Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

După ce a schimbat soarta unor terenuri de 1,1 mil. de euro, consiliera USR a demisionat de peste tot. „Am cerut secții de vot la schimb”. Primarul: ”Vedem”

După ce a schimbat soarta unor terenuri de 1,1 mil. de euro, consiliera USR a demisionat de peste tot. „Am cerut secții de vot la schimb”. Primarul: ”Vedem”

De pe o zi pe alta și-a schimbat votul pentru vânzarea unor terenuri din Cisnădie, apoi a demisionat din Consiliul Local și din partid. „Sunt obosită”, spune Rodica Velțan (foto dreapta), cea care în urmă cu trei ani candida pentru Primăria Cisnădie din partea USR. Velțan spune că și-a schimbat votul în urma unui troc cu primarul Gheorghe Huja, care cu votul ei a obținut majoritatea necesară aprobării vânzării a două terenuri.

Mai bine de 1,1 milioane de euro este valoarea estimată a două terenuri din Cisnădie, pe care primarul Gheorghe Huja le-a propus a fi vândute încă de anul trecut: 869.000 de euro este valoarea terenului de 17.375 de mp, aflat pe strada Cetății și, respectiv, 307.300 de euro, cea a unui teren de 5.416 mp aflat pe strada Șelimbărului. De fiecare dată când a fost supusă votului aleșilor Cisnădiei, vânzarea terenurilor nu a trecut de Consiliul local ca urmare a opoziției reprezentanților USR, care susțineau că aceste tranzacții nu contribuie la dezvoltarea comunității, ci doar la „acoperirea unor găuri din bugetul local”.

Însă la ședința CL Cisnădie de marți, 12 decembrie, proiectele repuse din nou pe ordinea de zi au obținut majoritatea calificată necesară: Rodica Velțan, consilieră locală din partea USR, a votat „pentru”. „La ședința de comisie, cu o zi înainte, a votat «împotrivă». În plenul Consiliului local a votat «pentru». Noi, ca și filială, am fost luați prin surprindere: la o oră după ședință, ne-a anunțat că demisionează și din Consiliul local, și din USR, apoi a ieșit de pe canalele de comunicare. Rodica a încercat să vadă dacă reușește să câștige ceva secții de vot «pe persoană fizică»”, descrie Iancu Ungureanu, președintele filialei USR Cisnădie.

Un troc cu secții de vot și trei proiecte. „Încă nu m-am gândit la ce proiecte”

„Sunt obosită de la atâta politică și de la atâta apărut în ziare. Vreau să stau cu familia”, susține Rodica Velțan (foto dreapta), contactată de Turnul Sfatului pentru declarații referitoare la deciziile sale. Spune că și-a schimbat votul în 24 de ore nu pentru că ar fi fost șantajată, ci ca urmare a unei decizii personale. „Tot ce am avut de spus am spus în Consiliul local Cisnădie: am cerut să se facă secțiile de vot în cartierul Arhitecților și să fie prinse trei proiecte investiționale în bugetul din 2024. Acestea au fost condițiile mele pentru a vota cele două proiecte”, adaugă Rodica Velțan.

Fosta candidată a USR pentru Primăria Cisnădie descrie partidul din care a făcut parte „ca și copilul meu” și adaugă faptul că nu are de gând să se înscrie în vreo altă formațiune. 

Referitor la șansele pe care le dă condițiilor impuse de ea pentru a-și schimba votul pentru vânzarea terenurilor, Rodica Velțan crede că sunt acestea sunt de „aproape 90%”. „Conform legii, primarul Cisnădiei are obligația să amenajeze secții de vot în cartierul Arhitecților. După atâta «scandal», cred că o să le facă. Referitor la cele trei proiecte care să fie prinse în bugetul pe 2024, încă nu pot să spun ceva anume, dar o să mă gândesc. Proiectul de buget nu este deocamdată elaborat”, declară Rodica Velțan, care încheie spunând că speră ca „USR să câștige majoritatea în Consiliul local la alegerile viitoare”.

Primarul Huja: „Vedem”

Gheorghe Huja (foto stânga) spune că vânzarea celor două terenuri este necesară pentru a obține fondurile necesare introducerii canalizației metropolitane. „Am obținut cinci milioane de euro pentru asfaltarea străzilor, există și acest proiect de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare al celor de la Apă Canal, așa că am gândit ca pe aceste artere să coborâm în subteran și rețelele aeriene, dacă tot spargem acum străzile. Pentru coborârea acestor rețele în subteran ne sunt necesari acești bani, deoarece o astfel de investiție necesită foarte multe fonduri. Eu am tot încercat să le explic asta celor de la USR, dar nu am avut cu cine să discut. S-au tot schimbat, au tot demisionat, dar asta este problema lor, nu a mea”, declară primarul Gheorghe Huja, care exclude orice influențare a votului Rodicăi Velțan.

Referitor la condițiile puse de aceasta pentru a schimba soarta celor două proiecte de vânzare a terenurilor, Huja se arată deschis. „Eu am spus întotdeauna că sunt de acord cu secția de vot din cartierul Arhitecților. Să vedem dacă și identificăm spațiu. Iar cu celelalte trei proiecte, să vină cu acestea scrise și să le analizăm”, spune Gheorghe Huja.

Sursa foto: Facebook / Rodica Velțan

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Sandokan

Acum 1 an

Johannis si USR sunt 2 din marile dezamagiri ale politicii romanesti recente. Din pacate, de "imaturiatea" USR profita cei de genul Huja, care-s "unsi cu toate alifiile". In Arhitectilor e normal sa fie macar o sectie de vot, cum e normal sa fie si o sectie de politie. Nu stiu cat ii convine lui Huja sa poata vota usor cei din Arhitectilor. Ma-ndoiesc ca-l are cineva "la inima". Dar vom vedea daca votantu' roman s-a mai "copt sau nu la cap", in 2024.
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Natie de javre, zdrente si lichele.
Raspunde

Maria

Acum 1 an

Cine va construi pe cele două terenuri va beneficia de utilități gratuite? Dezvoltatorul nu le va achita și ceda statului român așa cum prevede legislația?
Raspunde

Jalnica

Acum 1 an

Rușine Rodica Veltan!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus