Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Intervenție specială la o naștere prematură pentru trei paramedici SMURD. „Când micuța a plâns toți trei am răsuflat ușurați”

Intervenție specială la o naștere prematură pentru trei paramedici SMURD. „Când micuța a plâns toți trei am răsuflat ușurați”

Doi plutonieri și un sergent major din cadrul ISU Sibiu, punctul e lucru Avrig au avut în noapte de joi spre vineri o intervenție cu totul specială. Cei trei bărbați au avut primul lor caz de naștere, o naștere prematură. Totul s-a întâmplat în localitatea Săcădate, iar povestea a avut un final fericit. Au fost multe emoții, dar plânsetul copilului a adus liniște în sufletul tuturor celor implicați. Povestea a fost făcută publică și pe pagina de facebook a pompierilor sibieni.  

Turnul Sfatului a luat legătura cu unul dintre cei trei membri ai echipajului SMURD care în noapte de 14 spre 15 decembrie au ajuns în localitatea Săcădate, acolo unde o fetiță a venit prematur pe lume.

Cei trei sunt Plt. Alexandru Budreală, Plt. Claudiu Almăjanu și Sg. maj. Antonio Iagăru.

Alex a fost cel care s-a ocupat de fetiță când a ajuns la fața locului și a povestit despre toate emoțiile prin care au trecut.

Povestește că ziua de 14 decembrie a fost o zi încărcat din punct de vedere a numărului de cazuri. Era puțin trecut de miezul nopții când alarma a sunat. Cei trei urmau să afle că se vor confrunta cu primul lor caz de naștere. O naștere prematură.

„Fuseseră șase cazuri în acea zi. Abia apucasem să ne tragem sufletul și a sunat alarma. Am văzut pe tabletă că este vorba de un născut prematur și au început  emoțiile. Era prima naștere pentru toți trei și era vorba de un prematur, acolo unde pot fi multe riscuri”, povestește Alex pentru Turnul Sfatului.

Alex și Claudiu, doi dintre cei trei paramedici erau părinți, dar tot au avut emoții.

„Eu am un copil acasă și aștept încă unul și Claudiu la fel, însă pe SMURD era primul nostru caz de  naștere.”

Fetița a venit pe lume în săptămâna 30

Alex spune că mama avea 35 de ani și era însărcinată în luna a șaptea, având aproximativ 30 de săptămâni de sarcină. Fata era al patrulea copil care venea pe lume în acea familie.

„Când am ajuns acolo fetița era pusă pe un pat în prosopul cu care au șters-o și era învelită într-o altă păturică. Nu plângea și era și puțin vânătă. Ulterior am realizat că era așa pentru că au învelit-o în prosopul cu care au șters-o și acesta era rece. Ușa la cameră era deschisă. I-am spus tatălui să bage lemne pe foc, să încingă soba și să închidă ușa. Eu m-am ocupat de fetiță, iar Claudiu a monitorizat mama, pentru că și ea avea o hemoragie, în urma nașterii. Am tăiat ombilicul și ulterior am încercat să o fac să plângă”, povestește Alex.

Bărbatul spune că emoțiile au fost mari când au intrat în cameră și era liniște.

„Nouă ne-au spus că respiră, dar până am ajuns se puteau întâmpla multe. Au fost în jur de 10, 11 kilometri până la caz și fiecare secundă contează. Când am reuși să fac micuța să plângă toți trei am răsuflat ușurați, cred că în același timp. A fost ceva de nedescris. Nu vă pot explica. Claudiu monitoriza mama, dar atenția lui era îndreptată tot spre fetiță, pentru că toți așteptam ca ea să plângă. Mama vorbea cu noi, ne spunea ce o doare, că i se face rău, dar copilul nu spune nimic. În momentul în care a plâns am respirat cu toții ușurați. A fost ceva de excepție”, își amintește Alex.

Fetița a fost ștearsă, curățată, pusă într-o păturică curată și pusă la sânul mamei, acolo unde îi era locul. Ulterior a fost predată echipajului cu medic neonatolog, iar cei trei au preluat mama.

A doua zi s-au interesat la colegi și au aflat că atât mama, cât și copilul sunt bine.

Povestea, spusă pe pagina de facebook ISU Sibiu

Cazul special la care au participat cei trei pompieri de la Avrig a fost prezentat și pe pagina de facebook ISU Sibiu. Mai jos puteți citi, integral, postarea pompierilor sibieni.

„La scurt timp după miezul nopții, salvatorii sibieni din cadrul Punctului de Lucru Avrig sunt alertați de un apel urgent din dispecerat:

- O femeie de 35 de ani din localitatea Săcădate naște! Prematur! Voi sunteți cel mai apropiat echipaj! Ambulanța de neonatologie este pe drum cu medicul, vor ajunge și ei în curând!

Claudiu, Alexandru și Antonio s-au echipat și au pornit de urgență spre caz: „Hai, Doamne ajută să fie bine!”.

Când au intrat în casă, fiecare știa exact ce au de făcut:

- Alex, tu ia copilul, Antonio ajută-l. De mamă, mă ocup eu - a spus Claudiu, comandatul de echipaj.

- Ridic copilul, înlocuiește pătura.

- Am verificat funcțiile vitale, e stabil, respiră.

- Clampează….

- Gata! Hai să îl ștergem!

Copilul a început să plângă…

În tot acest timp Claudiu a monitorizat mama care avea complicații, era amețită și ușor speriată.

- Hemoragia mamei este oprită, continui monitorizarea, poți aduce copilul, a spus Claudiu.

Când Cataleia (da, copilașul este o fetiță) a ajuns în brațele mamei s-a lăsat o liniște profundă, care greu poate fi descrisă în cuvinte….

„După ce am verificat și stabilizat mama și fetița, am respirat parcă pentru prima dată după alarmă. Simțeam că până atunci nu am mai respirat. Emoțiile au fost uriașe, dar am reușit alături de colegii mei să facem rapid și precis totul pentru ca cele două să fie bine într-un moment atât de fragil. Cu toții suntem învățați cu situații limită, dar misiunea asta a fost cea mai frumoasă și neașteptată de până acum: nașterea unei vieți! Nu vom uita curând momentul!” - mărturisește încă emoționat colegul nostru, Antonio.

La mulți ani, Cataleia! Îți dorim o viață frumoasă și sănătoasă! Iar vouă, dragi colegi, misiuni ușoare!”

Foto principală: Plt. Alexandru Budreală (foto centru), Plt. Claudiu Almăjanu (foto stânga) și Sg. maj. Antonio Iagăru (foto dreapta)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Canaris

Acum 1 an

Povesti de Facebook.... Copilul era născut când au ajuns ei.... La Ambulanța un asistent care merge cu șoferul la naștere la domiciliu are câteva zeci de astfel de situații în decursul anilor... Și nu mai apare la gazeta... Nașterea este un proces fiziologic....

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus