Duminică,
17.08.2025
Ploi Moderate
Acum
21°C

Ce facem în minivacanța de 1 Decembrie? Recital de colinde, la plimbare cu mocănița, se deschide sezonul de ski și intrare gratuită la Muzeul de Istorie

Ce facem în minivacanța de 1 Decembrie? Recital de colinde, la plimbare cu mocănița, se deschide sezonul de ski și intrare gratuită la Muzeul de Istorie

Minivacanța de 1 Decembrie aduce la Sibiu mai multe evenimente de care ne putem bucura. Fie că alegem să mergem la petreceri, fie că vrem să petrecem un timp frumos alături de cei dragi nouă, oferta evenimentelor este una variată care împacă toate gusturile.

Am pregătit mai jos o listă cu idei de evenimente la care putem participa în cele patru zile libere pe care le avem. 

Filmele de la CineGold

În acest sfârșit de săptămână, sunteți invitați la CineGOLD pentru a vedea cele mai noi filme apărute. „Miami bici 2”, „Napoleon” „Omul fără linia vieții” sau „Nuntă pe bani” sunt doar câteva dintre filmele pe care le puteți viziona în acest sfârșit de săptămână la CineGOLD. Programul complet pentru weekend îl găsiți aici.

La „Pizza by Tango” puteți savura o pizza caldă și aromată alături de cei dragi. Puteți să vă creați pizza exact așa cum vă place – cu de toate, în combinații inedite, de post, alături de un tiramisu delicios ca desert. Puteți savura pizza preferată pe terasa de la Tango  sau o puteți comanda direct acasă, cu livrare gratuită.

Programul transmis de prefectură:

  • în interval orar: 09.00– 00– Expoziție de echipamente, tehnică militară și de intervenție,organizată în parcarea din Piaţa Teatrului de pe bd. Corneliu Coposu;
  • la ora 09.00– Ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori, organizată la Consiliul Dirigent din Transilvania, de pe str. Nicolae Bălcescu, nr.6;
  • la ora 09.30– Ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori, organizată în fața clădirii sediului președintelui Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu, actualul Rectorat al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, bd. Victoriei, nr.10;
  • la ora 09.45– Ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori, organizată la Monumentul Ostaşului din toate timpurile din faţa Cercului Militar Sibiu, bd. Victoriei, nr. 2-4;
  • la ora 11.00 – Defilare cu trupe, tehnică militară și de intervenție pe Corneliu Coposu;
  • la ora 12.00 – Expoziției documentară „Epistolarul Sfântului Andrei Șaguna din arhivele Bibliotecii Academiei Române”, organizată la Muzeul Asociațiunii din Palatul ASTRA, str. George Bariţiu, nr.5;
  • la ora 14.30 – Spectacolul extraordinar „Noi suntem români” organizat în Sala Polivalentă Transilvania, de pe str. Octavian Goga, nr.1;
  • la ora 16.00– Evenimentul „Acasă-i România”,organizat în Sala festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu – str. George Barițiu, nr.5/7;
  • la ora 18.00 –Retragere cu torţe executată pe itinerarul: Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava – Calea Dumbrăvii – Strada Mikhail V. Lomonosov – Strada Justiției – Bulevardul Victoriei – Monumentul Ostaşului din toate timpurile din faţa Cercului Militar Sibiu – Monumentul Eroilor Revoluţiei din faţa Centrului Cultural „Ion Besoiu” – Strada Constantin Noica - Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu – Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu;
  • la ora 19.00 –Concert simfonic de Ziua Națională a României susținut de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu în colaborare cu soliștii Baletului Operei Naționale din București, care va avea loc în Sala Thalia, str. Cetăţii, nr. 3-5;

zilnic, în perioada 28.11-07.12.2023, în intervalul orar 10.00-16.00,–Expoziție foto-documentară și proiecții de film, la Cercul Militar Sibiu, bd. Victoriei, nr.2-4.

Sezonul de schi de la Păltiniș se deschide din 1 decembrie 

Și sezonul de ski de la Arena Platoș se deschide în minivacanța de 1 Decembrie.

„Oficial dăm STARTUL sezonului 2023-2024! Cea mai bună deschidere de sezon de până acum ne întâmpină cu TOATE PÂRTIILE funcționale în 1 DECEMBRIE!

* În 30 noiembrie, joi, vor funcționa doar pârtiile A și D.

Program de funcționare pârtii:

Joi 30.11.2023 doar pârtia A și D - 10:00 - 21:00

Vineri 01.12.2023 toate pârtiile - 10:00 - 21:00

Sâmbătă 02.12.2023 toate pârtiile - 09:00 - 21:00

Duminică 03.12.2023 toate pârtiile - 09:00 - 17:00”, transmit cei de la Arena Platoș.

No!Hai, spirit Hand made de Crăciun

Creatorii și creatoarele brandurilor locale Oanna / Mynart - bijuterii handmade / Decolor / Naty's Quiet Books & Felt Accessories / Raluk’s Gift Boutique / Lavanda Lili Lila / Katiffe / ROC Art / Colour Sense/ Anca's BagShop - Genti cusute manual / NO' HAI vă dau întâlnire între 30 noiembrie și 1 Decembrie în Piața Mică din Sibiu.

Detalii aici

La plimbare cu mocănița

În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie Asociația Prietenii Mocăniței ne invită să ne plimbăm cu mocănița sibiană pe Valea Hârtibaciului. Cu locomotivă cu abur și vagoane încălzite, cu vin fiert și bunătăți locale și cu trei curse pe zi, la orele 10:30, 12:30 și 14:30, cu plecare din gara Cornățel, mocănița îi așteaptă pe sibieni și pe turiști să profite de minivacanță la o plimbare în care pot admira peisaje superbe.

Detalii aici. 

Recital de colinde la Târgul de Crăciun din Sibiu

Solist și compozitor, Gheorghe Berghean este cunoscut sub numele de scenă Gino și a cântat în cadrul a diverse evenimente şi consursuri, atât la nivel local cât şi naţional. Are o activitate muzicală de 11 ani, luând parte la peste 500 de evenimente.

Va încânta vizitatorii, vineri, 1 decembrie, de la ora 18, la Târgul de Crăciun din Sibiu printr-un repertoriu propriu de cântece de Crăciun dar și cover-uri: tradiționale, pop, colinde.

Detalii aici

Ceata Moșilor Muzicali la Târgul de Crăciun

Vino în Târgul de Crăciun să ne lăsăm cuprinși de magia celei mai frumoase sărbători și să fredonăm împreună colindele pe care cu toții le știm alături de Ceata Moșilor Muzical.

Detalii aici

CSC 1599 Șelimbăr joacă ultimul meci din acest an pe Municipalul din Sibiu. Intrare gratuită la tribuna a 2-a

Partida dintre CSC 1599 Șelimbăr și CSM Reșița se va juca joi, 30 noiembrie, de la ora 14. Biletele cu valoare 0 pentru Tribuna a 2-a se ridică în ziua meciului începând cu ora 11:00 de la casieria stadionului Municipal de la Tribuna a 2-a. Pentru cei care nu ajung totuși la meci, partida va fi transmisă LIVE pe Digi Sport și Prima Sport.

Christmas at The Palace: The Romanian Weekend

Al treilea weekend la Palat va fi cu siguranță cu dans.

„Deja ne-am obișnuit cu petrecerile din curtea Muzeului și ne vom aminti cu drag tot anul de weekend-urile acestea!

Cu un decor spectaculos și cele mai bune selecții - am făcut o petrecere de 1 decembrie fix așa cum ne-ar plăcea nouă să primim!

Vino să bei un vin fiert și să te întâlnești cu toți prietenii în cel mai frumos decor din oraș, după ce ai dat o tură pe la Târgul de Crăciun din Sibiu.

După ce te bucuri de toate atracțiile din târg și faci prima tură de shopping de cadouri pe anul ăsta te așteptăm cu o atmosferă cosy, preparate suuuper yummy și cel mai fain party outdoor, între 18:00 și 22:00:

Vineri, 1 decembrie:

 DJ VASILE

Sâmbătă, 2 decembrie:

 ABASC”, arată organizatorii evenimentului.

Intrare gratuită la Muzeul de Istorie din Sibiu, de 1 Decembrie

Sibienii și turiștii prezenți la Sibiu de Ziua Națională a României pot vizita gratuit Muzeul de Istorie Casa Altemberger aflat în imediata apropiere a Târgului de Crăciun și a Palatului Brukenthal din Piața Mare. Programul muzeului este între orele 9 și 17.

Detalii aici. 

Târg de cadouri de Moș Nicolae la Shopping City Sibiu

În perioada 30 noiembrie 6 decembrie la Shopping City Sibiu are loc un târg de cadouri.

„Hai la Shopping City Sibiu în perioada 30 noiembrie - 6 decembrie, în zona magazinelor fashion, și fă-ți cumpărăturile cel mai frumos Târg de cadouri de Moș Nicolae! Descoperă o varietate de decorațiuni handmade pentru casă, cu tematică de sărbătoare, aranjamente și coronițe, păpuși artizanale, lavandă și produse din lavandă, podoabe de brad croșetate lucrate cu migală din sfoară - toate așteaptă să fie dăruite cu drag!”, arată organizatorii evenimentului.

Concert de colinde cu Fuego

Sâmbătă, 2 decembrie, Paul Surugiu concertează la Centrul Cultural Ion Besoiu.

„Înconjurați-vă de farmecul sărbătorilor la concertul “Suflet de Crăciun” alături de una din cele mai cunoscute si iubite voci din România! Într-o atmosferă intimă și plină de emoție, artistul ne va încălzi inimile cu cele mai frumoase colinde și melodii festive. Cu multă bucurie în suflet, vă invităm să luați Ia parte la această experiență memorabilă pentru a marca perioadă magică, din preajma Crăciunului, într-un mod cu totul aparte!”, arată organizatorii evenimentului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Rostogan

Acum 1 an

Abia astept sa-l aud pe DJ Vasile mixand "colinde" in cel mai potrivit loc pentru astfel de serate muzicale. Aferim!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus