Luni,
27.10.2025
Innorat
Acum
7°C

„Planeta lui Da”: O sibiancă și-a deschis afacere cu investiție inițială de 1.000 de euro. „Sursa de inspirație a fost băiețelul meu”

„Planeta lui Da”: O sibiancă și-a deschis afacere cu investiție inițială de 1.000 de euro. „Sursa de inspirație a fost băiețelul meu”

Plină de viață, energie și mereu atrasă de latura pedagogică, sibianca Ana Orlandea a pus de mai bine de un an bazele a ceea ce a ales să numească „Planeta lui Da”, un spațiu de educație non-formală pentru copiii cu vârste preșcolare (1-5 ani) din Sibiu, situat pe strada Ana Ipătescu. Prin acest proiect Ana își propune să ofere un cadru prielnic educației timpurii prin dezvoltare cognitivă, emoțională și motrică copiilor din Sibiu.

Ana are 34 de ani și a studiat la Cluj-Napoca, la Universitatea de Arte, pe profilul fotografie și procesare video, însă a ales să nu rămână la Cluj și să se întoarcă la Sibiu.

„Sunt îndrăgostită de Sibiu, deși o perioadă lungă mi-am dorit să plec din țară, să găsesc alte locuri și alte viziuni. Am locuit în Sofia o perioadă de peste un an datorită soțului meu care s-a mutat inițial acolo. Așa a fost destinul nostru, să ne întoarcem. Am decis să rămânem datorită acestei comunități fantastice din Sibiu și a tuturor lucrurilor care ajută spre dezvoltarea lui”, a spus Ana pentru Turnul Sfatului.

Ideea afacerii a pornit de la băiețelul ei

După toate drumurile pe care le-a avut în domeniul artei, Ana lucrează în prezent ca specialist în marketing. Despre relația pe care o creează cu micuții spune că este una deosebită care o încarcă cu energie și iubire.

„Cred că drumul meu a fost cumva construit de mai mult timp. Eu mereu am avut contact cu copiii, am terminat Liceul Pedagogic, am făcut modulul Pedagogic în faculatate, am fost implicată în diverse proiecte educaționale, am fost plecată în Spania ca să fac diverse ateliere pentru copii, pe o categorie destul de vastă de vârstă, de la grădiniță până la ciclul primar, chiar și gimnazial ocazional”, a mai spus aceasta.

Proiectul „Planeta lui Da” a împlinit deja un an și își propune să ofere un cadru propice de dezvoltare prin organizarea de ateliere de joacă pe multiple arii cum ar fi artă, activități STEM, lectură, motricitate, activități senzoriale.

„Ideea a plecat de la băiețelul meu, toată sămânța a fost acolo. Eu m-am jucat mult cu el, de când avea câteva luni am început să citesc cât mai mult, să aprofundez diverse pedagogii și metode, tehnici de a mă juca cu micuțul și să înțeleg mult mai profund modul în care el crește ca să pot să-i înțeleg comportamentul, nevoile, modul în care el pricepe anumite lucruri ca să le poată asimila”, a detaliat aceasta.

O mare parte din principiile aplicate la ateliere se bazează pe pedagogia Montessori, explică Ana.

„Cel mai mult se pune accent pe respectul față de copil și respectul față de dezvoltarea lui armonioasă, organică, holistică. Libertatea e un pic înțeleasă greșit când e vorba de pedagogia Montessori fiindcă libertatea din Montessori nu înseamnă că nu are limite copilul, ci înseamnă că limitele respective sunt puse într-un anumit fel încât să nu intre peste dezvoltarea armonioasă a copilului, adică sunt puse într-un mod respectuos, într-un mod asertiv.”

Ateliere tematice pentru micuții cu vârste cuprinse între unu și cinci ani

Atelierele sunt organizate pentru preșcolari cu vârste cuprinse între unu și cinci ani și sunt împărțite în două grupe, grupe pentru cei cu vârste de unu - doi ani și grupe pentru cei cu vârste de trei - cinci ani, fiindcă este o diferență majoră între aptitudinile și capacitatea lor. Sunt mai multe categorii de ateliere, cum ar fi, de exemplu, atelierele senzoriale, atelierele de artă, de motricitate grosieră.

Acestea se desfășoară într-un living special amenajat pentru a fi accesibil și funcțional copiilor, cu mobilier adaptat vârstelor mici. De asemenea, obiectele dimprejur sunt alese cu atenție pentru a fi plăcute, practice și rezistente multiplelor teste la care sunt supuse de cei mici.

„Atelierele sunt tematice, încerc în fiecare lună să găsesc o temă care să se potrivească fie unui eveniment din viața noastră sau o sărbătoare, de exemplu, să fie ceva cu care ei să relaționeze, iar pentru grupele mai mari încerc să păstrez și o apropiere față de temele pe care le studiază la grădiniță după programa națională ca să nu mă îndepărtez prea tare cu subiectul pe care îl abordez”, mai explică tânăra.

1.000 de euro investiție inițială

Ana spune că a început proiectul cu o investiție inițială de 1.000 de euro, dar investiția este una continuă întrucât materialele destinate atelierelor trebuie mereu adaptate nevoilor copiilor.

„Cred că totul a plecat de la nevoia de a avea atenție la educația timpurie, poate trecem cu vederea că aici se pun bazele întregii lor dezvoltări, bazele viitorului adult. Cred că este nevoie de un proiect în care focusul să fie copiii”.

Sibianca vede proiectul mergând spre o direcție pozitivă și evoluând constant, cu fiecare atelier în parte.

„Îmi doresc să prindă atât de multă viață în Sibiu încât să poată fi ocupația mea principală, nu vreau să-i grăbesc dezvoltarea, este un proiect care m-a ajutat și pe mine să cresc, vreau să crească organic, direcția lui este către ceva mai mare, către ceva destinat copiilor într-o educație timpurie non-formală”, concluzionează aceasta.

Înscrierile la ateliere se fac pe pagina de facebook Planeta lui Da, iar parcursul afacerii poate fi văzut și pe pagina de Instagram cu același nume.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus