Duminică,
03.12.2023
Partial Noros
Acum
-1°C

Mihai Onițiu e noul viceprimar al Sibiului. Adrian Bibu a vorbit în locul lui: ”Nu iese în față să vorbească, dar are inițiative”

Mihai Onițiu e noul viceprimar al Sibiului. Adrian Bibu a vorbit în locul lui: ”Nu iese în față să vorbească, dar are inițiative”

Liberalul Mihai Onițiu este noul viceprimar al Sibiului, în urma votului din ședința extraordinară de consiliu local, desfășurată astăzi, de la ora 14. Pentru Onițiu au votat 15 de consilieri, în timp ce pe USR-istul Ionuț Ghișe l-au votat 4 consilieri. 21 de voturi au fost exprimate în total. Două voturi au fost nule.

Înaintea votului, Diana Mureșan, consilier USR, a propus ca cei doi propuși de consilieri pentru această poziție, Ionuț Ghișe și Mihai Onițiu, să spună câteva cuvinte.

”Cred că sunt în asentimentul tuturor dintre dumneavoastră când spun că suntem aici pentru a munci pentru oraș și pentru sibieni. Acesta e motivul pentru care grupul USR a avut această propunere, din această convingere, de asta am intrat în politică.

Nu are rost să discutăm despre povestea care ne-a adus aici și a lăsat Sibiul fără un viceprimar. S-a făcut destul rău Sibiului. Știu că e o funcție cu răspundere, nu e o funcție de protocol și nu suntem de acord ca acestă funcție să fie ocupată de cineva care nu a fost implicat altfel decât prin vot. Îl cunoaștem pe toți pe Mihai Onițiu e un băiat bun, un om cumsecade dar atât știm despre activitatea lui de 3 ani.

„Mă adresez în special colegilor consilieri FDGR și PSD, dar și celor de la PNL. Mă cunosc, ne-am mai întâlnit în diverse ședințe și au fost momente în care am colaborat și am reușit să îmbunătățim anumite propuneri. Mă bazez azi pe înțelepciunea voastră și pe respectul pe care îl aveți față de sibieni și față de municipiu”, a spus Ghișe, cerându-le consilierilor să voteze așa cum cred ei de cuviință, nu cum cer ”înțelegerile de partid”.

Onițiu nu a vorbit, în locul său a luat cuvântul liderul de grup al consilierilor PNL, Adrian Bibu.

”Deși de multe ori vorbește liderul de grup, Adrian Bibu, proiectele pentru Sibiu nu le-am făcut singur, le-am făcut cu colegii din PNL. Mihai e unul din cei mai buni oameni pe care îi are PNL-ul. Nu iese în față să vorbească dar are inițiative”, a spus Bibu, care a menționat în prealabil o serie de proiecte votate în Consiliul Local Sibiu la propunerea consilierilor liberali.

Mihai Cercel Onițiu a fost pe locul 11 pe lista PNL propusă de partid la alegerile din 2020. Este director de vânzări la societatea Oncredit, la care este și acționar. De asemenea, reprezintă Consiliul Local Sibiu în Consiliul de Administrație al Liceului Gheorghe Lazăr, acolo unde predă și soția sa, Marinela Onițiu. Ea este profesoară de engleză, colegă cu soția președintelui, Carmen.

foto Silvana Armat/Turnul Sfatului

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

John Doe

Acum 3 săptămâni

Nu inteleg de ce atat mimat, de ce nu se pune Herr Bibu direct in functia respectiva? Astia chiar ne cred prosti rau, ala nu are gura? Asa jos au ajuns marionetele? :)) Penibil " Onițiu nu a vorbit, în locul său a luat cuvântul liderul de grup al consilierilor PNL, Adrian Bibu. " :))))))))))))))))))) Si in locul lui Bibu o sa vorbeasca doamna Campean :)))))))))
Raspunde

R

Acum 3 săptămâni

In locul lui Bibu a vorbit Dumbrava la dezbaterea pe cand candida pentru functia de primar. Nu cred ca i-a soptit ... sa nu furi, ca mine.
Raspunde

Kokos

Acum 3 săptămâni

Pai herr Bibu vrea primar , nu viceprimar!

Raspunde

Sghf

Acum 3 săptămâni

o **** care nu este in stare sa lege 2 cuvinte ajunsa viceprimar cu girul si sustinerea FDGR si PSD ca sa nu mai vorbim de PNL din care face parte si probabil este si va fi sponsor anul viitor (de urmarit de curiozitate)...

Raspunde

Canaris

Acum 3 săptămâni

Cum adica a vorbit Bibu in locul lui ???? Penibil....
Raspunde

Eyhrty

Acum 3 săptămâni

o nulitate aleasa viceprimar care nu este in stare sa lege doua cuvinte intr-o alocutiune... asta este PNL Sibiu sustinut de PSD si FDGR ca doar toti sunt aceasi mizerie...

Raspunde

Herman

Acum 3 săptămâni

Normal e prieten cu Bibu, ăștia doi vorbesc ca robotii! Dar dacă nu știe sa vorbească întreb și eu proiectele extraordinare ce le are cum le explica în CL pein limbajul mimicogestual?! Doamna Raluca Turcan PNL Sibiu mai are oameni politici cu viziune sau doar smecherasi cu firme care cotizează la partid?
Raspunde

Un sibian

Acum 3 săptămâni

PENIBIL domnu si cam toata adunarea!!!
Raspunde

Eu

Acum 3 săptămâni

Mașina de vot FDGR - PNL funcționează, uneori cu mici rateuri, dar merge mai departe, împotriva sibienilor. Poate ne mai deșteptăm anul viitor la alegeri, altfel o să ne îngroape pe toți.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus