Sâmbătă,
11.10.2025
Innorat
Acum
9°C

Primul bulevard construit în Sibiu din fonduri europene va costa 29 de milioane de euro. 78 de imobile vor fi expropriate

Primul bulevard construit în Sibiu din fonduri europene va costa 29 de milioane de euro. 78 de imobile vor fi expropriate

147,5 milioane de lei, cu tot cu TVA, este valoarea estimată a proiectului de transformare a Căii Șurii Mici într-un bulevard cu până la șase benzi de circulație pe o lungime de doi km. Proiectul urmează să fie finanțat din fondurile europene alocate nerambursabil Sibiului în actualul exercițiu multianual, iar pentru implementare este necesară exproprierea a 78 de terenuri.

Proiectul de modernizare a Căii Șurii Mici a fost demarat în urmă cu aproximativ trei ani, iar în vara anului trecut executivul local a luat decizia împărțirii acestuia în două, din cauza costurilor prea mari pe care le-ar fi presupus lucrările pe toată lungimea de 4,5 km a arterei.

Acum, Primăria Sibiu propune consilierilor locali aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru primul tronson propus a fi modernizat, cel între viaductul „Mihail Kogălniceanu” și intersecția cu recent prelungita stradă Bruxelles. 147,46 de milioane de lei, cu tot cu TVA, sunt costurile estimate pentru această porțiune cu o lungime de 1.950 de m, din care valoarea lucrărilor de construire și montaj sunt estimate la 98,14 milioane de lei, cu tot cu TVA. Principala sursă de finanțare ar urma să fie fondurile europene. „Menționăm faptul că realizarea acestui coridor de mobilitate este inclusă în lista proiectelor prioritare aferentă cadrului financiar 2021-2027, comunicată către ADR Centru, iar proiectul urmează a fi despre spre finanțare în cadrul priorității 4.1 - Dezvoltarea mobilității urbane durabile în municipiile Regiunii Centru”, se arată în documentația care însoțește proiectul de hotărâre elaborat pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici în discuție.

Calea Șurii Mici are, în prezent, câte o bandă pe fiecare sens. În rest nu are trotuare, iluminat public ori piste de biciclete sau stații de autobuz

Ar fi primul bulevard pe care Primăria Sibiu îl construiește din fonduri europene nerambursabile. Până acum, această sursă de finanțare a fost folosită mai mult pentru modernizarea arterelor fără lărgirea suprafețelor de rulare (spre ex. Calea Dumbrăvii ori străzile Turnului, 9 Mai, Faurului sau Ocnei).

Citește și Lărgirea Căii Șurii Mici până la șase benzi de circulație se împarte în două: e prea scumpă

De la două, la șase benzi de circulație. Plus primele piste de biciclete „peste normativ”

Lățimea viitorului nou bulevard al Sibiului va fi diferită, conform proiectului elaborat. Pe primii 510 metri (adică până aproximativ în dreptul străzii Coralului, punctul de pornire fiind considerat capătul viaductului Mihai Kogălniceanu) numărul de benzi de circulație va fi păstrat la două benzi, iar trotuarele urmează să aibă „lățime variabilă”. În ceea ce privește pistele de biciclete, acestea urmează a fi amenajate în ambele sensuri de mers, fiecare sens urmând să aibă o lățime de 1,5 metri, ceea ce – la nivel de Sibiu – reprezintă o premieră: până acum, toate pistele de biciclete au fost proiectate să respecte minimul prevăzut în normative, adică un metru. Lățimea de 1,5 metri a fiecărei piste de biciclete va fi păstrată pe tot tronsonul propus spre modernizare, asfaltul propus a fi folosit fiind mai scump, deoarece ar trebui să fie colorat verde (asemenea celui așternut pe pista de pe malurile Cibinului).

De la (aproximativ) intersecția cu strada Coralului, viitoarea Cale a Șurii Mici urmează a fi lărgită la patru benzi de circulație, cu piste de biciclete de 1,5 metri lățime și trotuare late de câte trei metri. Totodată, pe porțiunile unde acest lucru este disponibil, sensurile de mers vor fi despărțite cu un spațiu verde cu o lățime cuprinsă între 4 și 1,5 metri.

Iar după primii 730 de metri ai viitoarei noi artere, numărul benzilor de circulație ar urma să crească la șase, prin adăugarea câte unei benzi speciale pentru autobuze pe fiecare direcție de mers.

Trei sensuri giratorii urmează să fie amenajate pe tronsonul în discuție: unul la km 1+250, o „zonă viitoare de dezvoltare urbană”, și două la km 0+690 și, respectiv, 0+890. Acestea sunt solicitate de către Consiliul Județean Sibiu, care are în proiect amenajarea unui nou spital județean de urgență.

Numărul stațiilor de autobuz care urmează a fi amenajate este de trei.

În afară de amenajarea viitorului bulevard, proiectul are în vedere și construirea unor noi rețele de distribuție a apei și, respectiv, de canalizare menajeră și canalizare pluvială. Pe lângă o nouă rețea de cablaj metropolitan, se are în vedere amenajarea unei rețele de iluminat public cu 115 stâlpi.

Copaci și gazon

8.617 mp este suprafața verde care urmează a fi amenajată pe acest prim tronson modernizat al Căii Șurii Mici (ca termen de comparație, trotuarele vor avea o suprafață de 12.349 de mp, iar carosabilul – 36.532 de mp).

Această suprafață verde va beneficia de o atenție sporită, promit reprezentanții administrației locale. „În contextul de creştere continuă a ţesuturilor urbane, necesitatea conservării patrimoniului natural şi creşterea calităţii vieţii prin amenajările peisagere coerente reprezintă un mijloc important pentru protecţia mediului înconjurător şi a stării de sănătate a mediului urban, chiar şi a oamenilor. De-a lungul scuarurilor care separă sensurile de mers şi în spaţiile verzi din lateralele bulevardului se propune a se planta aliniamente cu 377 de arbori. Amenajarea aliniamentelor va ţine cont de axul bulevardului, accentele verticale vor fi date doar de noile aliniamente de arbori, iar la baza aliniamentelor pe toată suprafaţa de spaţiu verde se va însămânţa gazon”, se mai arată în documentația citată.

Exproprieri

Prin proiectul elaborat de Primăria Sibiu se propune și declanșarea procedurilor de expropriere a terenurilor pe care va fi extinsă artera. Documentele făcute publice de către executivul local nu redau suprafața totală necesar a fi expropriată, dar enumeră o listă cu 78 de numere de carte funciară, aferente imobilelor care urmează să fie trecute în proprietatea Sibiului.

Este vorba de terenuri intravilane, majoritatea arabile sau fânețe. 32 din aceste imobile sunt deținute de persoane juridice sau fizice, restul aparținând fie domeniului public al municipiului Sibiu, fie domeniului public al județului Sibiu, ori ANIF-ului sau ADS-ului.

Proiectul de hotărâre urmează să fie supus dezbaterii și votului Consiliului local Sibiu în ședința programată miercuri, 31 ianuarie.

Consultă aici, în format integral, proiectul de hotărâre referitor la indicatorii tehnico-economici pentru primul tronson al Căii Șurii Mici

Citește și Calea Șurii Mici: șase benzi de circulație ”pe unde se mai poate”, șase giratorii și 1.060 de arbori

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

29 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 1 an

https://en.wikipedia.org/wiki/Boulevard
Raspunde

Alex

Acum 1 an

Cate viaducte și tuneluri va avea?la prețul ăsta?
Raspunde

Radu Avram

Acum 1 an

Intrarea in Sibiu pe drumul hotilor va avea sase benzi in timp ce intrarea in oras pe drumul european E81 intre sensul giratoriu cu str. Salzburg si aeroport a fost redusa la o banda pe sens. Chiar si la Medias intrarea principala in oras are doua benzi pe sens. Asteptam un primar mai competent
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 1 an

Mută-te la Mediaș, primarul va fi tot aia
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Deci trebuie o intrare larga, nu? Si daca nu ar fi situatia care e pe Sos.Alba Iulia, sa nu uitam ca traficul va creste in general si in zona aia cat si in Sura Mica va locui tot mai multa lume. Oricum traficul e deja mare pe Drumul Hotilor, trebuie largit si facute trotuare si piste de biciclete, sunt tot mai multe case si blocuri care s-au construit si care sigur o sa se construiasca, mai sigur decat spitalul
Raspunde

Pastor marginas

Acum 1 an

Nici in 2035 nu va fi gata, asta daca se vor apuca vreodata de lucru la acest proiect "faraonic" (faraonic pentru capacitatile primariei, de fapt, este banal). Dar va credem pe curand, e an electoral. Si spitalul va fi gata pana la alegeri, nu?
Raspunde

De stiut

Acum 1 an

Spitalul va fi ,,opera" Consiliului Județean prietene.
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

stadionul l-au facut la termen si era o lucrare mult mai scumpa, ce ti se pare asa greu pt primarie? exproprierile pot dura, dar in rest...
Raspunde

Pastor marginas

Acum 1 an

Da prietene, am zis eu ca spitalul este "opera" primariei sau ce? Ideea e ca vorbim de un proiect tot in acea zona ma gandesc ca intentia de a largi "drumul hotilor" este si pentru a facilita accesul la viitorul spital judetean. Dar nici unul dintre proiecte nu va fi gata pana in 2035 - 2045, asta incercam sa zic :)
Raspunde

Un sibian

Acum 1 an

Actualmente majoritatea pistelor de biciclete din Sibiu NU respectă normativul de la începutul anilor 90 de minim de 1metru lățime, chiar dacă POATE proiectele îl prevăd PE HÂRTIE. E un FAPT. Sper că în proietul de pe Calea Șurii Mici piste nu vor fi amenajate DOAR pe o parte (în ambele sensuri de circulație), cum există tendința mai nou cu noile proiecte realizate.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bambolero

Acum 1 an

Nu încapi pe pistă? **** (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului calomnios folosit.)

Raspunde

Z

Acum 1 an

"minimul prevăzut în normative", concret, care?
Raspunde

Steve

Acum 1 an

Acest " bulevard" o sa fie gata o data cu spitalul judetean. LA SFANTUL ASTEAPTA
Raspunde

Un cetatean

Acum 1 an

multumim primariei ca descopera ca se pot face si drumuri mai late, au facut mizeria aia pe maramuresului unde au mutat pomii si au facut un rahat de pista de biciclete.... inloc sa fi facut inca o banda de mers sau macar o alveola la autobz, loc era suficient
Raspunde

Pastor marginas

Acum 1 an

Super bine punctat. Pe Maramuresului aveau loc si de o banda in plus si de alveola pentru autobu si de pista de biciclete si de spatiu verde unde sa implanteze copacii ca sa mai "mascheze" putin calea ferata. Dar ca la noi, lucram prost, pe bani multi si cu viziune zero. Nu-i stres ca in vreo 5 ani o firma clienta va largi iar drumul sau cel putin va face o alveola de autobuz cu vreo cateva zeci de milioane de euro. Si evident ca vor taia copacii implantati. Pana atunci, o strada esentiala pentru naveta inspre si dinspre zona industriala vest are o banda pe sens, fara alveole pentru bus, asadar la ora de varf cand autobuzul opreste in statie, tota lumea trebuie sa astepte dupa pasageri: dezvotare durabila si sustenabila tati! Viziune de super viitor!
Raspunde

HBomb

Acum 1 an

@Un cetatean si @Pastor marginas: Vorbiți prostii. Pe Maramureșului nu aveau loc de lărgire a străzii deoarece, conform OUG 12/1999, de la linia ferată pe o bandă de 20 metri este zona de siguranță a infrastructurii feroviare a CFR, iar Ministerul Transporturilor nu dă aviz pentru ce visați voi. Dacă nu știți despre ce vorbiți, la ce vă mai chinuiți?!
Raspunde

@HBomb

Acum 1 an

vorbesti prostii. Mai sus de Maramuresului, Strada Aurel Popa e la 10 m distanta de sina! iar OUG 12/1999 e pe alta tema decat CFR-ul si drumurile. Nu mai dezinforma! Maramuresului, daca aveam si noi un primar, ar fi avut macra 3 benzi de la stadionul Vointa pana la intersectia cu str. Aurel Popa.
Raspunde

Alu Nelu

Acum 1 an

Abia acum își va merita cu adevărat numele aceasta stradă!

Raspunde

Cornel Sibianul

Acum 1 an

Traian Deleanu, pasajul rutier peste calea ferată Sibiu - Vințul de Jos construit în zona gării Turnișor nu poate fi denumit ”viaduct”. Conform dexonline.ro, termenul viaduct înseamnă ”Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime.” În UAT Județul Sibiu avem ca viaducte rutiere, viaductul Aciliu, viaductul Tălmăcel și, oarecum, viaductul de pe strada Ștefan cel Mare. Iar ca viaducte feroviare avem cele 4 viaducte existente între halta Aciliu și halta de mișcare Apoldu de Sus și viaductul din apropierea haltei Băile Ocna Sibiului, construit în secolul al XIX-lea peste pârâul Visa. Unde este corectorul site-ului vostru?
Raspunde

@Cornel Sibianul

Acum 1 an

Ce le mai stii pe toate!
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Dex-ul e ramas in urma fata de limba vie. La urmatoarea editie poate o sa actualizeze explicatia cuvantului.
Raspunde

Cata

Acum 1 an

Incompetenta cat China de mare. 6 benzi, bulevard in camp. Si nu asta e cea mai mare problema, problema e ca poti sa faci 200 de benzi daca te blochezi in cele doua benzi ale podului peste calea ferata. Bravo. Nu construim nimic cu cap, cu viziune catre viitor. Demisia incompetentilor.
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

o sa fie si strazi laterale, catre zona industriala de vest si cartierul Tineretului/Tiglari. Nu o sa se inghesuie toti la viaduct. Camp e acum, va fi din e in ce mai putin. Nu e o mare problema ca intai se fac blocuri si dupa aia strazie dintre ele, care se dovedesc uneori prea stramte? mai bine se fac intai strazi largi si apoi se construieste.
Raspunde

Cata

Acum 1 an

Foarte bine ca se face, eu criticam faptul ca au cheltuit o tona de bani pe pod si in loc sa il faca de la inceput pe 4 benzi, acum investesc in 6 benzi ca sa se blocheze tot traficul la urcarea pe pod. E o investitie inutila. E dovedit de experti in mobilitate, ca nu conteaza numarul de benzi, conteaza cum fluidizezi traficul acolo unde se blocheaza. Poti sa faci 48 de benzi daca blochezi totul in pod.
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Nimic nu va multumeste, bai comentatorilor. Nu sunteti aceiasi care se plangeau de ce latime mica are Rozmarinului, partea din Câmpșor? acum nu e bine ca-i prea larg. Si o sa se faca, stai calmi. Se fac autostrazi (cat de cat), s-au asfaltat si modernizat la termen o multime de drumuri judetene si din oras, o sa se faca si la Sibiu 2 sau 4 km de bulevard la termen Sunt destule chestii negative reale, nu mai extrapolati unde nu e azul. Doomerilor.
Raspunde

Pastor marginas

Acum 1 an

Te lasam pe tine cu optimismul si increderea in primarie si in general in autoritatile locale. Ca prea le "iei apararea" in majoritatea comentariilor. Noi, astia care vedem la mai mult de 2 metri in fata (traducere pentru tine: ne gandim la o dezvoltare durabila pentru mai mult de 2 ani) ne-am cam ars cu "increderea" in tot ceea ce tine de fodoristan si acolitiii ei, astfel incat ca suflam si in iaurt acum. Speram sa ai tu dreptate si sa fie gata drumul la timp, nici mai devreme, nici mai tarziu. Insa daca e sa invatam ceva din ultimii 10 ani este ca nimeni din conducerenu se mai tine de cuvant in orasul asta. Deci da, lasa-ne sa fim doomeri, tu bucura-te in continuare de proiectele de anvergura si de succes ale edililor, daca atata poti (vorba aia, puteau sa nu faca nimic nu, dar "macar au facut ceva", nu?).
Raspunde

O sibianca

Acum 1 an

Domnilor constructori din primarie cum ati gandit acest proiect sa faceti pe drumul hotilor 6 benzi de circulatie cand viaductul are o latime de 7 m. Ce vor face soferi cad vor ajunge la baza viaductului, cum isi vor da randul sa teverseze acest viaduct. Stau in zona si pot spune ca acest viaduct a fost construit fara cap. De la inceput trebuia construit cu 4 benzi , am discutat cu domnul Popa Virgil si mi-a spus ca nu au avut bani ca sa ne darame pe noi cei de langa pod , dar ma gandesc ca era problema alta, daramarea Pamirei fiindca nu se mai putea domnul presedinte juca. Apoi unde pot face ei 6 benzi pe drumul hotilor cand blocurile din cartierul Magnolia si celelate sunt construite foarte aproape de sosea.
Raspunde

Papa di Gio

Acum 1 an

Ptr.construirea unui asemenea proiect,luați legătura cu China,că altfel îl vedem doar virtual....
Raspunde

Emi

Acum 1 an

6 benzi și voi ați făcut viaductul ala la întrare în oraș cu jumătate de banda pe sens la sume astronomice.Ce draq aveți în capul ala sec ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus