Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Încă o grădiniță din Sibiu va avea panouri solare pe acoperiș. Investiții de peste 10 mil. pentru eficientizarea energetică

Încă o grădiniță din Sibiu va avea panouri solare pe acoperiș. Investiții de peste 10 mil. pentru eficientizarea energetică

Primăria Sibiu anunță că a obținut finanțare europeană pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii în care funcționează grădinița nr. 29 de pe str. Negoveanu, din cartierul Vasile Aaron.

“Până în prezent am depus spre finanțare prin PNRR sau Programul Regiunea Centru 16 proiecte pentru eficientizarea energetică a clădirilor de unități de învățământ, valoarea totală a acestora fiind de 214,16 milioane lei. Pentru 12 proiecte ne-a fost aprobată deja finanțarea, iar dintre acestea am și contractat lucrările pentru 3 proiecte. Astfel, prin aceste investiții scădem consumul și costurile cu utilitățile, crescând în același timp confortul elevilor și profesorilor”, spune primarul Astrid Fodor.

Proiectul de eficientizare energetică a grădiniței nr. 29 însumează o investiție de 10,13 milioane de lei și presupune realizarea următoarelor lucrări:

  • Înlocuirea completă a sistemului de iluminat și instalarea de corpuri cu LED, mai eficiente, conectate la un sistem de comandă la distanță pentru reglarea intensității luminoase și a timpului de funcționare, putându-se ajunge astfel la 40% economie
  • Refacerea instalațiilor electrice în clădire
  • Montarea unui sistem de panouri fotovoltaice care să asigure parțial energia pentru iluminat, ventilație și pentru centrala termică
  • Realizarea unui sistem de ventilație, cu recuperator de căldură și umiditate
  • Reabilitarea instalației de energie termică prin dotarea centralei cu 3 pompe aer-apă. În sălile de clasă se vor monta 78 de ventiloconvectoare care se pot automatiza pentru a reduce consumul necontrolat de energie termică. De asemenea, pentru a reduce risipa de apă caldă se va monta o conductă de recirculare a apei calde de consum.
  • Instalarea unui sistem inteligent de gestionare a consumului de utilități (Building Management System)
  • Termoizolarea pereților exteriori, a soclului, a planșeului de pod și a plăcii peste subsol - în total peste 1.600 de mp 
  • Înlocuirea tâmplăriei deformate
  • Reparații la șarpantă și înlocuirea completă a sistemului de colectare a apelor pluviale
  • Refacerea rampei de la intrarea principală pentru accesul persoanelor cu dizabilități
  • Refacerea finisajelor interioare
  • Creșterea gradului de securitate la incendiu
  • Pavarea și reamenajarea curților interioare și reconfigurare acceselor și aleilor.

Următorul pas pentru realizarea proiectului este semnarea contractului de finanțare și lansarea procedurii de achiziție pentru execuția lucrărilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1107

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus