Să tot fie vreo două-trei săptămâni de la o excursie pe care am făcut-o în nordul județului în căutare de povești faine. După ore de umblat pe toți coclaurii, evident că foamea a început să ne dea ghes iar Sibiul era departe. Așa că la ieșire din Mediaș am zis că oprim în primul restaurant care ne sare în cale. Se poate să fi ratat pe drum vreunul, poate nu suficient de bine semnalizat, cert e că ne-a sărit în ochi restaurantul La El Greco din Axente Sever.
Interiorul restaurantului El Greco din Axente Sever
Am mai mâncat o dată acolo acum vreo 15 ani, cred, și mai știam că e o afacere de familie a actualului primar din localitate, așa că am deschis ușa și ne-am așezat la o masă, cu gândul la un prânz pe cinste. Localul e foarte frumos amenajat, îți dă un sentiment de acasă, poate datorită decorului în cărămidă sau șemineului imens din mijlocul încăperii principale iar la ora aceea era gol, nu era nimeni în jur de ora 13.
O doamnă foarte drăguță ne-a înmânat două meniuri, care deși nu sunt foarte stufoase, aveau cam de toate. Am trecut rapid peste secțiunea pizza, ne-am oprit la două ciorbe, un șnițel vienez cu cartofi și o salată de murături, trei mici și probabil ar fi trebuit să ne oprim aici.
Ciorbă de perișoare și ciorbă de burtă
Dar cum langoși nu am prea văzut prin meniuri de restaurant am cerut și noi o porție și am sperat că o să ducem și un dulce la sfârșit, așa că am cerut și o porție de clătite cu gem și înghețată. Cele două ciorbe au venit repede, cam în 10 minute iar la cât de foame ne era ne-am dat seama doar pe la jumătatea porției că am uitat să o „tragem în chip”.
Ciorba de burtă a fost foarte bună, poate o mică idee prea sărată, dar suficient de groasă și de gustoasă. Probabil și pentru că am încercat prima dată cea de burtă, ciorba de perișoare nu mi s-a părut deosebită, dar a fost apreciată de comeseană.
Șnițel cu cartofi prăjiți
N-am apucat să terminăm ciorbele și deja aveam pe masă și cele două farfurii mari cu cei trei mici și două bucăți imense de șnițel. Vienez n-a fost, ca la mama lui acasă doar ei știu să îl facă, dar a fost un șnițel foarte gustos. Culoarea crustei era foarte gălbuie, semn de ouă de calitate iar carnea a fost foarte fragedă și bine condimentată.
Mici. Mari
Nici micii n-au fost de ici de colo, gustul a fost pe măsura aspectului, pocneau la mușcătură, ca la carte. N-aveam cum să termin porția de șnițel, chiar și fără langoșul de lângă. Dar plăcinta a fost atât de bună încât am preferat să las carne în farfurie și să termin langoșul iar de cartofi aproape că nu m-am atins, a fost destul de multă mâncare.
Clătită cu gem și înghețată
Ne-am chinuit un pic și cu clătita, la final, dar acolo ne-a ajutat înghețata și, cumva am terminat-o. După care am petrecut câteva minute în liniște, să se așeze. Am cheltuit aproape 150 de lei pe prânzul ăsta de două persoane și am plecat de-acolo mulțumiți și ghiftuiți. Și mai revenim, dacă ne-o mai afla prin zonă.
Alexandru cel Gras
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: langoș , Sibiu-Mediaș , restaurant El Greco , snitel , cronica de restaurant , restaurante sibiu
Vizualizari: 10916
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
ANDREI NICULAE
Acum 4 ore
Friki Riki
Acum 5 ore
Un cititor
Acum 7 ore
GPT - simplu și fără școală
Acum 7 ore
Ger