Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
22°C

Exercițiu al pompierilor în Zona Industrială Vest. ISU Sibiu: „Asigurăm cetățenii că aceste exerciții sunt necesare și benefice pentru întreaga comunitate”

Exercițiu al pompierilor în Zona Industrială Vest. ISU Sibiu: „Asigurăm cetățenii că aceste exerciții sunt necesare și benefice pentru întreaga comunitate”

Actualizare: Reprezentanții ISU Sibiu transmit că prin intermediul acestui exercițiu s-a efectuat un antrenament al structurilor de conducere și răspuns în cazul producerii unei situații de urgență generate de un incendiu la un depozit aflat într-o hală industrială.

Prin situațiile simulate s-a avut în vedere utilizarea capabilităților existențe la nivel local, antrenarea structurilor participante privind adoptarea dispozitivelor de intervenție și modalitățile de intervenție abordate în funcție de tipurile de riscuri existente și posibile.

La acest exercițiu au participat aproximativ 50 de pompieri militari sibieni și următoarele mijloace tehnice: trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare la înălțime, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Știre inițială: În aceste momente pompierii sibieni desfășoară un exerciți în Zona Industrială Vest. Pompierii se deplasează la un operator economic producător de piese de mașini pentru a simula un adtfel de exercițiu.

„Vă informăm că în acest moment, pompierii sibieni desfășoară un exercițiu cu forțe și mijloace în teren în cadrul unui operator economic din zona de Vest a municipiului Sibiu. 
În eventualitate creării unui disconfort în spațiul public, asigurăm cetățenii că aceste exerciții sunt necesare și benefice pentru întreaga comunitate, pentru antrenarea unei reacții prompte și eficiente în cazul producerii unei situații de urgență”, transmit reprezentanții ISU Sibiu. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus