Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
20°C

Excalibur Phaeton V, model unic în România. Proprietar: Este ca şi nouă, 18.000 mile la bord, din 1986

Excalibur Phaeton V, model unic în România. Proprietar: Este ca şi nouă, 18.000 mile la bord, din 1986

Un model de autoturism Excalibur Phaeton V, unic în România, cu doar 18.000 mile parcurse, a fost achiziţionat din Nebraska - Statele Unite ale Americii şi face parte de puţin timp din marea familie a Clubului Retromobil.

Maşina de epocă a poposit la reprezentanţa Registrului Auto Român (RAR), unde a reuşit să atragă admiraţia specialiştilor.

"De o apariţie pe care am încadrat-o fără ezitare la categoria rarităţi s-au bucurat colegii de la reprezentanţa Buzău: Excalibur Phaeton V. Autovehiculul a fost fabricat în 1986 într-un număr redus de exemplare şi a fost adus în România de o doamnă care l-a cumpărat de la un colecţionar din Statele Unite", informează RAR.

Autoturismul a fost deţinut de către un singur proprietar, care a parcurs doar 18.000 mile.

"Este o raritate, singura din România. Autoturismul a fost construit în cinci ediţii. A fost proiectat în anul 1928 şi a fost inspirată din modelul Mercedes SSK. A cincea ediţie a numărat 57 de modele între 1986 - 1988. Dintre ele, doar două sunt cu hard top şi soft top aşa cum este cea pe care o deţin. În ţară este unicat, mai există autoturisme din ediţia II şi IV, II aparţine lui Ion Ţiriac şi IV aparţine unui cetăţean din Prahova. Mi-a plăcut acest model nuanţat, îl găsesc mult mai feminin. Ştiu că este valoroasă şi că va căpăta valoare de aici încolo. Este ca şi nouă, 18.000 mile la bord, din 1986. Este greu de întreţinut, dar în momentul de faţă nu are nicio hibă, este impecabilă, nu a fost rulată foarte mult. Firma de transport americană, până să o îmbarce pe vapor, a pus-o la un loc cu mărfurile fine, nu cu celelalte maşini", a precizat pentru AGERPRES proprietara automobilului, Maria Cristache.

Preţul automobilului este confidenţial, dar are o valoare sentimentală ridicată pentru noul proprietar din municipiul Buzău.

"Are o valoare sentimentală, mi-am găsit-o după sufletul meu. A fost cadou din partea soţului de ziua mea, de Sfânta Maria. Aşteptarea mea nu a fost în zadar. Maşina a traversat America din Nebraska până la Buzău. Lumea se miră, au venit la poartă şi întreabă ce este. O bucurie pentru toată lumea", a mai spus Maria Cristache. 

foto facebook.com/RegistrulAuto

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 1 an

Nu-i scumpa ca un X6M sau ca S Classe a Mitropolitului:https://www.mobile.de/ro/Automobil/Altele-Excalibur-Series-IV-Phaeton/vhc:car,ms1:__excalibur,dmg:false/pg:vipcar/371073051.html La banii astia poti lua doua,sa ai si de piese!
Raspunde

Silvio

Acum 1 an

Parcă vad că soțul e pesedist
Raspunde

ALIN TRASCA

Acum 4 luni

MA INTERESEAZA UN CONTACT CU CINEVA CARE POATE ADUCE PIESE PENTRU ACEASTA MASINA
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus