Miercuri,
29.11.2023
Light Intensity Drizzle
Acum
2°C

A reînviat turismul în Sibiu: e prima dată când reușim să depășim cifrele de dinaintea pandemiei. Dar vin tot mai puțini străini

A reînviat turismul în Sibiu: e prima dată când reușim să depășim cifrele de dinaintea pandemiei. Dar vin tot mai puțini străini

Cu 2.164 de turiști am reușit să depășim, până în luna octombrie, recordul de turiști înregistrat în Sibiu, după Revoluție, conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică (INS).

La finalul lunii septembrie 2023, erau 432.755 de turiști care ajungeau în Sibiu. În aceeași perioadă a anului 2019, recordul de până acum în județ, aveam 430.591 de persoane care ne vizitau. Sunt șanse, astfel, ca până la finalul anului, 2023 să fie un nou record în materie de turism, în județ.

Suma pe care trebuie să o depășim este 575.545, atâția turiști au vizitat județul Sibiu în anul 2019, ultimul dinaintea pandemiei și cel care aducea cel mai mare număr de turiști, cel mai probabil, din istoria județului.

Pentru a înțelege cifrele, trebuie să știm că în 2007, anul când municipiul Sibiu era Capitală Culturală Europeană, ajungeau în județ în total 327.925 de turiști. Cu aproape o sută de mii de persoane mai puțini decât s-au înregistrat în primele 9 luni ale anului 2023.

Interesant este că depășirea numărului de turiști din 2019, în acest an se datorează românilor, și nu celor care ne-au vizitat din alte țări.

Conform datelor INS, au vizitat Sibiul, în primele 9 luni ale anului 2023, 329.998 de români și 102.757 de cetățeni străini.

În comparație, în aceeași perioadă a anului 2019, județul nostru era vizitat de 303.977 de turiști români și de 126.614 turiști străini.

Citește și:

Un olandez stabilit în România face o analiză a turismului nostru: ”Nu a convenit multora remarca mea că Sibiul este un punct bun de pornire”. ”Degeaba promovăm litoralul, dacă știm că avem câțiva zeci de kilometri de litoral supra-aglomerat”

La jumătatea anului eram în spatele anului 2019

227.379 de turiști ajungeau în județul Sibiu, în primele 6 luni ale anului, iar cifrele erau sub vârful din 2019. Atunci au venit în județ 231.317 de persoane până în luna august.

Și pe această perioadă de șase luni se vedea aceeași scădere a numărului de turiști străini. În acest an au ajuns în județ 181.705 de turiști români și 45.674 de turiști străini, în prima jumătate a anului. În comparație cu 2019, românii sunt mai mulți cu 5%, în timp ce străinii sunt mai puțini cu 22,2%. În 2019, în primele 6 luni, ajungeau în județul nostru 172.570 de turiști români și  58.747 de străini.

 

”Conflictul din Ucraina a făcut ca mulți turiști străini să se ducă spre alte regiuni”

Alin Chipăilă, președintele Asociației Județene de Turism Sibiu și vicepreşedintele Alianţei pentru Turism (APT), susținea atunci că scăderea numărului turiștilor străini în Sibiu se află în trendul național, iar o posibilă cauză este conflictul din Ucraina.

”Trendul pentru turiștii străini e consecvent pentru Sibiu și se menține cu ce se întâmplă la nivel național. Am mai spus și se confirmă faptul că ce se întâmplă în Ucraina, conflictul de acolo a făcut ca mulți turiști străini să se ducă spre alte regiuni. În plus, informațiile care au apărut legate de Marea Neagră, i-a determinat pe aceștia să-și schimbe planurile, în condițiile în care aveau intenția să ajungă în România. Chiar nu aveau de gând să ajungă la Marea Neagră au văzut că în România este o problemă în ansamblu”, explica Alin Chipăilă în urmă cuc trei luni.

O altă posibilă cauză era lipsa promovării la târgurile de turism din străinătate.

”Una din principalele cauze pentru care trendul turiștilor străini este în scădere este dată de lipsa promovării. România nu e prezentă cu promovare serioasă pe piețele externe. Prezența noastră la târgurile de turism este slăbuță, asta ca să spun delicat, și singurele eforturi făcute în această zonă sunt pe zona de media a 6 regiuni din România, printre care și Sibiul. Am avut câteva inițiative de promovare turistică a României pe zona anglofonă și sunt câteva rezultate bune aici.

În lipsa unei strategii, e greu ca Sibiul, sau alt județ, să se promoveze de unul singur. Nu poți să iei standuri de sute de mii de euro la Berlin, de exemplu.

Lucrăm cu noua conducere a Ministerului Turismului să încercăm să punem cap la cap lucrurile. Dar și aici e dificil pentru că vedem că intrăm în retorica tăierilor de fonduri. Vedem o lipsa de predictibilitate chiar și atunci când vorbim de TVA, crește nu crește. E o discuție acum legată de tichetele de turism, dacă e să vorbim de turismul intern. Pentru turismul local e clar că și acest element contează foarte mult”, explica Chipăilă.

De ce stau turiștii mai puțin în Sibiu

Interesant este că a scăzut și timpul mediu petrecut de turiști în Sibiu. Media generală pe prima jumătate a anului era 1,65 de zile, mai mică decât în 2022 (1,67), 2021 (1,74), 2020 (1,69) și 2019 (1,67), dar mai mare decât în 2018 (1,60).

Alin Chipăilă spune că ține de felul în care turiștii înțeleg să-și petreacă timpul în concedii. Se preferă tot mai mult ca în cele 4-7 sau 10 zile să se viziteze cât mai multe locuri.

”Trendul e același ca în cazul turiștilor străini. Oamenii vor să vadă foarte multe în puținul timp pe care îl au la dispoziție, fie că vorbim de turism de week-end sau de city-break. Turiștii vor să vadă mai multe destinații, o persoană care bate mii de kilometri, nu se va limita să vadă un singur județ. Va călători și va încerca să-și formeze o părere vizitând mai multe locuri.

Dacă vorbim despre turism balnear, atunci, desigur, lucrurile stau altfel, pentru că în această zonă oamenii vin să stea pentru tratament un anumit număr de zile, iar media numărului de înnoptări va ridica cifrele județului respectiv”, spune președintele Asociației Județene de Turism Sibiu.

Rămânem pe locul 7 la nivel național

După numărul de turiști, Sibiul ocupă locul 7 în primele 9 luni ale anului 2023. Același loc îl ocupa și în 2019, însă atunci eram peste Bihor, acum suntem peste Mureș.

Și la vârf s-a schimbat zona care atrage cei mai mulți turiști; Constanța a pierdut locul întâi în favoarea Bucureștiului.

În această perioadă au ajuns în Constanța 1,49 de milioane de turiști, iar în București 1,25 de milioane. În 2019, ajungeau în București mai mulți turiști decât în Constanța, 1,53 milioane de turiști, față de 1,3 milioane, în Constanța.

În ambii ani, topul e urmat de Brașov și Cluj, iar apoi urmează o diferență. Pe locul 5 se clasează Prahova, în clasamentul din 2023, urmat de Bihor și Sibiu. În 2019, pe locul 5 era Mureș, urmat de Prahova și Sibiu. Județul Bihor era în 2019 pe locul 8 în clasamentul celor mai turistice județe.

Pe ultimele locuri la nivel național sunt județele Brăila, Vrancea, Vaslui, Ialomița, Botoșani, Sălaj, Olt, Giurgiu, Călărași și Teleorman.

Acest ultim județ a fost vizitat în primele 9 luni ale acestui an de 3.003 turiști.

Top 10 județe după numărul de turiști în primele 9 luni din 2023

CONSTANŢA

1497369

BUCUREŞTI

1353754

BRAŞOV

1137009

CLUJ

532037

PRAHOVA

468661

BIHOR

439512

SIBIU

432755

SUCEAVA

409666

VÂLCEA

372417

MUREŞ

360360

Top 10 județe după numărul de turiști în primele 9 luni din 2019

BUCUREȘTI

1530667

CONSTANŢA

1309573

BRAŞOV

1062512

CLUJ

509411

MUREŞ

466832

PRAHOVA

445888

SIBIU

430591

BIHOR

421344

SUCEAVA

357984

VÂLCEA

330179

Topul județelor cu cel mai mic număr de turiști în primele 9 luni din 2023

BRĂILA

57768

VRANCEA

50574

VASLUI

37197

IALOMIŢA

36202

BOTOŞANI

34371

SĂLAJ

29380

OLT

24629

GIURGIU

23676

CALARAŞI

13850

TELEORMAN

3003

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Ceac Noris

Acum 1 săptămână

Oamenii vin sa vada a 13 minune a lumii ,spitalul virtual a lui câmpii si pleaca apoi dezamăgiți ca nici macar ala nu e terminat !
Raspunde

Dana

Acum 1 săptămână

Mancarea in restaurantele din Sibiu e o gluma proasta, din cele 25 de zile de concediu pe an cel putin jumatate le petrecem in Italia, ne cazamin hiteluei tip budget, chiar si hosteluri, mancam in restaurante din orasele mici gen Mestre de langa Venetia, nu as manca in restaurantele din jud Sibiu nici daca mi-ar da gratis. Si faza cu produse tradiționale de la producatori locali (adica METRO) luate de mai toți patronii, fie ei de pensiuni din Marginime sau restaurante, e cireasa de pe tort, astia cred ca turiștii nu-si dau seama?!
Raspunde

@dana

Acum 1 săptămână

Hopa italianca:)) M-ai înnebunit cu Mestre al tău , ai fost și tu in Italia de doua ori și gata …mâncarea e mai buna, apartamentele sunt mai ieftine! Pariu ca ai și accent italian :))
Raspunde

Dana

Acum 1 săptămână

Gresit, merg de cateva ori pe an, si nu doar in Mestre unde am familia si prietenii . Dar, na, tu esti prin Maldive, cu ochii-n laptop, nu ne comparam. Stai acolo si comenteaza in continuare!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus