Marți,
30.12.2025
Heavy Shower Snow
Acum
-4°C

Topul produselor de brand ale Muzeului Brukenthal care se vând cel mai bine

Topul produselor de brand ale Muzeului Brukenthal care se vând cel mai bine

Lansat cu două săptămâni în urmă de Muzeul Național Brukenthal (MNB), parfumul ce poartă numele fostului guvernator al Transilvaniei, dar și cel ce poartă numele soției sale, Sophia, s-au vândut ca pâinea caldă. Stocul aproape s-a epuizat, iar conducerea instituției vrea să-l comande pe următorul. Parfumul este cel mai scump produs de brand al MNB și a devenit al doilea cel mai cumpărat produs ce poartă numele instituției.

„Din păcate, nu mai avem niciun parfum, cred că mai sunt doar câteva pentru bărbați. Tot stocul pe care l-am făcut – 100 de parfumuri – s-a epuizat în 10 zile. Cred că mai sunt cinci parfumuri de bărbați”, a spus Alexandru Chituță, managerul interimar al muzeului.

„Am vorbit deja cu producătorul să mai producă încă un stoc. N-am știut și nici n-am crezut că va merge așa bine, mai ales că și costul de producție a fost mare. Noi, fiind în regim de consignație la magazin, ne blocăm: să ai în magazin bunuri de aproximativ 200.000-250.000 lei și ei să aibă un minus de 30-40.000 lei, unii au și 100.000 lei... Este cel mai scump produs de brand al MNB”, a adăugat Chituță.

„Nu suntem primul muzeu din Sibiu, ci din țară, și chiar din Europa, din câte știu eu, pentru că nu mai sunt alte muzee de artă în Europa care au un parfum. Am această idee de peste 5 ani de zile. Eram șeful secției Marketing în aceea vreme la Brukenthal și am discutat cu mai multe cunoștințe pentru a realiza un asemenea produs. Am avut bucuria să avem aici la Sibiu o companie care fac asemenea produse – Matca și pe doi oameni minunați Georgiana și Sebastian. Matca e singurul atelier de parfumuri din ingrediente naturale din județul Sibiu, iar lucrul acesta pentru Muzeul Național Brukenthal este și o garanție a calității dar și un sprijin pe care instituția noastră îl asigură companiilor mici și mijlocii. După mai multe discuții am creionat cum ar trebui să fie nuanțele iar apoi sticluța și cutia, ambele importate din străinătate. Este un nou produs de brand. Muzeul Național Brukenthal este primul muzeu cu un asemenea brand”, a transmis Alexandru Chituță la evenimentul de lansare a celor două parfumuri.

Precizăm că pe lângă acestea, în magazinele MNB se mai vând vinul Baronului și ciocolata Brukenthal, dar și Cafeaua Baronului.

„Cred că ciocolata se vinde cel mai bine. Și prețul e mic, de la 2 lei până la 9 lei, depinde de ciocolată. Cafeaua, vinul se vând la fel de bine. Cred că parfumul e pe locul 2 după ciocolată”, a punctat managerul instituției, făcând un top al celor mai populare produse de brand ale muzeului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 2008

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

4 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Elena

Acum 2 ani

Felicitari pentru promovare! Idee geniala!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 2 ani

Parfumul baronului se vinde bine la promotie, dar pe pierdere. Cel mai probabil o sa vindeti din colectia de arta pentru subventie.
Raspunde

Sibian

Acum 2 ani

Mare mai e snobismul în lumea asta!
Raspunde

Prostia

Acum 2 ani

Dar prostia unora și mai mare. Felicitari Muzeul Brukenthal!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus