Nume feminine din Transilvania în secolul al XIV-lea: cele mai populare erau nume ale unor sfinte, martire sau personaje biblice, precum Elisabeta, Margareta și Ana

Cercetarea intitulată „Antroponimia feminină din Transilvania în secolul al XIV-lea”, scrisă de Victor V. Vizauer, analizează antroponimele feminine din Transilvania în secolul al XIV-lea. Studiul se concentrează pe numele femeilor din teritoriile Voievodatului Transilvan, Banat, Crișana și Maramureș, extrase din documentele editate ale secolului al XIV-lea (1301-1380). Autorul a identificat 402 femei cu 53 de antroponime diferite. Prin comparație cu datele din secolul al XIII-lea, studiul observă o scădere a varietății numelor utilizate, majoritatea fiind nume creștine. Cele mai populare erau nume ale unor sfinte, martire sau personaje biblice, precum Elisabeta, Margareta, Caterina, Elena și Ana.

Studiul oferă, de asemenea, o analiză tipologică și categorială a acestor antroponime, luând în considerare aspecte precum numele, referințele familiale, statutul social și ocupația, precum și poreclele și toponimele. De asemenea, se discută despre influența culturală și geografică asupra numelor, inclusiv impactul literaturii cavalerești și al prezenței etniilor maghiare și germane în Transilvania.

Autorul precizează că a consultat volumele „Documente privind Istoria României, C. Transilvania”, Veacul al XIV-lea, vol. I – IV (1301-1350), București, Editura Academiei Române, 1953-1955 și „Documenta Romaniae Historica, C. Transilvania”, vol. X – XV (1351-1380), București, Editura Academiei Române, 1977-2006.

Din punct de vedere statistic, autorul scrie că documentele menționează indivizi de genul feminin de circa 509 ori, între acestea fiind individualizate 402 persoane diferite. Dintre cele 402 femei, 65 (16%) au fost menționate de mai multe ori, iar 337 (84%) doar o singură dată. Cel mai des amintite au fost femeile nobile: Margaretha, soția lui Ladislaus, fost comite al secuilor (apare de 9 ori, între anii 1355-1360); Anna, soția magistrului Ladizlaus, fiul lui Johannes, fiul lui Briccius de Batur, fiică a răposatului magistru Mauricius de Megyes (de 8 ori, între anii 1351-1365); Anna, văduva lui Johannes, fiul lui Blasius de Chyfud (de 7 ori, între anii 1367-1371) sau Clara, soția magistrului Jacobus de Lonya (amintită de 6 ori, între anii 1348-1358). În general, celelalte femei sunt menționate de numai 2-3 ori. Dintre femeile nenobile o singură orășeancă din Cluj, pe nume Senyd, apare de două ori în documente, în același an, 1372.

Cele aproximativ 402 persoane identificate au purtat 53 de antroponime diferite, „adică o paletă nu prea bogată de nume feminine”. În secolul precedent, aproximativ 80 de femei au purtat 65 de nume diferit.

În tabelul de mai jos, autorul a trecut fiecare antroponim, cu numărul de persoane care l-a purtat și cu variantele de scriere sub care a fost trecut în documente. Anumite prenume sau variante ale lor sunt scrise cu forma lor maghiară sau diminutive ale acestora. Victor V. Vizauer oferă următoarele explicații:

„- Prima precizare pe care doresc să o fac este, mai precis, o nelămurire legată de numele Agnata și Agneta. Potrivit lui W. Seibicke, acestea sunt forme ale antroponimului Agnes. Însă, nu putem ști cum considerau aceste nume oamenii secolului al XIV-lea, dacă le considerau ca derivate ale antroponimului Agnes sau prenume de sine stătătoare, astfel că în tabel le-am trecut separat, mai ales că forma Agnata apare mai des decât cea de Agnes.

- Se pare că, în cazul antroponimelor Ana (Anna) și Anich, este vorba de același nume, prenumele Anich și formele sale reprezentând probabil o altă grafie a numelui Anna sau o variantă maghiară a sa. În ziua de azi sunt în uz diminutive și derivate ale lui Anna, precum Ani sau Aniko. Astfel, în tabel am trecut numele Anich separat, deoarece este posibil, la fel ca și în prezent, să fi fost considerat în mediul laic ca un prenume de sine stătător. De asemenea Annus, cred că este un diminutiv al lui Anna, posibil o formă slavă, însă numai dacă este o prescurtare a lui Anuska.

- În ce privește prenumele Caterina (alte forme ale acestui nume fiind: Catherina, Katherina, Chatarina, Katha) se remarcă câteva variante ale sale mai deosebite, precum Kata sau Katus. Kata cred că este o prescurtare a lui Katalin, forma maghiară a prenumelui Katherina, iar Katus este o formă hipocoristică sau oarecum „mai personală” a lui Kata.

- Antroponimul Ilunch consider că este o grafie greșită al numelui maghiar Ilona / Ilonka (formă ce chiar apare în cazul uneia dintre femei - Ilona/Ilena), care la rândul său este forma maghiară a lui Elena / Helena. Probabil că nu toți membrii cancelariei Regatului Maghiar sau ai Voievodatului Transilvaniei erau localnici și/sau cunoscători ai limbii maghiare, astfel că redactorul documentului nu era familiar cu corespondentul latin pentru Ilunch (Ilonka), trecând numele folosit la nivel local, probabil în funcție și de percepția fonetică a antroponimului.

- O ultimă precizare ar fi cea privitoare la numele Len și Lien/Lyen. Diferența dintre ele este numai de o literă, astfel că le-am considerat ca fiind forme ale aceluiași antroponim sau prescurtări ale unui alt nume (poate Lea sau Helena)”.

Potrivit cercetării, cele 402 de persoane diferite reprezintă femei din categorii sociale diferite. Cele mai multe aparțin nobilimii, observă autorul, precizând că acest lucru este normal, deoarece majoritatea diplomelor medievale îi au în vedere pe nobili.

„Într-un număr mult mai mic sunt femeile libere locuitoare în orașe/târguri, urmate de cele dependente (ancilla – slujitoare, în acte). Sunt și 9 slujitoare eliberate, pe care le-am trecut la categoria femeilor libere. În cele din urmă este categoria persoanelor în cazul cărora nu este clar cărei pături sociale îi aparțin (...)”.

Studiul amintește și cum erau acordate numele unei persoane, din punct de vedere istoric: „Acordarea numelui unei persoane se făcea încă din Antichitate sub forma unui ritual, care sub influența creștinismului a fost transferat din cercul familiei și al prietenilor în spațiul public, în Transilvania secolului al XIV-lea evenimentul având loc în biserică. Participarea Bisericii și a preotului la acordarea numelui copilului a fost legiferată pentru Regatul Ungariei și teritoriile aferente în cadrul Sinodului General ținut la Buda în anul 1279. În zona Franței încă din secolul al XI-lea botezul nu se mai făcea doar de Paște sau de Rusalii, cum a fost obiceiul până atunci, ci imediat după nașterea copilului. Probabil că astfel decurgeau lucrurile și în Regatul Ungariei, cel puțin de la sfârșitul secolului al XIII-lea, din perioada următoare Sinodului de la Buda. Acest fapt a dus la înmulțirea numelor creștine, care în secolul anterior erau încă puține, numărul lor începând să crească abia în a doua jumătate a veacului, în secolul al XIV-lea ajungând să fie dominante”.

Autorul mai scrie despre originea numelor și remarcă „numărul mic de nume provenite din Vechiul și Noul Testament, cele mai multe fiind antroponime ale unor sfinte, martire sau fecioare intrate în memoria creștină începând cu secolele II-III”.

În acest sens, Vizauer consideră „surprinzătoare” și lipsa numelor Maria și Maria Magdalena.

„Se consideră că, în acordarea numelui unei persoane un rol important îl jucau moda, moștenirea familială și prestigiul numelui. Aici aș include și schimbările importante din viața unui individ, cum ar fi dedicarea vieții sale lui Dumnezeu. Astfel, în cazul celor reprezentante ale ordinelor monahale este foarte posibil ca numele lor inițiale să nu fie cele din documente, acestea putând fi adoptate în momentul intrării lor în ordinul monahal, fiecare nume având legătură cu câte o sfântă (Sancta Agata, Sancta Elisabeta, Sancta Katerina și Sancta Margareta)”, mai scrie autorul.

Spre exemplu, unul din numele acordate sub influența modei, dar rar întâlnite, este Isolda, care apare doar o singură dată în documentele privind Transilvania secolului al XIV-lea. „Este un prenume deosebit, din sistemul antroponimic celtic, care a devenit cunoscut în Europa Centrală probabil prin intermediul romanului cavaleresc Tristan și Isolda. Chiar dacă are o anumită legătură cu acest spațiu geografic, prin fiul ei Johannes, care vine în Transilvania prin anul 1330, persoana care a purtat acest nume era originară din zona Slovaciei de azi”, scrie autorul.

Studiul observă că, spre deosebire de secolul precedent, în secolul al XIV-lea dispare numele dublu, cum ar fi Maria Magdalena, și apar poreclele (nume unic + porecla), dar și desemnarea complementară (nume unic + referirea la o legătură familială; referirea la statutul social, la familie și loc sau la ocupație etc.).

„(...) trebuie să menționez că acest fel de denominație, nume unic + poreclă, apare deocamdată numai în două cazuri, fiind vorba de două slujitoare, prima numită Margaretha dicta Zekul, iar cea de-a doua Margaretha dicta Kandi. În prima situație este destul de clar că porecla face referire la etnia respectivei femei, Zekul însemnând secui (székely), pentru cea de-a doua poreclă însă, nu am găsit încă o explicație plauzibilă”.

„(...) În acest veac cea mai bine reprezentată categorie în cadrul denominației complementare este II.3. (nume unic + referire la familie + statut social/ocupație – spre exemplu: nobila doamnă Lili, văduva lui Johannes fiul lui Ezen)” (...)

Cercetarea „Antroponimia feminină din Transilvania în secolul al XIV-lea”, semnat de Victor V. Vizauer, a fost finanțată din grantul CNCSIS (Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior) și a apărut în publicația Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei „ACTA MVSEI NAPOCENSIS”.

Victor V. Vizauer este cercetător științific III dr. la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române.

Fotografie creată de IA, prin OpenAI.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi