Duminică,
20.04.2025
Cer Senin
Acum
12°C

Astăzi sună alarmele în tot Sibiul. ISU: Familiarizați-vă cu ele, dar nu vă speriați

Astăzi sună alarmele în tot Sibiul. ISU: Familiarizați-vă cu ele, dar nu vă speriați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu anunță că astăzi, în intervalul orar 10.00-11.00, va avea loc exercițiul de alarmare publică intitulat ”Miercurea alarmelor”, cu scopul de a verifica funcționarea sirenelor pe întreg teritoriul național, prin acționarea acestora în zona de competență a inspectoratelor pentru situații de urgență județene.

Astfel, sirenele din țară vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.

”Deși acționarea sirenelor poate genera disconfort în rândul cetățenilor, deprinderea modului de comportare si familiarizarea cu tipul urgentei anunțate sunt de un real folos într-o situație limită. Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență”, au transmis oficialii ISU Sibiu.

În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi radio și TV.

Context

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

  • Alarmă la dezastre - se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde fiecare;
  • Prealarmă aeriană - se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde fiecare;
  • Alarmă aeriană - se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.

miercurea alarmelor

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Unu

Acum 1 an

asa vreti sa bagati frica in populatie ! marsh cu n a t o, afara din sibiu cu paiatele in uniforme !
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Alarma la bombele cu ceas ( avizele/autorizatiile falsificate de teroristii ISU/ISC, expertize MLPAT false si proiecte/avize OAR false eliberate de mafia imobiliara condusa deIohannis, Racovita, Iamandi, Mateescu, Bacanaru, Sandru, Veseli, Gheorghe Stan, etc).
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus