1.247 de copii sunt încadrați în grad de handicap în județul Sibiu, potrivit datelor de la DGASPC. 1.247 de copii care, potrivit legii trebuie incluși, integrați în învățământul românesc de masă. Scriptic, spun părinții, pentru că realitatea școlilor noastre este cu totul alta. Sunt puține și foarte puține cadre didactice pregătite pentru a avea în clasă astfel de copii atipici, profesorii de sprijin sunt inexistenți, iar psihopedagogii din școli mult prea puțini. O realitate pe care asociația „Împreună pentru Ștefan” (AIS) a decis, alături de toți părinții, copiii și voluntarii care fac parte din ea, să o schimbe.
„Trebuie să fim foarte curajoși și să ne adunăm toți părinții copiilor cu dizabilități, a acestor minunați copii atipici și să începem o campanie de conștientizare a guvernului, a decidenților, a societății, a comunității din care facem parte că acești copii pot fi integrați, cu adevărat, în școală și că au dreptul și ei la educație”, spune răspicat o mamă din asociație.
Asociația „Împreună pentru Ștefan” AIS a fost înființată în anul 2021, scopul principal fiind Acceptarea, Integrarea și Susținerea persoanelor cu dizabilități în unitățile de învățământ și de către societate. Astfel, toate proiectele și activitățile se desfășoară cu persoane tipice și atipice din comunitatea sibiană.
AIS - însemană copii, părinți și voluntari
A fost înființată de Emilia Vitan, mama lui Ștefan, un băiat cu Sindrom Down. Emilia spune că asociația nu a fost creată pentru Șrefan ci pentru toți părinții și copiii care se află în aceeași situație.
„Toți părinții trecem prin aceleași probleme și confruntări. De la început am luat inițiativa de a ne uni noi părinții să luptăm pentru dreptul și integrare. Numele asociației reprezintă problema, diagnosticul lui Ștefan. Indiferent de diagnostic toți trec prin neintegrare, marginalizare, bullying”, spune Emilia.
Emilia alături de copii
Ultimul proiect gândit pentru ca asociația să-și atingă scopul este „Cafeneaua mobilă”. În cadrul acestuia părinții își iau copiii de mână și se întâlnesc într-o cafenea sibiană. Aici comunică, socializează, sărbătoresc diversitatea, prietenia și acceptarea, dar mai presus de toate, le arată oamenilor nevoia integrării persoanelor cu dizabilități și confruntările familiilor în vederea dezvoltării abilităților sociale.
„Prin implicarea persoanelor cu dizabilități și promovarea incluziunii în mediile de zi cu zi, sperăm să inspirăm o schimbare mai largă a societății către o lume mai acceptabilă și mai incluzivă. Publicul țintă este format din 12 copii și adolescenți cu dizabilități împreună cu familiilor acestora. În fiecare cafenea, vom organiza o serie de activități captivante, cum ar fi sesiuni de desen, jocuri de societate și alte experiențe interactive. Prin acestea ne propunem să creăm un sentiment de apartenență și de comunitate în rândul copiilor și adolescenților cu dizabilități și a clienților cafenelei. Împărtășirea râsetelor, creativității și conversației la o ceașcă de cafea va favoriza conexiuni de durată”, spune Emilia Vitan, președintele asociației.
Incluziune doar pe hârtie
Undeva la jumătatea lunii octombrie, părinții care au decis să participe la proiect au avut cea de-a doua întâlnire la o cafenea din Piața Habermann. Au ocupat cu toții o masă, alături de cea a copiilor unde atmosfera era dinamică și veselă. Una dintre mame își aruncă privirea către ei, zâmbește trist și spune:
„Să definim ce înseamnă incluziune, pentru că dacă doar ne promovăm că îi acceptăm pe acești copii, nu-i tot una. Să-l incluzi înseamnă ca tu să-i oferi acelui copil toate alternativele prin care el să poată asimila la capacitatea lui.
Și nu există școală în Sibiu, pe care să o știu eu, în care să existe un profesor care să spună: acesta este planul de intervenție pe care eu l-am făcut pentru acest copil și suntem la nivelul zero și până la finalul anului vom ajunge aici. Noi am testat școală de stat, școală privată și acum suntem la școală specială pentru că este singura noastră alternativă.”
Părinții spun că cele mai multe școli îi acceptă pe acești copii pentru că sunt obligate și nu pentru că și-ar dori sau ar avea un program de incluziune.
„Sunt foarte puțini copii cu dizabilități care sunt, cu adevărat, integrați în învățământul de masă. Că aparții de școala X din cartierul în care locuiești și obligat – forțat ți-l ia pentru că nu au voie să te refuze asta nu înseamnă că este inclus. În momentul în care tu ai intrat în clasă lucrurile stau cu totul altfel. Realizezi că, de fapt, nu ești acceptat la școală. În momentul de față absolut toată sarcina cade pe părinte. Sunt foarte puține cadre didactice care merg la cursuri de pregătire și sunt puține cursuri care se fac în țară și acelea sunt costisitoare”, mai spune mama. Fetița ei este diagnosticată Hemipareză spastică – un handicap locomotor și o ușoară întârziere cognitivă și sunt la a treia încercare de incluziune într-o școală.
Profesorul de sprijin este inexistent în clasă
O altă problemă ridicată de acești părinți este că deși statul a legiferat incluziunea acestor copii în învățământul de masă din școlile noastre lipsește cu desăvârșire shadow. Acel profesor de sprijin care să stea la oră și să sprijine profesorul de la clasă.
„În România nu ți-l acordă. Trebuie să scoți tu bani din buzunarul tău și să plătești o astfel de persoană, iar dacă nu-ți permiți, ca părinte trebuie să renunți la viața ta, să nu mai faci nimic altceva și să mergi din nou la școală, cinci ore pe zi în unele cazuri.”
Ei spun că dacă la grădiniță sau în ciclul primar ai norocul să nimerești la un cadru didactic implicat, care găsește soluții și luptă pentru ca și copiii atipici să fie integrați și să evolueze, la gimnaziu lucrurile se schimbă. Acolo fiecare profesor trebuie să se muleze pe copilul respectiv.
„Cumva, dacă copilul tău se descurcă și are abilități pentru activitățile zilnice sunt șanse de incluziune. Sunt copii cognitivi care în școlile de masă merg foarte bine și atunci integrarea este mult mai ușoară, dar când vorbim despre un copil cu deficit de atenție, care uită, care are nevoie de cineva care să-l focuseze deja vorbim despre un întreg munte de urcat în educația românească, fără corzi și fără echipament. Școala românească nu este pregătită pentru incluziunea acestor copii, iar statul insistă fără a face ceva care să faciliteze și să le vină în sprijin cadrelor didactice. Este foarte trist.”
David este diagnosticat cu Sinrom Down. A făcut grădinița și acum este în clasa I, dar tatăl lui spune că profesorul de sprijin nu se implică deloc.
„Am primit un telefon cam după o lună după ce a început școala să mă întrebe dacă sunt tatăl lui David și să-mi ceară o caracterizare a lui. În tot acest timp nu a venit să se prezinte, să vorbim, să facem un plan pentru dezvoltarea copilului. Dar în schimb s-a implicat foarte mult educatorul și acum învățătoarea. De ajutor ne sunt și ceilalți părinți care și-au educat copiii în spiritul empatiei și îl ajută foarte mult”, spune tatăl lui David.
Bărbatul povestește că profesorul de sprijin i-a recomandat să vină el la școală și să stea cu David.
„Nu mi-a venit să cred. I-am spus că noi suntem fericiți că a terminat clasa zero, că este în clasa I, este independent, stă cuminte în bancă, nu deranjează, scrie singur și dumneavoastră mă chemați să stau cu el? Ce să fac, să o luăm de la capăt? Să mergem în regres?”
Spune că a văzut situații la școli bune din Sibiu în care profesorii sau părinții celorlalți copii s-au chinuit atât de mult să dea afară din clasă copilul cu dizabilități încât au reușit.
„Pentru că renunță părintele. Obosește să mai lupte.”
O altă mămică spune că are copilul în Clasa 0 și că învățătoarea i-a recunoscut în față nu are nicio pregătire în incluziunea copilului cu dizabilități în învățământul de masă. Este vorba tot despre un copil cu Sindrom Down.
„Învățătoarea a fost foarte deschisă și mi-a spus: nu am nicio pregătire în acest sens. Nu am lucrat cu astfel de copii și nu m-a specializat nimeni. Din banii mei am făcut un curs online. Nu știu, încă mă gândesc ce metode să aplic să putem merge înainte. Pe profesorul de sprijin nu l-am văzut decât așa, pe hol, cumva. Din câte știu nu a mers decât să-l vadă pe copil la față, atât. Până acum nu a luat legătura cu mine și nu mi s-a prezentat niciun plan. Pe deoparte o înțeleg pentru că este una singură la toată școala și în școală sunt mai mulți copii cu CES sau cu dizabilități. Aste este o altă problemă. Sunt foarte puțini profesori de sprijin, care nici măcar nu sunt numiți corect așa. Pentru că un astfel de profesor ar trebui să stea în clasă cu copilul pentru a-l susține. La noi sunt psihopedagogi. Așa sunt numiți și îți scot copilul din clasă și fac ceva pregătire cu ei”, spune mama.
„Stai o zi cu copilul meu”
Părinții povestesc și situații în care, chiar la școli bune din Sibiu, sunt profesori sau învățători care atât de mult se chinuie să dea afară astfel de copii din clasă încât reușesc.
„Pentru că renunță părintele. Obosește să mai lupte. Și dacă nu sunt profesorii sunt părinții celorlalți copii. Un copil cu handicap este catalogat ca un copil nebun și nu de multe ori auziți părinți care spun de ce faci așa ești handicapat? Eu spun mereu: ține copilul o zi, i-al acasă cu tine. Vezi că dincolo de carcasa aceasta este un copil blând care știe să citească, care știe să râdă, cu care s-ar putea să ai ceva în comun. Dă-i de mâncare, ieși cu el în parc ca să vezi cum se uită ceilalți. Trebuie să trăiești aceleași lucruri ca să înțelegi”, spune o mămică.
Sunt însă și cazuri fericite în care atât cadrul didactic se implică și găsește pârghii de integrare, cât și copiii din clasă sunt educați să accepte și să ajute. Abia atunci, copilul atipic este, cu adevărat integrat. Din păcate însă, părinții spun că sunt puține aceste situații și atunci este efortul unui singur om, nu al unui sistem.
Asta este ceea ce asociația AIS își dorește să schimbe.
„Părinții copiilor cu dizabilități participă la grupul de sprijin, în cadrul cărora au fost identificate nevoile acestora. Nevoi care sunt dezbătute împreună cu diverși specialiști, astfel încât realizarea integrării copiilor lor să fie mai facilă. Au fost conturate diverse teme care ar putea oferi suport pentru aceștia, de la întâlniri cu specialiști în terapii alternative, până la informări despre modificările legislative în asistența socială a persoanelor cu dizabilități. În efortul părinților de a fi alături de copii lor speciali, acest proiect, vine să le ofere o clipă, în care pot vorbi despre ei și nevoile lor, despre reușitele unora și greutățile celorlalți, despre cum se poate modifica atitudinea comunității prin acceptare și implicare astfel încât să simtă apartenența la comunitatea sibiană și despre cum putem face ca autoritățile și factorii decidenți de la nivel național să se implice cu adevărat”, spune Emilia Vitan, președintele Asociației.
Acești părinți nu-și mai doresc să stea în case și să plângă.
„Nu trebuie să ne gândim că problemele noastre sunt cele mai mari. Trebuie să ne întâlnim, să vorbim și să ne gândim cum anume putem crea mecanisme care să facă lucrurile să funcționeze. Poate nu o să iasă din prima, dar măcar facem ceva”, spun aceștia.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: integrarea copiilor cu dizabil , integrarea copiilor cu ces , AIS Sibiu , copii cu dizabilități sibiu ,
Vizualizari: 5003
de Raluca Budușan
Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Unul
Acum 4 ore
Eu
Acum 4 ore
Barbu
Acum 4 ore
Unul
Acum 5 ore
Carcotel