Joi,
11.09.2025
Parțial Noros
Acum
20°C

Primăria anunță lista străzilor din Sibiu unde vor fi impuse restricții în zilele de 29 - 30 noiembrie și 1 decembrie

Primăria anunță lista străzilor din Sibiu unde vor fi impuse restricții în zilele de 29 - 30 noiembrie și 1 decembrie

Străzile Mitropoliei, Zaharia Boiu, Berăriei și bulevardele Corneliu Coposu și Victoriei sunt printre arterele unde circulația va fi restricționată la finele acestei săptămâni.

Cu ocazia sărbătoririi Sfântului ierarh Andrei Șaguna, parcarea pe strada Mitropoliei, în zona catedralei, va fi restricționată pe tot parcursul zilei de 30 noiembrie, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu. Iar între orele 18:00 – 20:00 va fi restricționată și circulația auto în zona respectivă, mai arată reprezentanții administrației locale într-un comunicat remis cititorilor Turnul Sfatului.

Pentru evenimentele dedicate Zilei Naționale a României, circulația va fi restricționată pe bulevardul Corneliu Coposu în cursul zilei de 29 noiembrie pentru repetiții, între orele 08:00 și 20:00. În același interval orar vor fi impuse restricții în circulație, tot pentru repetiții, în zona Cercului Militar și pe strada Zaharia Boiu.

Iar în cursul zilei de 1 decembrie, restricțiile pe bulevardul Corneliu Coposu vor fi menținute între orele 06:30 – 15:00. De asemenea, între 06:30 și 12:30 vor fi menținute restricții în circulație și în zona Cercului Militar, pe bulevardul Victoriei.

Restricțiile vor afecta și parcările din zona centrală a Sibiului: parcarea Teatrului și cele din zona zidului Cetății vor fi închise din după-amiaza zilei de 29 noiembrie (ora 16:00) și până pe 1 decembrie (ora 15:00). Parcarea de lângă Sala Thalia și cele din zona magazinului Dumbrava vor fi închise din 29 noiembrie (ora 00:00) și până pe 1 decembrie (ora 15:00).

 

Vezi mai jos lista completă a restricțiilor anunțate pentru zilele de 29 și 30 noiembrie și 1 decembrie

Sursa: comunicat Primăria Sibiu

PENTRU MARCAREA SĂRBĂTORII SFÂNTULUI IERARH ANDREI ȘAGUNA – 29 noiembrie

În 29 noiembrie, Mitropolia Ardealului va organiza un ceremonial militar-religios pentru sărbătorirea Zilei Sfântului Ierarh Andrei Șaguna. Pentru acesta, parcarea în fața Catedralei Ortodoxe de pe str. Mitropoliei va fi restricționată în data de 29 noiembrie între orele 6:00- 20:00, iar traficul pe strada Mitropoliei (tronsonul cuprins între strada Tribunei și strada Al. Odobescu) va fi închis în data de 29 noiembrie între orele 18:00- 20:00.

REPETIȚIILE PENTRU DEFILAREA DE ZIUA NAȚIONALĂ – 29 noiembrie

În 29 noiembrie, vor avea loc repetițiile pentru defilarea programată pentru Ziua Națională a României – 1 decembrie. Astfel:

o          Traficul va fi închis pe bulevardul C. Coposu - Piața Unirii - giratoriu bulevardul V. Milea între orele 08.00 și 12.00. Precizăm că accesul dinspre str. Constituției spre str. Pompeiu Onofreiu va fi permis pentru cei care doresc să ajungă la spitale sau în zona centrală. Strada Berăriei va fi închisă pe tronsonul dintre str. Gimnasticii și bulevardul C. Coposu, iar accesul pe str. Independenței dinspre bulevardul Coposu va restricționat în intervalul menționat. Str. Gh. Lazăr, va fi închisă circulației între str. Pompeiu Onofreiu și bulevardul C. Coposu, în intervalul orar 08.00 – 12.00

o          Circulația pe bulevardul Victoriei, tronsonul dintre str. Av. Ilie Măcelaru și str. Șaguna, va fi închisă între orele 08.00 și 12.00 pentru șoferii care se deplasează spre Piața Unirii. Circulația va fi permisă celor care se deplasează dinspre bulevardul Victoriei spre str. A. Șaguna

o          Între orele 08.00 -12.00, str. Zaharia Boiu va fi închisă circulației între str. Dr. Stâncă și giratoriul de la Hotelul Ramada.  

o          Parcarea de lângă Sala Thalia și parcările din lateralul magazinului Dumbrava vor fi închise începând cu 29 noiembrie, ora 0.00 până în 1 decembrie, ora 15.00

ÎN 1 DECEMBRIE, pentru defilare, se vor institui următoarele închideri de trafic și parcări:

•          Circulația pe bulevardul Corneliu Coposu și în Piața Unirii (între sensul giratoriu de la Hotel Ramada și sensul giratoriu cu bulevardul V. Milea) va fi închisă în 1 decembrie între orele 06.30 și 15.00. Accesul va fi totuși permis de pe str. Constituției spre str. Pompeiu Onofreiu, pentru accesul către spitale și spre centru. Strada Berăriei va fi închisă pe tronsonul dintre str. Gimnasticii și bulevardul C. Coposu, iar accesul pe str. Independenței dinspre bulevardul Coposu va restricționat în intervalul menționat. Și str. Gh. Lazăr, va fi închisă circulației între str. Pompeiu Onofreiu și bulevardul C. Coposu, în același interval orar.  

•          Circulația pe str. Banatului și pe bulevardul Victoriei (între str. Ilie Măcelaru și str. Șaguna) va fi închisă în 1 decembrie, între orele 06.30 și 12.30. Aici va avea loc o ceremonie de depunere de coroane la monumentul din fața Cercului Militar.

•          Parcarea Teatrului și parcările de sub zidul Cetății de pe bulevardul C. Coposu vor fi închise din 29 noiembrie, ora 16.00 până în 1 decembrie, ora 15.00. Aici va avea loc expoziția de tehnică militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României.  

Prin urmare, șoferii sunt rugați să ocolească aceste zone pentru a evita eventuale neplăceri. De asemenea, traseele de transport public vor circula deviat atât în data de 29 noiembrie, cât și în data de 1 decembrie, informațiile despre rutele pe care vor circula urmând să fie publicate pe site-ul https://tursib.ro/

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

K

Acum 1 an

o harta face cat un articol de 1000 de...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus