112 câini au fost eutanasiați în Sibiu, anul trecut, conform datelor transmise de Primăria Sibiu, în scădere față de anul trecut. 114 au fost adoptați, iar alți 35 au fost adoptați la distanță, informează administrația locală. Dintr-un total de 387 de câini, doar 24 de câini au fost revendicați de stăpâni, conform acestor date.
”Eutanasierea se face în termenul stabilit prin această decizie, în funcție de capacitățile de cazare și disponibilitățile bugetare”
Situația este mai bună decât în 2022. Atunci jumătate din câinii care au ajuns la adăpostul de câini au fost eutanasiați.
”La începutul anului 2023 se aflau în adăpost 87 de câini. Pe parcursul anului 2023 au fost capturați din teren 300 de câini fără stăpân, aflați pe domeniul public. Dintre aceștia, 24 au fost revendicați de stăpânii lor, 114 au fost adoptați din Adăpost, 35 au fost adoptați la distanță, 32 au murit din cauze naturale, iar 112 au fost eutanasiați. La finalul anului 2023 în Adăpost se aflau 105 câini”, precizează Primăria Sibiu.
Administrația locală precizează că eutanasierea se face în conformitate cu prevederile OUG 155/2001 art. 7 alin. 2: ”câinii nerevendicați sau neadoptați vor fi eutanasiați, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar”.
”Înainte de comasarea Serviciul public gestionare câini fără stăpân această persoană era directorul Serviciului, domnul Iancu Boțocan, iar după comasare, această persoană este directorul noului Serviciu, domnul Marius Lunca.
Eutanasierea se face în termenul stabilit prin această decizie, în funcție de capacitățile de cazare și disponibilitățile bugetare. Conform acestei prevederi și dat fiind faptul că Primăria Sibiu dispune de un Adăpost cu o capacitate de maxim 200 de locuri, o parte din patrupedele nerevendicate sau neadoptate în termen de 14 zile din Adăpost pot fi păstrate în continuare, în anumite condiții. Criteriile care stau la baza acestei decizii sunt: disponibilitatea locurilor în Adăpost la momentul respectiv, starea de sănătate a câinelui, vârsta, gradul de agresivitate, potențialul de adoptabilitate și capacitatea de adaptare la noul mediu”, transmite Primăria Sibiu.
În 2022 s-au eutanasiați de două ori mai mulți câini
În 2022, au fost capturați mai mulți câini decât anul trecut, iar numărul celor eutanasiați a fost dublu decât în 2023.
”Spre comparație, în anul 2022, situația a fost următoarea: a data de 1.01.2022 în adăpost erau 138 de câini. Câini capturați: 349. Câini revendicați: 11. Câini adoptați: 141. Câini adoptați la distanță: 10. Câni decedați: 36. Câini eutanasiați: 212. La data de 31.12.2022 în adăpost erau 87 de câini”, precizează Primăria Sibiu prin șef Serviciu Comunicare, Sănătate Publică și Tineret, Mirela Gligore.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1486
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Florin alexandru
Acum 2 ore
@bastiu
Acum 3 ore
Emil
Acum 6 ore
Marina