Conducerea Aeroportului Internațional Sibiu anunță într-un comunicat de presă remis vineri că din vară vom avea mai multe zboruri de la Sibiu spre orașul München din Germania.
Compania aeriană Lufthansa crește frecvența zborurilor săptămânale pe ruta Sibiu – München în sezonul de vară 2024, respectiv de la sfârșitul lunii aprilie vor fi disponibile 19 frecvențe săptămânale, aceast nivel apropiindu-se de nivelul operat în anul 2019 când au fost disponibile 21 frecvențe săptămânale.
Această creștere se traduce prin adăugarea de zboruri suplimentare pe parcursul săptămânii, astfel, pasagerilor care aleg aceste zboruri de conexiune li se oferă opțiuni variate de orare și rute. În zilele de luni, marți, miercuri, joi și duminică va exista disponibilitate pentru trei zboruri zilnice, iar în zilele de vineri și sâmbătă de două zboruri zilnice.
”Pasagerii noștri vor beneficia acum de o varietate mai mare de opțiuni de călătorie pe ruta Sibiu - München, permițându-le să aleagă programul care se potrivește cel mai bine nevoilor lor. Această expansiune reflectă angajamentul continuu al companiei aeriene față de sudul Transilvaniei prin dezvoltarea operațiunilor de la Aeroportul Internațional Sibiu și dorința de a oferi mai multe opțiuni și flexibilitate pasagerilor care accesează serviciile aeroportului sibian.
Astfel, grupul Lufthansa asigură zboruri de conexiune care permit pasagerilor să călătorească între destinații care nu sunt deservite direct de la Sibiu prin două mari hub-uri în vara anului 2024 operând 26 frecvențe săptămânale, aici fiind incluse și zborurile zilnice spre Viena asigurate de compania aeriană Austrian Airlines, parte a grupului”, se menționează în comunicatul citat.
Frecvența zilnică a zborurilor spre Viena este disponibilă din 31/03/2024.
„Încă o dată aș vrea să punctez faptul că ne angajăm să dezvoltăm și să îmbunătățim continuu rețeaua noastră de rute pentru a oferi pasagerilor noștri experiențe de călătorie sigure, confortabile și convenabile. Până la momentul la care vă vom asigura conexiuni directe și spre alte destinații din Europa, vă încurajez să utilizați cu încredere serviciile grupului Lufthansa care prin aceste zboruri de conexiune permit accesul la o rețea extinsă care leagă orașe și țări, facilitând călătoriile internaționale și intercontinentale de la Sibiu” a declarat Marius Ioan Gîrdea, Director General Aeroportul Internațional Sibiu.
Orar de zbor Lufthansa Group din luna aprilie 2024.
Notă: *toate orele sunt ore locale. Orarul si tipul de aeronava pot suferi modificari.
Cod zbor |
Companie aeriaană |
Origine |
Oră plecare Origine (*) |
Destinație |
Oră sosire Destinație (*) |
Zile de operare |
||||||
L |
M |
M |
J |
V |
S |
D |
||||||
LH1667 |
Lufthansa |
Sibiu |
06:10 |
München |
06:55 / 06:50** |
✔** |
✔ |
✔ |
✔ |
✔** |
✔ |
✔ |
LH1665 |
Lufthansa |
Sibiu |
14:10 |
München |
14:45 |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
LH1663 |
Lufthansa |
Sibiu |
17:50 |
München |
18:35 |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
|
|
✔ |
LH1664 |
Lufthansa |
München |
10:50 |
Sibiu |
13:25 |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
LH1662 |
Lufthansa |
München |
14:35 |
Sibiu |
17:10 / 17:15** |
✔ |
✔** |
✔ |
✔ |
|
|
✔ |
LH1666 |
Lufthansa |
München |
22:25 |
Sibiu |
01:00+1 |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
OS648 |
Austrian Airlines |
Sibiu |
16:00 |
Viena |
16:15 |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
OS647 |
Austrian Airlines |
Viena |
13:00 |
Sibiu |
15:15 |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
Sursa: AEROPORTUL INTERNAŢIONAL SIBIU R.A.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: lufthansa , zbor , Sibiu , aeroport , stiri sibiu
Vizualizari: 5093
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Kokos
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Suseanu Porumb
Acum 14 ore
Vivi Dragan
Acum 14 ore
Leonard (Leo)