Duminică,
03.12.2023
Innorat
Acum
-0°C

Opt ani fără umbră. De ce nu cresc teii în centrul Sibiului

Opt ani fără umbră. De ce nu cresc teii în centrul Sibiului

Cele două fotografii alăturate mai sus au fost realizate la interval de aproape opt ani, din același punct, pe strada Avram Iancu spre Piața Mare. Imaginile sunt edificatoare pentru starea multor copaci din zona centrală a Sibiului, a căror existență este mai degrabă o luptă pentru supraviețuire decât o dezvoltare armonioasă naturală. Iar din punct de vedere al cetățenilor, vorbim despre aproape o decadă de la tăierea unor arbori maturi, timp în care noii copaci plantați de Primărie nu au putut crește nici măcar cât să facă umbră, cu atât mai puțin să ajungă la anvergura celor tăiați pentru modernizare.

Tăierea copacilor în municipiul Sibiu este un subiect sensibil. De cele mai multe ori, când primăria demarează un proiect nou de modernizare, sibienii acuză municipalitatea că pune la pământ pomi sănătoși. Așa s-a întâmplat în cartierele recent reabilitate sau pe malul Cibinului.

De partea cealaltă, specialiștii primăriei întotdeauna vin cu argumente științifice și dau asigurări că la final vor planta cel puțin la fel de mulți copaci. Realitatea de pe străzile Sibiului arată că bunele intenții nu sunt suficiente. Cel mai bun exemplu îl reprezintă strada Avram Iancu, unde opt ani de ani zile nu au fost de ajuns încât să avem umbră pe trotuar.

Strada Gladiolelor înainte de modernizare și în timpul lucrărilor (Sursa: Google Maps/Turnul Sfatului)

La solicitarea Turnul Sfatului, reprezentanții Primăriei Sibiu au făcut o serie de precizări pe seama teilor de pe Avram Iancu. În primul rând, o parte din cei fotografiați recent nu sunt plantați în urmă cu opt ani pentru că aceia au fost loviți de mașini, rupți de trecători sau pur și simplu s-au uscat.

”Teii tineri plantați în anul 2015 pe o parte a străzii Avram Iancu, după finalizarea lucrărilor de reabilitare a acesteia, nu s-au dezvoltat toți în mod corespunzător, o parte din aceștia fiind și vandalizați sau rupți de mașini. Prin urmare, a fost necesară înlocuirea treptată a acestora. Astfel, arborii existenți în prezent nu au fost plantați acum opt ani, ci în 2018”, explică reprezentanții Primăriei Sibiu.

Imagine din timpul lucrărilor de modernizare a străzii Avram Iancu

În afara cazului concret prezentat mai sus, orice specialist în plantarea copacilor spune că arbuștii și copacii din zona urbană sunt sufocați de căldura betoanelor, nu au destul pământ să își extindă natural rădăcinile, nu au un sol de calitate și dacă nu sunt udați constant suferă de lipsa apei.

”Ca realitate generală, arborii plantați în mediul urban, mai ales cei de pe aliniamentele stradale, se dezvoltă mai greu din cauza spațiului de plantare restrâns, din cauza compactării mai mari a solului, a drenării deficitare și din cauza lipsei nutrienților, comparativ cu un cadru natural. La acestea se adaugă și vandalizarea unui număr important de arbori, fie cu intenția de a-i îndepărta, fie prin toaletări incorecte realizate de persoane private care nu cunosc procedura corectă sau degradarea lor în urma unor accidente sau alte acțiuni”, au mai precizat oficialii municipalității sibiene.

Imagine din timpul lucrărilor de modernizare a străzii Avram Iancu

Pentru a schimba această situație întâlnită adesea în Sibiu, în subordinea primăriei a fost înființat de mai bine de un an Serviciul pentru Managementul Durabil al Arborilor. Prin urmare s-au stabilit la nivelul Sibiului noi standarde de plantare.

”Tocmai pentru a găsi soluții adaptate și mai viabile pentru arborii din municipiul Sibiu, în cadrul Serviciului Public Administrare Parcuri și Zone Verzi s-a înființat în 2022 Serviciul pentru Managementul Durabil al Arborilor. Astfel, de anul trecut s-au impus noi standarde pentru plantarea arborilor În municipiul Sibiu, aceștia fiind aleși în funcție de următoarele criterii:

- Se ține cont de specia existentă pe acel aliniament, pentru o peisagistică unitară;

- Se are în vedere spațiul existent (alveolă, fâșie verde, squar, etc), în funcție de acesta alegându-se talia arborelui;

- Se aleg specii adaptate climei locale și rezistente în mediu urban (la poluare, secetă, dăunători, etc). În principal, se plantează arbori ornamentali”, au mai precizat pentru cititorii Turnul Sfatului reprezentanții Primăriei Sibiu.

Așa arată solul în care ar trebui să-și dezvolte rădăcinile copacii de la Avram Iancu

Pe lângă toate cele descrise mai sus, specialiștii administrației publice au implementat și noi proceduri care să sprijine dezvoltarea și rezistența acestor arbori. Am enumerat mai jos o parte din ele:

- utilizarea unor tutori de susținere mai groși și mai înalți pentru o mai bună protecție împotriva ruperii și vandalizării, achiziția unor protecții profesionale anti-coasă, folosirea unui tub de dren care se poziționează în jurul balotului de rădăcină cu scopul de oxigenare și aport de apă al solului etc. În momentul plantării se înlocuiește o cantitate mai mare de sol cu mix special de sol fertil, iar acolo unde permite spațiul se lărgesc alveolele.

- În primii doi ani după plantare arborii intră într-un program riguros de întreținere, cu udare mai frecventă și fertilizare a solului de două ori pe an. 

- Încă de anul trecut Primăria Municipiului Sibiu a adoptat un nou regulament al spațiilor verzi (HCL 150/2022) mult mai cuprinzător și care tratează problematica arborilor în oraș, oferind un ghid cu instrucțiuni clare de plantare și întreținere.

Comparație între cum se dezvoltă copacii nou plantați

Un alt detaliu interesant legat de copacii de pe strada Avram Iancu este acela că în toamna anului 2015 elevii Școlii nr. 2 au redactat o scrisoare comună prin care au cerut primarului Sibiului să îi susțină în organizarea unei activități de plantare în fața școlii. ”Totul a pornit de la un proiect despre cum să protejăm natura, cum să fim atenți la detaliile legate de natură”, spunea la momentul respectiv Lia Presecan, învățătoarea clasei a IV-a C, din cadrul școlii amintite.

Imagine din timpul plantării făcută de elevii Școlii nr. 2

Împreună cu angajații Serviciului public de administrare a parcurilor și zonelor verzi copiii au plantat o serie de copaci din specia Catalpa, originari din America de Nord și folosiți în special în scop ornamental. ”Dacă se prind, vor ajunge să dea umbră bună undeva în doi-trei ani”, arată angajații Spațiilor verzi. Din păcate, în momentul de față un singur copac din această specie mai există în zona școlii.

Imagine din timpul plantării făcută de elevii Școlii nr. 2

Sibian amendat cu 20.000 de lei pentru că a tăiat un tei matur, în fața casei. Îl deranjau frunzele toamna

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

19 comentarii

Adrian

Acum 3 săptămâni

o alta problema la fel de stringenta ( care afecteaza arborii dupa cum ati precizat),este ca la fiecare asa zisa modernizare,suprafetele acoperite cu beton,asfalt sau orice alta suprafata artificiala CRESC,iar cele naturale,care ajuta natura,care dreneaza in caz de ploi torentiale,care reduc temperatura vara si cresc calitatea aerului,SCAD... Exemplu..toate reabilitarile in cartiere,C.Dumbravii,etc
Raspunde

Asen

Acum 3 săptămâni

Bancuri cu primaria Sibiu.... Cred ca au o boală sa taie toți pomii.... uitați va cum arată Ramnicu Valcea, Brașov, orașe verzi...ma mir că mai sunt câțiva pomi pe Milea si pe câteva străduțe secundare, in rest nimic
Raspunde

Unu

Acum 3 săptămâni

Stain lin ca dupa ce intra Milea in "modernizare"sa vezi cum dispar toti pomii.
Raspunde

Cioran

Acum 3 săptămâni

Pe alte meleaguri, lucrarile de modernizare se fac in jurul copacilor, protejandu’i.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bambolero

Acum 3 săptămâni

Daaa, se asfaltează printre copaci. Ai poze?
Raspunde

Carcotel

Acum 3 săptămâni

"Expertii" din primarie in frunte cu Cora Fodoristan pot sa se tina mana de mana si sa se arunce impreuna in cibin, in zona cea mai putin adanca pentru ca sa se loveaca la cap zdravan, poate asa in al 25-lea ceas se trezesc la realitate. De fapt nu au la ce realitate sa se trezeasca, atata timp cat iau voturile tontilor de cetateni: noi ar trebui sa ne trezim la realitate. Mi-a placut raspunsul, copacii plantati nu sunt cei din 2015 sunt cei din 2018, ca vezi doamne, cei din 2015 au fost toti rupti / stricati. NU ASTA CONTEAZA stimabila primarie. Daca sunt arborii cu 3 ani mai tineri decat ce a fost precizat schimba cu ceva situatia? Orasul arata aproape ca o zona semi-desertica cu arbusti si copacei de nici 2m inaltime, nu mai cautati scuze! Noroc cu parcul sub arini care cat-de-cat mai da o tenta de verde orasului daca te uiti la el din google maps, ca in rest, copacei si arbusti. O rusine de administratie si de primarie, o rusine de primarita si o rusine de electorat care au votat-o atata timp. Hai sa vedem la anul ce urmeaza. PS: Daca ati curata parcul astra de arbori ati scapa si de ciorile din centru si ati face rost si de niste locuri de parcare: pont de pont, tanti Cora!
Raspunde

Dragos

Acum 3 săptămâni

Fac parte din cei pe care-i definesti drept "rusine de electorat care au votat-o atata timp" (de fapt nu e "au votat-o", ci "A votat-o", dar in fine...). Poti te rog sa imi spui cu cine ar fi bine sa votez in 2024? Banuiesc ca tu vei alege intre PSD (Trif), PNL (Turcan) si AUR (baiatul ala supraponderal, medic de profesie...imi scapa numele). Multumesc anticipat pentru mentoring!
Raspunde

Luminita

Acum 3 săptămâni

propaganda de 50 de bani
Raspunde

Carcotel

Acum 3 săptămâni

@Dragos: mersi de corectarea gramaticala, you little grammar n@zzi :) Referitor la intrebarea cu cine sa votezi, voteaza cu cine vrei baiete, atata cat te duce mintea. In orice caz, daca o avem ghinionul ca bunica sa candideze iar (tot ce e posibil) sunt sigur ca tot pe ea o vei "stampila" ca doar no, a facut treaba buna
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 3 săptămâni

Din poze rezultă că teii sunt deja cât casa. Despre ce se vrea aricolul? Care vor loc cu verdeață, mereți înapoi la țară, la traiul progresist.
Raspunde

Adrian Antonie

Acum 3 săptămâni

Primaria ne crede prosti si ne serveste tot felul de explicatii ca si cum noi n-am vedea ce se intampla. Nu explicatiile primariei conteaza aici, ci rezultatul actiunilor primariei, rezultate ce se vad pretutindeni si zi de zi.
Raspunde

Dfgdsgf

Acum 3 săptămâni

Turnul Sfatului de ce nu cereti primariei Sibiu o situatia a numarului de arbori taiati in Municipiu Sibiu si cati au fost replantati sa vedem ei respecta legea raportului intre pomii taiati si cei replantati? ca la persoanele fizice daca tai un pom te obliga sa plantezi minim 2 dar ei nu respecta legea...
Raspunde

Votati FODOR!

Acum 3 săptămâni

Votati FODOR sau FDGR in continuare si "bunastarea" in oras o sa devina atat de mare de ne vom ineca in atata bunastare! FODOR campioana incompetentei!
Raspunde

Cora Cona

Acum 3 săptămâni

Unde vreti sa creasca arborii , in betoane sau asfalt ! Ca asta stie primaria si amicii ei sa toarnebetoane si asfalt peste tot si sa isi umfle conturile ! Orasul asta in curind nu va mai avea arbori pe domeniul public ,si vor incepe batalia pe parc pentru a turna betoane si acolo ,cu putina rabdare in mandatul viitor !! Si probabil pistele de biciclete vor avea culoarea galbena !!
Raspunde

Sibian

Acum 3 săptămâni

Sa vedeti cum e in Strand, foarte multi copaci si tufe s-au uscat
Raspunde

Matei

Acum 3 săptămâni

din pacate in sibiu exista o administratie locala inconstienta vis-a-vis de problema (mentinerii macar) spatiului verde. in timp ce in alte societati civilizate se constuieste gardul pe langa arbore la noi se taie tot ce au plantat in trecut sibienii constienti, mirandu-ne apoi ca glumele de tufisuri pe care le plantam in locul arborilor maturi nu se prind, sunt rupte sau abia supravietuiesc. cum ziceam, suntem pur si simplu inconstienti si devenim constienti abia doar dupa ce (ne) vedem remeneurile pulmonare ale celor dragi (vezi si cum au chelit totul in jurul spitalului de pediatrie si clinicii de neurologie, desert!)! urasc serviciul ala al VOSTRU, numit " aia-cu-drujba-care-rad-tot-ce-e-verde-in-sibiu" ...
Raspunde

Moromete

Acum 3 săptămâni

Aer curat.la.sibiu...
Raspunde

Hermann Stadt

Acum 3 săptămâni

B100 EFR...daca tot vorbim de teii astia.Asta e numărul basculantei conduse de un *(cenzurat)* care astăzi a barberit in mers toate crengile teilor de pe marginea trotuarului.Probabil face parte din cei care se ocupa cu amenajarea din Piața Mare.O avea primăria greșelile ei,dar și la noi educația lasă de dorit.

Raspunde

FODORISTAN RAHATISTAN!

Acum 3 săptămâni

Atat poate... acest mesaj a fost șters din cauza limbajului calomnios folosit

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus