Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, susține că Agenția Domeniilor Statului nu are de ce să ceară înapoi cele 20 de ha transmise pentru noul spital, „întrucât demararea în vederea executării lucrărilor de construire a avut loc”. Reacția ei vine ca urmare a informației potrivit căreia ADS anunță că cere înapoi terenul transmis Sibiului în 2016. Directorul ADS spune că autoritățile de la Sibiu au anunțat că vor trimite documente justificative abia după ce Turnul Sfatului a scris pe acest subiect.
Solicitată de luni dimineața să arate dacă instituția pe care o conduce a transmis ADS-ului documentațiile necesare păstrării celor 20 de ha de teren de pe Calea Șurii Mici, Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, nu a răspuns până marți, la prânz. Dar a transmis o informare presei locale, prin care arată că administrația județeană nu a primit de la ADS nicio solicitare de returnare a terenului alocat în baza unei hotărâri de Guvern adoptată în 2016. Hotărâre potrivit căreia, „în termen de 5 ani de la data semnării între părţile interesate a protocolului de predare-preluare a imobilului vor fi demarate lucrările de construire a unui nou spital clinic judeţean de urgenţă, iar, în cazul nerespectării termenului, acesta revine de drept în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului”.
Președinta Daniela Cîmpean susține că, de fapt, ADS-ul nici nu ar avea de ce să solicite returnarea terenului, deoarece demararea lucrărilor de construire a început. „De altfel, nu există niciun motiv pentru ca un astfel de demers să fie realizat, întrucât demararea în vederea executării lucrărilor de construire a avut loc, conform prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții , în interiorul perioadei de cinci ani impusă prin HG 912/2016”, se arată în informarea semnată de Daniela Cîmpean.
Răspunsul prin care ADS anunță că face demersuri pentru recuperarea celor 20 de ha de teren transmise în administrarea CJ Sibiu
Construcții și gramatică
Președinta CJ Sibiu a dat cu această ocazie publicității și o adresă primită de la Inspectoratul de Stat în Construcții Sibiu în februarie 2022, document în care Paul Racoviță, inspectorul general, susține poziția administrației județene. „Demararea în vederea executării lucrărilor de construire a început odată cu parcurgerea tuturor etapelor premergătoare obținerii autorizației de construire, sens în care s-a respectat, în opinia noastră, termenul stabilit la art. 2 alin. (2) din HG 912/2016 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil aflat în administrarea Agenției Domeniilor Statului și transmiterea acestuia în domeniul public al județului Sibiu”, evidențiază Daniela Cîmpean din răspunsul primit de la ISC Sibiu.
De altfel, reprezentanții Inspectoratului arată că expresia „demararea lucrărilor de construire” folosită în hotărârea de Guvern prin care a fost transmis terenul pentru noul spital nu există în legislația specifică, ci cel mult „începerea execuției lucrărilor”. Expresie care semnifică data de începere a lucrărilor, dată pe care orice investitor este obligat să o comunice primăriei (sau consiliului județean) de la care a obținut autorizația de construire.
Șeful Inspectoratului de Stat în Construcții Sibiu arată că, în opinia instituției pe care o conduce, procedurile de construire a terenului au început
Referitor la aceste interpretări ale legislației am cerut un punct de vedere și lui Alexandru Găvozdea, sibianul care a fost și președinte al Ordinului Arhitecților din România. În fața acestor interpretări ale formulărilor din legislație, Găvozdea arată că în domeniul urbanismului și construcțiilor se operează cu diferite formulări și că, într-adevăr, un ciclu investițional începe cu momentul obținerii unui certificat de urbanism. „Formularea din hotărârea de Guvern pare mai restrictivă, face referire la construire, dar de facto nu este atât de precis. Cu o precizie de 99%, aș spune că nu stă în picioare argumentația Inspectoratului de Stat în Construcții. Dar un jurist ar putea găsi o argumentație apelând la mai multe legi și să arate că, de fapt, formularea «vor fi demarate lucrările de construire a unui nou spital» poate fi acoperită de obținerea certificatului de urbanism ori a autorizației de construire. De fapt este o răfuială politică. PSD, cu mâna ADS, vrea să lovească în PNL, când, interesul publicului, cât și al statului, e să se găsească banii necesari și să se facă un nou spital județean la Sibiu”, arată Alexandru Găvozdea pentru cititorii Turnul Sfatului.
Directorul general al ADS: așteptăm documentele de la Sibiu
Florin Nicolae, directorul general al ADS, a arătat că reprezentanții Consiliului Județean Sibiu l-au contactat să îi transmită documente referitoare la terenul de la Sibiu. „Eu nu am de unde să știu care este realitatea din teren, cum stăm. La ora actuală, terenul este luat prin hotărâre de Guvern de către Sibiu, hotărâre în care este acel termen de cinci ani. Acum, termenul calendaristic este depășit. Urmează să primim acte de la Sibiu, să vedem cum stăm”, declară Florin Nicolae pentru cititorii Turnul Sfatului.
Florin Nicolae, directorul general al ADS. Sursa foto: ADS
Potrivit directorului general, răspunsul transmis Turnul Sfatului, prin care era anunțată demararea procedurilor de recuperare a terenului, a fost generat ca urmare a consultărilor interne. „Am primit acea solicitare pe Legea 544 (solicitarea transmisă de Turnul Sfatului – n.r.). «Domnule director, avem un HG pentru acest teren, dar nu avem documente referitoare la începerea construcției», mi-au spus colegii. Prin urmare, era normal să spunem că vom recupera terenul”, mai arată Nicolae.
El arată că de la numirea în funcție – în iulie 2023 – nu a discutat cu niciun reprezentant al Sibiului pe subiectul celor 20 de ha de teren de pe Calea Șurii Mici, transmise Sibiului.
Ciulini și interpretări
În ultimele săptămâni, Turnul Sfatului a solicitat mai multor instituții și persoane responsabile de proiectul unui nou spital județean o serie de informații și documente pe subiectul celei mai mari promisiuni făcută sibienilor în ultimii 30 de ani. Promisiune în care, până acum, au fost investiți ani de muncă funcționărească și mai bine de 2,5 milioane de euro în proiecte și consultanță.
Așa a apărut răspunsul transmis de ADS, conform căreia instituția guvernamentală va demara procedurile de recuperare a terenului.
Informația dată publicității de către Turnul Sfatului a stârnit reacții din partea unor politicieni. Fără nicio excepție, aceștia au interpretat răspunsul ADS ca momentul în care proiectul noului spital a eșuat.
„Am rămas și fără ciulini, nu doar fără spital”, a scris europarlamentarul Nicu Ștefănuță pe pagina sa de Facebook. „Ziceam acum o lună că noul spital din Sibiu, un proiect electoral de care se vorbește de un deceniu, este din păcate la stadiul de ciulini. Ei bine, iată că ne-au luat și ciulinii. ADS, instituție condusă de PSD, a luat de la un județ condus de PNL. Pe scurt, o răfuială din care pierd sibienii și atât. Este regretabil, este păcatul cel mai mare să lași oamenii fără îngrijire medicală, să îi tratezi ca pe carne de tun în jocul tău politic”, a continuat Ștefănuță.
Fost coleg de partid cu liberalii, deputatul Constantin Șovăială scrie că „pe bună dreptate și cu legea în mână, ADS cere înapoi cele 20 de ha transmise Sibiului în urmă cu 7 ani”. „Dacă CJ a lăsat pârloagă acest teren și nu a făcut ce a promis, cine plătește? Până una alta doar sibienii au decontat această lipsă de interes și propagandă ieftină. În jur de 2 milioane de euro au fost deja cheltuiți de Consiliul Județean Sibiu doar pentru contractarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică. Fără să punem la socoteală zeci de mese rotunde, conferințe, dezbateri, drumuri până la București, pliante și prezentări, șampanie și pișcoturi.
Le solicit Președintei Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, președintei PNL-Sibiu, Raluca Turcan, tuturor consilierilor locali și județeni, miniștrilor sănătății și fondurilor europene, Alexandru Rafila și Adrian Cîciu, să iasă public și să ofere explicații. Unde sunt banii europeni promiși?”, a scris, tot pe Facebook, Șovăială.
Cei de la AUR au emis un comunicat de presă în care vorbesc despre „eșecul major al Consiliului Județean Sibiu!”. „Reiterez convingerea că singurii cărora li se datorează acest eșec major sunt cele două partide aflate la guvernare, respectiv PSD și PNL care au dovedit încă o dată lipsa de interes cu privire la obiective de importanță deosebită pentru comunitățile locale din țară”, scrie deputatul Sebastian Suciu în comunicatul celor de la AUR.
„Noi, cei de la USR, așa am crezut, că se dorește această construcție”
În a doua parte a zilei de marți au emis un comunicat de presă pe acest subiect și reprezentanții USR Sibiu, care au arătat că au „contribuit la cedarea terenului, prin miniștrii din guvernul tehnocrat de la acel moment, am votat proiectul în CJ, ori de câte ori a fost nevoie, l-am inclus în PNRR și am oferit soluții de redimensionare pentru a fi finanțat, inclusiv o propunere de proiect tehnic, atunci când PSD s-a opus”.
Reprezentanții USR spun, însă, că evoluția proiectului a fost una mai degrabă electorală, în favoarea Danielei Cîmpean și a Ralucăi Turcan. „Faptul că Daniela Cîmpean și Raluca Turcan nu au reușit includerea sub nici o formă a proiectului în PNRR, fiind la guvernare alături de PSD, ne arată cel puțin neputința și slugărnicia PNL în fața celor de la PSD, pe care tot ei i-au pus în guvern. Sau, poate și mai rău, că nicio clipă nu s-a intenționat construirea spitalului, ci doar folosirea lui ca trompetă electorală pentru PNL Sibiu. Între timp, Sibiul stă în continuare fără spital municipal și cu un Spital Județean care scârțăie din toate încheieturile”, a declarat Adrian Echert, consilier județean și președinte al filialei municipale USR Sibiu.
Foto principală: Daniela Cîmpean, pe terenul transmis de ADS județului Sibiu pentru construirea noului Spital
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: cimpean motiv ads inapoi teren , raspuns cj , raspuns ads , teren spital judetean , florin nicolae , noul spital judetean , foto , Consiliul Judetean Sibiu , Daniela Cîmpean
Vizualizari: 6069
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Costea
Acum 5 ore
Idgf
Acum 6 ore
Cititor