Ce și cum s-a vorbit despre Sibiu în prima zi oficială a orașului

Sibiul este văzut ca o „forță ce învinge brocrația de la București”, ca un „oraș al minunilor”, dar care e dominat de „patriarhat” cel puțin în denumirile de străzi, ca un „oraș normal” și cu „potențial de democrație”. Totodată, Sibiul are mai multe boli, una dintre acestea fiind „statisticita”. Aici se crede într-un „excepționalism sibian”, dar și într-o „încăpățânare sibiană”. Curios este că la superlativ vorbesc mai mult cei „adoptați” de Sibiu decât însuși sibienii, aceștia dând impresia la un moment dat că Sibiul ar fi o lume aparte chiar decât de restul României.

Aceasta poate fi pe scurt concluzia unei discuții organizate la Biblioteca ASTRA cu ocazia primei zile oficiale în care a fost sărbătorit municipiul Sibiu.

O discuție la care a participat Mihaela Miroiu, profesor de științe politice și cercetător, în calitate de persoană venită la Sibiu și stabilită aici; scriitorul Radu Vancu, în calitate de sibian; Radu Nica, regizor, director al Teatrului Metropolis, în calitate de sibian plecat la București, dar și Ioana Ciocan, directorul Artsafari, fost vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, în calitate de persoană din exterior, dar care a interacționat în ultimul timp cu sibieni.

Cum „forța sibiană a învins birocrația de la București” 

Ioana Ciocan a fost întrebată prima despre „energia Sibiului care a ajuns la București” prin expoziția „Brukenthal Exclusive” din luna aprilie.

„Sibiul îl simțim foarte aproape de noi, datorită în primul rând energiei fantastice pe care o are Alexandru Chituță. Această energie am simțit-o împreună cu toată echipa Artsafari când expoziția Brukenthal Exclusive curatoriată de A. Chituță a poposit timp de 2 săptămâni în capitală”, a spus Ioana Ciocan.

Aceasta a povestit istoria colaborării cu Muzeul Național Brukenthal (MNB). „I-am spus lui Alexandru Chituță că mi-ar plăcea să colaborăm, pentru că noi facem schimb de exponate cu diverse muzee din țară. Că mi-ar plăcea ca cel mai celebru muzeu din România, Brukenthal, să fie prezent la Artsafari. Mi-a spus că dacă noi venim la București, noi aducem cele mai bune lucrări. I-am spus că nu se poate așa ceva, pentru că lucrând de un deceniu la Artsafari și știind cât de imposibil aproape este să muți patrimoniul dintr-o parte în alta și câte dosare cu șină, telefoane și milioane de acte, m-am gândit că nu ne putem izbi decât de zidul birocrației și orice fel de mutare de patrimoniu mondial o să fie absolut imposibilă la nivelul funcționarilor Ministerului Culturii. Chituță a zis: Încercăm, nu se poate să nu reușim; dacă tot venim la București nu putem să nu aducem cinci din cele mai importante lucrări pe care le are România...

A fost o surpriză reușita acestui eveniment. Nu am crezut niciodată că forța sibiană o să reușească să străbată birocrația românească”.

Aceasta a anunțat că la anul planifică o a doua expoziție Brukenthal la Artsafari, în luna iulie 2024, dedicată obiectelor de artă decorativă, aurul și podoabele transilvănene.

Orașul minunilor și patriarhatul

Mirela Miroiu a fost întrebată de ce a ales Sibiul și „ce elemente de brand au contat”.

„Sibiul este orașul minunilor. Prima întâlnire cu Sibiul a fost în clasa a doua, prin cartea Ioanei Postelnicul, „Orașul Minunilor”, apărută în 1957. Este o carte fabuloasă, nu știu de ce nu se mai reeditează. E povestea unui copil (...), care m-a fascinat. Cum fascinant mi s-a părut Sibiul care, de data aceasta, nu mai era orașul minunilor, ci orașul care prinde suflet împreună cu oamenii săi, trăiește cu ei, le înghite tragediile, fericirea (...)”

Miroiu a spus că orașul a făcut-o însă să se întrebe de ce Ioana Postelnicu, pe lângă că nu i se reeditează cartea, nu are nici un nume de stradă în Sibiu. „Cum, de altfel, dacă faci o cercetare despre personalității femeii din istoria și chiar din prezentul Sibiului, dai peste trei-patru nume dintre sute, uneori mii de personaje masculine. Deci, e clar că orașul acesta își tratează femeile ca și când n-ar fi existat în istorie. Probabil că faptul că acum orașul e condus de o femeie și la nivel de județ tot de o femeie i-ar fi făcut pe centumviri să se răsucească în mormânt”.

„Împreună cu organizați Aleg am pus la cale subminarea patriarhatului în acest oraș”, a mai spus Mihaela Miroiu.

Cercetătoarea a mai spus că străile centrale ale Sibiului te fac să te simți „într-o poveste medievală în plină eră digitală”: „E un sentiment pe care n-ai cum să-l trăiești în București”.

„Orașul profesioniștilor cu bun simț și moderație”

Tot ea a vorbitdespre „orașul profesioniștilor”:

„Începând cu centrul vechi și terminând cu cartierele în care sunt case făcute în perioada interbelică, după căderea comunismului, ai sentimentul că ești într-un oraș dominat de middle și upper class profesional. Că e un oraș al profesioniștilor. Așa cum a fost orașul breslelor, al meșteșugarilor foarte bine calificați și pricepuți în ceva; și-a continuat tradiția în care oamenii își măsoară succesul în capacitatea lor de a fi buni în ceea ce fac și în a-și planifica o viață în care nu trufia, nu exhibiționismul să fie măsura lor, ci mai degrabă bunul simț și moderația”.

Miroiu crede că Sibiul excelează prin faptul „că nu are zone putred de bogate și putred de sărace”; „că nu e un oraș al contrastelor care te fac să-ți fie rușine că trăiești ca un nesimțit de bine decât alții care o duc mai rău”.

Potențialul de democrație din Sibiu

Cercetătoarea spune că Sibiul „nu e un oraș ușor”, dar că are un „potențial de democrație”. Totuși, afirmă că orașul poartă o încărcătură trecută a unor filozofi și scriitori excelenți, dar „în bună parte nu tocmai democrați”.

„Deci, nu sunt mari ziditori de gândire democratică în perioada clasică a greilor gânditori din Sibiu; nu prin asta au excelat ei, chiar dacă au fost extraordinari de interesanți. Blaga are o componentă democrată, dar există destui alții care sunt democrați de urgență poate, dar nu de substanță”, a explicat aceasta.

În orice caz, spune că acest oraș „a evoluat de la o anumită excelență culturală, care era de un elitism pronunțat, spre izbucnirea spre libertate cu prețul vieții în 89 până la a deveni vârf de lance în sens civic prin protestul non-stop „Vă Vedem din Sibiu”. Am prins protestul când mă gândeam în care oraș mă așez (...) Eu într-un loc în care nu găsesc căuzași pentru democrație nu mă duc”, a mai adăugat Mihaela Miroiu.

„Caracterul european” și „mediul conservator”

Scriitorul Radu Vancu a vorbit despre asocierea Sibiului cu determinativul „european”: capitală culturală europeană, 9 mai 2019 – reuniunea șefilor de stat a Europei la Sibiu etc. „Nouă ni se pare și cred că avem dreptate că Sibiul e parte din Europa”.

Totuși, crede că acest „caracter european” e într-un contrast evident cu una dintre cele mai cunoscute definiții ale spiritului european, dată de filosoful francez Rémi Brague. „Brague, întrebându-se ce ar putea să însemne spiritul european, ajunge la următoarea definiție – spiritul european este un soi de metabolizare a ceva ce îți este extern pe care îl preiei și îl transformi în identitatea ta. Spus mai simplu, transformarea unei alterități în identitate (...) 

În acest Sibiu lucrurile arată oarecum pe dos: e vorba de oameni care vin și se stabilesc aici, într-un mediu inițial conservator și închis. Dacă Sibiul are un geniu, e cel al primirii, mai degrabă, a acestui spirit”, a explicat scriitorul.

Radu Vancu a mai vorbit despre componenta culturală a Sibiului, amintind despre scriitori, regizori și artiști adoptați de Sibiu și care „schimbă totul în jur” sau exportați de Sibiu în alte orașe.

„(...) Sibiul este pentru mine o Europă care primește”, a concluzionat Vancu.

Radu Nica, plecat din Sibiu în București, s-a referit la domeniul său de activitate, spunând că „FITS e privit ca un soi de reper național, inclusiv modelul teatrului din Sibiu se dorește a fi replicat”.

Întrebat dacă are tendința de a promova Sibiul, Nica a răspuns că la anul va organiza un festival, la care își propune să fie invitat și teatrul din Sibiu. „Ne dorim crearea unei legături dintre teatrul pe care îl conduc. Am creat o trupă de liceeni, asociată teatrului, o trupă de juniori, după o selecție dură, din 200 au fost aleși 12. Unul din ei e un tânăr din Sibiu, care vine săptămânal și face parte din trup teatrului nostru”.

Statisticita, o boală a Sibiului

Revenind la discuția din sala Bibliotecii Astra, scriitorul Radu Vancu a spus că a identificat una din „bolile” Sibiului, pe care a numit-o „statisticita”.

„FITS e un festival minunat, care s-a transformat de prea multe ori într-o înșiruire de statistici gonflate și greu credibile în rapoartele anuale. Am început să credem ca festivalul, în general, înseamnă un număr cât mai mare de spectatori, de participanți, de țări, care dă într-o admirație care nu e bună nici pentru festival, nici pentru Sibiu, nici pentru spiritul sibian pe care îl celebrăm.

Un festival foarte bun poate să fie și unul la care participă zece țări, nu 100 și la care nu sunt miliarde de spectatori, ci 1.000 sau 2.000”.

„Să nu lăsăm Sibiul să devină o postare pe Facebook-ul lumii contemporane în care să numărăm like-urile”, a punctat Vancu.

Vancu a încercat la un moment dat să scoată în evidență și faptul că n-ar trebui să credem „într-un excepționalism sibian”, subliniind, totodată, că „noi, nu doar sibienii, ci românii, am reușit să construim de câteva ori și coerență, perseverență, continuitate”. Acesta a făcut referire la protestele „Vă Vedem din Sibiu”, a vorbit despre „încăpățânarea sibiană”, fiind de acord că „uneori e bună, alteori e rea; de data aceasta a fost bună”.

„Cred că noi putem construi adevăr și continuitate câtă vreme nu vom cădea într-o autoadmirație, într-o gonflare a acestui excepționalist”, a concluzionat scriitorul.

La Sibiu e normalitate; în rest - lipsă de raționalitate?

În contrast, Miroiu a îndreptat discuția apoi înapoi spre „normalitatea sibiană” pe de o parte și spre „lipsa noastră de raționalitate” pe de altă parte.

„Normalitatea este ce m-a atras cel mai mult la Sibiu: faptul că am sentimentul că trăiesc în cel mai normal oraș (...). Mai aveam un sentiment: că la Sibiu nu se potrivește Miorița - care e un mit în legătură cu lipsa noastră de raționalitate. Ea spune că există trei ciobani: doi dintre ei au performanțe foarte slabe (...) În mod normal, popoarele sau comunitățile raționala procedează în felul următor: fie se duc și cumpără know-how de la ciobanul care oile mai bune și caii mai buni; fie propun o asociere, fie cazul cras, imoral îi ucid și îi fură turmele. La noi nu e acesta cazul. Cazul e că ei au vrut să distrugă termenul de comparație (...) Or, mie asta mi se pare asta o meteahnă, o boală, ca și mitul neisprăvirii generale a Meșterului Manole. Unii zic că și Coloana Infinitului ar reflecta tendința spre neisprăvire (...)

Faptul că eu nu am simțit genul acesta de invidie patologică; nu am întâlnit aici, cel puțin nu încă, niciun caz, nicio ocazie în care mi s-a părut că cineva vrea să distrugă termenul de comparație, pentru că e mai bun”, a comentat Mihaela Miroiu.

Final memorabil cu Brâncuși

Mențiunea despre „neisprăvirea” sugerată de Coloana Infinitului l-a făcut pe Radu Vancu să intervină cu o explicație importantă a unui mit românesc minunat pe care s-ar fi bazat, de fapt, Brâncuși.

„Acolo e adevărat că e nesfârșire, n-aș zice neisprăvire, dar e un fel de nesfârșire care construiește, de fapt. E opusul neisprăvirii. Nu prea găsești explicat acest lucru, pe care îl spun mai mulți experți în Brâncuși, dar care nu a trecut către public: mitul efectiv pe care și-a construit Brâncuși complexul de la Târgu Jiu. Când l-a invitat soția primului-ministru Tătărăscu să facă un monument pentru soldații din războiul mondial, lui i-a venit în minte să facă acel complex pe un mit românesc minunat, care spune așa: că sufletul celor morți departe de casă, poate asasinați ca în Miorița, poate în războaie, poate de boală, se folosesc de rețeaua hidrografică pentru a se întoarce acasă, vin pe râuri; când ajung în dreptul satului, ies din râu, se așază pe mal, se odihnesc puțin, după care se duc la cei vii, își iau rămas bun îmbrățișându-i, după care se duc la biserică și pe verticala altarului se urcă spre cer. Asta e ce e de fapt ansamblul de la Târgu Jiu. Nu e suficient de frumos explicată această legendă minunată, nici măcar la Timișoara nu a fost prinsă.

Dacă mergem la ansamblu vedem: Masa Tăcerii e pe malul Jiului, pentru că acolo se așază sufletele care au revenit acasă, își trag sufletul, se odihnesc, după care pleacă la Poarta sărutului, care nu e numai sărutul erotic, e îmbrățișarea a două ființe – un suflet viu și un trup viu – după care Biserica, cu altarul ei și în spatele bisericii e Coloana Infinitului, pe care ei se urcă spre cer și unește cerul cu pământul. Deci, e infinită, dar e un infinit care unește, care e terminat într-un fel (...) E adevărul care continuă”, a replicat Radu Vancu ca într-o notă de subsol.

„Eu sper că pentru 3 secunde Brâncuși s-a gândit și la neisprăvire, dar e foarte bine că a construit pe infinit”, a insistat Miroiu.

Întreaga discuție poate fi urmărită aici:

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi