Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, în Sibiu vor avea loc mai multe evenimente la care locuitorii orașului sunt invitați să participe.
Astfel, Instituția Prefectului-județul Sibiu alături de Consiliul Județean, Primăria Municipiului Sibiu, Mitropolia Ardealului, Asociațiunea Asociația Transilvăneană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), Cercul Militar Sibiu și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu vor organiza în perioada 22-30 ianuarie 2024 o serie de evenimente dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.
„La 24 ianuarie 1859, Moldova și Țara Românească s-au unit sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Această unire a fost un moment crucial în istoria României și a reprezentat un pas important spre formarea statului român modern și consolidarea identității naționale.
Anul acesta marcăm împlinirea a 165 de ani de la acest eveniment istoric și aducem un omagiu eroilor și liderilor care au contribuit la realizarea acestei uniri, subliniind importanța solidarității și aspirațiilor comune pentru poporul român”, transmit reprezentanții prefecturii într-un comunicat de presă
Programul evenimentelor:
- Perioada 22-30 ianuarie 2024 Expoziție Foto-Documentară în cadrul Cercului Militar Sibiu (Casa Armatei) cu tematică dedicată Zilei Unirii Principatelor Române;
- 23 Ianurie 2024 începând cu ora 10:00 la Cercul Militar Sibiu (Casa Armatei) vor avea loc următoarele activități: Intonarea Imnului național al României, Hora Unirii pe platoul din fața Cercului Militar și desfășurarea începând cu ora 10:30 a Simpozionului dedicat Marii Uniri, în Sala de Conferință a Cercului Militar Sibiu.
- De asemenea, toți cei prezenți vor putea să viziteze expoziția foto-documentară prezentată pe holul principal al Cercului Militar Sibiu.
La eveniment vor participa oficialitățile și comandanții unităților militare din județul Sibiu alături de elevii și studenții din cadrul Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” Sibiu.
„Cu acest prilej invităm toți cetățenii să participe la evenimentele dedicate acestei zile istorice într-un spirit de unitate și mândrie națională”, mai arată cei de la prefectură.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: evenimente ziua unirii sibiu , ziua unirii sibiu , ziua unirii principatelor româ , ziua unirii principatelor româ
Vizualizari: 1373
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Popescu Ion
Acum 2 ore
Sodolescu Raluca
Acum 3 ore
Cibi
Acum 3 ore
Mora
Acum 3 ore
Sibianul comentator