Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
10°C

Ce produse vor găsi suporterii sibieni în fan-shop-ul FC Hermannstadt. Câteva prețuri orientative

Ce produse vor găsi suporterii sibieni în fan-shop-ul FC Hermannstadt. Câteva prețuri orientative

Echipa de fotbal a Sibiului, FC Hermannstadt, inaugurează duminică de la ora 12:00 primul fan-shop oficial, în parteneriat cu Decathlon.

Toți suporterii FC Hermannstadt vor avea astfel ocazia ca la inaugurare să cumpere tricouri ale fotbaliștilor preferați, iar aceștia le vor semna pe loc, în cadrul unui eveniment special. Întregul lot de jucători și staff-ul tehnic al FC Hermannstadt va participa duminică la tăierea panglicii. În plus, copiii vor primi cartonașe cu fotbaliștii echipei Sibiului pe care le pot colecționa sau le pot păstra cu autografele dorite.

Standul cu materiale promoționale FC Hermannstadt va fi amplasat chiar la intrare în Decathlon, lângă zona caselor de marcat. Aici se vor regăsi, într-o primă fază 15 tipuri de produse, de la tricourile originale – atât de la meciurile de acasă cât și cele pentru deplasare - până la fanioane, steaguri, eșarfe și chiar plase de cumpărături.

Un tricou de joc marca Nike original cu însemnele FC Hermannstadt va costa până în 300 de lei. Pentru 9,9 lei orice suporter își va putea imprima pe spate numărul sau numele lui. Pe urmă, o eșarfă FC Hermannstadt va avea un preț de aproximativ 60 de lei, în vreme ce o plasă de cumpărături cu stema clubului sibian va costa în jurul a 55 de lei. Prețurile exacte urmează a fi anunțate în cadrul evenimentului de lansare de duminică.

”Acest proiect este un efort pe care îl facem pentru comunitatea sibiană, după cum știți tot timpul am fost alături de echipă și sibieni prin diverse evenimente. Așa cum am mai spus-o, scopul nostru este să facem sportul accesibil tuturor, de aceea îi invităm pe iubitorii fotbalului duminică. Vom avea alături de noi întreaga echipă și staff-ul tehnic, jucătorii vor semna tricouri, eșarfe, cartonașe – așa cum îi spune și numele, va fi un eveniment dedicat fanilor și suntem siguri că o să fie încântați”, a declarat pentru cititorii Turnul Sfatului Miron Pavăl, manager marketing Decathlon Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus