Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
21°C

Șoferul care a accidentat un bărbat pe o trecere de pietoni în Mediaș și a plecat de la locul accidentului a fost găsit

Șoferul care a accidentat un bărbat pe o trecere de pietoni în Mediaș și a plecat de la locul accidentului a fost găsit

Șoferul care a accidentat, ieri, un bărbat pe o trecere de pietoni în Mediaș și a plecat de la locul accidentului a fost găsit astăzi de polițiști. Acesta este originar din Mediaș.

„În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Mediaș s-a reușit identificare și depistarea conducătorului implicat în accident. Este vorba despre un medieșean în vârstă de 65 de ani. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor”, au transmis azi dimineață reprezentanții IPJ Sibiu.

Potrivit Poliției, accidentul a avut loc, luni, pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Mediaș, unde, din primele verificări efectuate, au fost constatate următoarele: în timp ce traversa partea carosabilă pe trecerea pentru pietoni, la culoarea verde adresată pietonilor, un localnic în vârstă de 43 de ani a fost lovit de un autoturism condus dinspre Sighișoara spre Sibiu, șoferul continuându-și deplasarea, fără a opri la locul producerii evenimentului. Reprezentanții Serviciului Ambulanță al Județului Sibiu au trimis un echipaj de tip B, preluând bărbatul. „Bărbatul de 43 de ani a suferit fracturi ale membrelor inferioare, suspiciune fractură membrul superior și TCC (traumatism cranio cerebral) acut închis. Victima a fost transportată la CPU Mediaș pentru investigații suplimentare și tratament”, au transmis aceștia.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1111

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus