Academicianului Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România și fost senator al Sibiului a murit într-un spital din București. Avea 84 de ani.
Vineri, 22 martie, academicianul a făcut stop cardiac și a fost internat la Spitalul Elias din capitală în stare gravă medicii fiind rezervați asupra stării sale de sănătate.
Publicistul Mircea Mihăieș a scris pe pagina sa de facebook: „S-a stins din viață Nicolae Manolescu, cel mai important critic și istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!”
Scriitorul Florin Toma a transmis și el un mesaj de condoleanțe: „A plecat dintre noi unul dintre cele mai luminate și mai erudite spirite, criticul și istoricul literar, profesorul și academicianul, președinte al Uniunii Scriitorilor, domnul NICOLAE MANOLESCU. O mare pierdere pentru învățământul și educația, cultura și literatura din România. Dumnezeu să-i lumineze Calea!”
De asemenea, jurnaliatul Cristian Tudor Popescu a scris că-i va păstra vie amintirea. „Unul dintre marii critici literari și profesori ai culturii române, Nicolae Manolescu, a încetat din viață la vârsta de 84 de ani, în urma unui stop cardiac. Îi voi păstra amintirea vie.”
Nicolae Manolescu, (Nicolae Apolzan), s-a născut în 27 noiembrie 1939, în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.
Părinții săi erau profesori de liceu. Tatăl său, Petru Apolzan, care a fost la un moment dat și inspector școlar, era originar din Sibiel, cu ascendență în Apoldu de Jos. Mama sa, Sabina, centenară, profesoară de limba franceză, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. În anul 1953, după arestarea părinților săi din motive politice, a fost înfiat de bunicul matern și a luat numele acestuia, Manolescu.
Este un critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române din 2013. A activat și ca politician după Revoluția din 1989.
Ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România, pentru al doilea mandat, Manolescu este considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii.
În legislatura 1992-1996 a fost ales ca senator în județul Sibiu pe listele partidului OCL-(PAC).
Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă. Este, de asemenea, directorul revistei România literară.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2463
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ron
Acum 1 oră
Mariana Deacu
Acum 1 oră
BittDanman
Acum 1 oră
Gheo Poplaceanul
Acum 1 oră
Gheo Poplaceanul