Miercuri,
21.02.2024
Innorat
Acum
3°C

USR Loamneș: PSD și PNL transformă școlile sibiene într-o ruină. USR are soluții pentru comuna Loamneș

USR Loamneș: PSD și PNL transformă școlile sibiene într-o ruină. USR are soluții pentru comuna Loamneș

Nefericitul eveniment din comuna Loamneș, satul Alămor, unde tavanul unei clase s-a dărâmat în timpul orelor, punând în pericol viața copiilor, arată încă o dată în ce prăpastie a ajuns școala românească sub conducerea coaliției PSD – PNL.

Doar întâmplarea a făcut ca, în momentul în care tavanul uneia dintre clasele școlii din Alămor s-a prăbușit, să nu fie mai mulți copii în sală și astfel să avem mai multe victime. Evenimentul este cu atât mai grav cu cât Primăria Loamneș, condusă de PSD de două decenii, a bifat o renovare în această școală, cu bani publici, pe care i-a încasat, probabil, una dintre firmele de casă ale partidului.

Oamenii trebuie să știe că lucrările de proastă calitate, girate de primarul în funcție, Maria Greavu, de la PSD, și de Consiliul Local Loamneș format din PSD și PNL, sunt rezultatul incompetenței, nepăsării și corupției din cele două partide.

Reamintim că în comuna Loamneș funcționează patru școli, deși numărul de elevi este foarte mic, sub 300. Soluția actuală, de funcționare a mai multor școli, cu comasarea cursurilor din mai mulți ani, în condiții improprii pentru un învățământ modern, este ineficientă atât din punct de vedere educațional, cât și financiar. USR propune modernizarea școlii din Loamneș, în așa fel încât toți elevii din cele patru sate să poată învăța în condiții normale, la standarde europene.

„În Comuna Loamneș funcționează patru școli, în Loamneș, Hașag, Alămor și Armeni. Pe lângă cheltuielile cu întreținerea, încălzirea și iluminatul respectivelor clădiri, trebuie să adăugăm și cheltuielile cu plata salariilor profesorilor și a personalului auxiliar, ceea ce nu este deloc eficient. Însă problema majoră este faptul că elevii învață în clase simultane, chiar și trei clase pentru o învățătoare. USR propune aducerea tuturor elevilor în școala de la Loamneș unde elevii ar putea studia în clase de sine stătătoare, acest lucru asigurând creșterea calității actului educativ”, a declarat  Daniela Ghiță, profesor pentru învățământul primar, președinte USR Loamneș.

USR cere de urgență celor două partide vinovate de dezastrul din școlile sibiene, școli care au ajuns să se dărâme pe copii, să accepte soluțiile raționale propuse de USR și să acorde o șansă elevilor din județul Sibiu, până nu vom ajunge să asistăm la adevărate tragedii.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Sus