Vineri,
01.12.2023
Cer Senin
Acum
13°C

Șapte artiști populari sibieni se unesc într-un spectacol caritabil pentru Darius. Băiatul are nevoie de mii de euro pentru terapii

Șapte artiști populari sibieni se unesc într-un spectacol caritabil pentru Darius. Băiatul are nevoie de mii de euro pentru terapii

Vineri, 3 noiembrie, de la ora 18 00, la Cercul Militar din Sibiu are loc spectacolul caritabil de muzică populară „Speranță pentru Darius”. Șapte interpreți de muzică populară și trei grupuri vocale și de dansatori își dau mâna pentru a face spectacol în speranța că vor reuși să sprijine un băiețel în tratamentul de care are nevoie. 

Darius are 9 ani și locuiește în Sibiu împreună cu mama lui. Acesta s-a confruntat încă de la naștere cu diagnostice genetice grave: epilepsie, retard psiho-motor, malformații ale membrelor inferioare, strabism divergent, malformații cerebrale.


Pentru Darius nu există tratament, ci doar terapii de recuperare la care acesta se prezintă zilnic. Pentru a putea căpăta echilibrul și pentru a putea ajunge să meargă chiar și singur, medicii i-au recomandat orteze flexibile de mers, care se realizează doar în străinătate, iar prețul acestora este de ordinul miilor de euro.


Așadar, pentru a aduna suma necesară, artiștii populari s-au unit și fac apel la bunătatea sibienilor. În schimb ei vor oferi o seară plină de voie bună. La finalul spectacolului va fi organizat și un bazar surpriză. 

Artiștii care și-au unit sufletele sunt Alina Bîcă, Anca Mărginean, Sebastian Emanuel Stan, Otilia Bolohan, Sanda Gârboveanu, Aurelian Negrea și Alina Petrescu. Alături de ei vor fi „Doruri Sibiene” și „Mlădițe Sibiene”, ansambluri coordonate de Izabela Tomiță și Grupul Vocal „Cibinul”, al Palatului Copiilor Sibiu, coordonat de prof. Traian Stoiță. 

„Nu este vorba despre noi ci despre un băiețel care are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor!”, este îndemnul artistului popular Aurelian Negrea. 

„Împreună îl putem ajuta pe micuțul Darius să aibă fericirea pe care o merită fiecare copil!”, spune și Diana Anghel, implicată în organizarea spectacolului. Diana spune că primele 25 de bilete au fost deja vândute. 

Prețul unui bilet este de doar 30 de lei și încasările din vânzările de bilete vor fi direcționate în sprijinul lui Darius. Biletele pot fi rezervate la numerele de telefon de mai jos, dar pot fi cumpărare și în seara spectacolului direct de la Cercul Militar (Casa Armatei).

Pentru rezervări de bilete:
Tel 0740.759.088 Diana Anghel
Tel 0730.188.896 Mihaela Wetscheza

De asemenea, cine nu poate ajunge la spectacol dar își dorește să-l ajute pe Darius o poate face folosind datele de mai jos: 

Niciun cont nu percepe comision.

 Modalități de plată

Titular Cont: GHIDUC ADRIANA ALINA
ING RON: RO66INGB0000999910851307
BRD RON:
RO47BRDE330SV98493143300
BRD EUR:
RO13BRDE170SV50571911700
REVOLUT : @marcel3yqh 
Paypal :https://paypal.me/GAdrianaAlina?country.x=RO&locale.x=en_US


 
 

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus