Sâmbătă,
23.08.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Dispută în Vâlcea pe tema autostrăzii Sibiu – Pitești: ”Este și autostrada noastră, a vâlcenilor”. Autoritățile sunt criticate pentru că drumul nu ar ajuta județul

Dispută în Vâlcea pe tema autostrăzii Sibiu – Pitești: ”Este și autostrada noastră, a vâlcenilor”. Autoritățile sunt criticate pentru că drumul nu ar ajuta județul

Deputatul PSD de Vâlcea, Eugen Neață, le-a răspuns vâlcenilor care citică autostrada Sibiu – Pitești explicându-le că datorită ei vor putea ajunge mai repede în Occident, la București sau la mare.

Presa locală scrie că inițial, autostrada trebuia construită  în apropiere de Râmnicu Vâlcea, iar acum municipiul nu are nici măcar o ieșire directă către această cale europeană.

Deputatul susține că municipiul va fi legat prin câteva drumuri care vor permite un acces rapid. E vorba de viitorul drum expres Râmnicu Vâlcea – Golești – Tigveni, dar și despre actualul drum național spre Sibiu, care și el va permite „urcarea” și „coborârea” autovehiculelor pe, respectiv de pe autostradă.

Citește și:

Șosea de legătură spre Autostrada Sibiu-Pitești, modernizată cu aproape 7 milioane de euro. „Centura Vâlcii” nu se mai face

„Autostrada Sibiu-Pitești este și autostrada noastră, a vâlcenilor. Pe ea vom merge mai rapid și mai confortabil spre Occident, spre capitala României și, mai departe, spre litoral și spre sudul însorit al peninsulei pe care ne aflăm. Sunt bucuros să-i văd pe colegii mei din Guvernul României pe aceste șantiere, încurajându-i pe constructori să mențină ritmul de lucru și o calitate cât mai înaltă a lucrărilor lor. Pe teritoriul județului Argeș mai sunt în lucru secțiunile patru și cinci, Tigveni-Curtea de Argeș și Curtea de Argeș-Pitești, cu lungimi de circa 10 și, respectiv, 30 de kilometri. Autostrada Sibiu-Pitești va avea în total 122 de kilometri și va fi prima autostradă care va traversa Carpații românești. Suntem nerăbdători cu toții să o vedem dată în folosință și să ne bucurăm de ea. Autostrada noastră Sibiu-Pitești”, a declarat deputatul PSD în Camera Deputaților, relatează Curierul de Vâlcea.

În luna decembrie a anului 2022 a fost dată în folosință secțiunea Sibiu-Boița, primul tronson al autostrăzii, iar acum se lucrează în diferite stadii de execuție pe restul tronsoanelor.

Tronsonul care trece și prin județul Vâlcea, Boița-Cornetu, va avea 49 de poduri și viaducte, șapte tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 și 1.590 metri și un ecoduct de 210 metri, care va traversa râul Olt, calea ferată și Drumul Național 7 în zona localității Lazaret.

Secțiunea Cornetu-Țigveni, parțial pe teritoriul județului Vâlcea, are o lungime de peste 37 de kilometri, iar pe această secțiune se construiește deja cel mai lung tunel de autostradă din România (1,7 kilometri). Secțiunea Cornetu-Țigveni are în construcție 96 de poduri și viaducte, un ecoduct care va traversa râul Olt, calea ferată și Drumul Național 7 la Călinești, două noduri rutiere, la Cornetu și la Rudeni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Newman

Acum 1 an

Ce daca nu trece autostrada prin Rm.Valcea. Ce daca acest judet nu are nici un km de autostrada? Important este ca s-a facut biroul de politie Autostrada A1 la Valcea si tine pana la Deva.Degeaba trece A1 prin Sibiu.Politia de autostrada este la Valcea.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 an

E suficienta calea ferata. https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/a-fost-reluata-constructia-caii-ferate-valcele-737396.html
Raspunde

Denis Vilcu

Acum 1 an

Acest mesaj a fost șters deoarece face parte din categoria „trolling”.

Raspunde

HBomb

Acum 1 an

Și care e problema, nu pot vâlcenii să meargă pe o șosea națională până la autostradă? Le trebuie autostrada la piciorul patului ?!?
Raspunde

Un Sibian

Acum 1 an

Valcenii au acces direct la autostrada. Din cartierul arhitectilor ,vireaza usor stanga si imediat au autostrada
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus