Sâmbătă,
27.04.2024
Innorat
Acum
17°C

Adrian Bibu s-a prezentat oficial drept candidat pentru Primăria Sibiu. Candidatura lui Astrid Fodor va fi anunțată joi

Adrian Bibu s-a prezentat oficial drept candidat pentru Primăria Sibiu. Candidatura lui Astrid Fodor va fi anunțată joi

Președintele organizației municipale a PNL, Adrian Bibu, și-a anunțat oficial candidatura pentru funcția de primar al Sibiului, la câteva ore după ce reprezentanții FDGR au anunțat că își vor prezenta candidații în cursul zilei de joi.

Administrator al județului condus de Daniela Cîmpean, Adrian Bibu spune că a fost validat pentru a candida a doua oară la Primăria Sibiu de către forurile centrale ale PNL. „Astăzi, în urma analizei la nivelul Biroului Politic Național al PNL, au fost validați candidații la alegerile locale. Astfel, am marea onoare și bucurie să anunț candidatura mea pentru funcția de primar al Municipiului Sibiu. Este un privilegiu deosebit și vă asigur, în acest moment, de buna mea credință și de dorința puternică de a dezvolta Sibiul, de a face lucruri pentru oraș și pentru sibieni, pentru a crește calitatea vieții. Vă invit cu drag alături de mine, pentru că este vorba de orașul nostru și de viitorul nostru!”, este mesajul publicat de Adrian Bibu pe pagina sa de Facebook, în timp ce acesta participa la o nouă dezbatere pe subiectul PUG-ului Sibiului.

Dezbatere la care participă alți trei candidați pentru primăria orașului: Astrid Fodor, Ruxandra Cibu-Deaconu și Alexandru Găvozdea.

FDGR anunță joi

Dintre cei patru candidați aflați la dezbaterea pentru PUG, deocamdată doar Astrid Fodor este cea care nu a fost prezentată oficial drept candidat. Pentru acest lucru, reprezentanții Forumului Democrat al Germanilor din România au pregătit pentru prima parte a zilei de joi lansarea ofertei electorale. La evenimentul organizat sub forma unei conferințe de presă „vor participa președinții organizațiilor FDGR și principalii candidați la alegerile locale”, se arată în invitația semnată de Gabriel Tischer, președintele organizației din județul Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor. 

Principala confruntare de acum patru ani

Astrid Fodor, din partea FDGR, și Adrian Bibu, din partea PNL, au fost principalii candidați pentru Primăria Sibiu și la alegerile din urmă cu patru ani. Atunci Astrid Fodor a câștigat fiind votată în mod valid de 20.199 de sibieni, în timp ce Adrian Bibu a primit voturile a 14.622 de locuitori ai orașului. Al treilea candidat în ordinea descrescătoare a numărului de voturi a fost Raul Apostoiu (USR), cu 4.786 de voturi.

Citește și De unde sunt voturile pentru Astrid Fodor: FDGR, USR PLUS, PNL, PSD...

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

24 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Pastor marginas

Acum 1 lună

Poate totusi doamna nu, mai are timp sa se razgandeasca :) Nu era vorba anul trecut ca se gandeste la pensie? S-a dictat din culise (de la stana) sa candideze iar ca sa mai securizeze inca 4 ani proiecte pentru cine trebuie? :)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 1 lună

Da, mai stați 4 ani cu buza umflată
Raspunde

Pastor marginas

Acum 1 lună

As spune cine a ramas cu buza umflata de ieri dar dupa aceea nu imi trece comentariul de moderatori. Oricum, troll de 2 bani si aia corodati de rugina, hai pa
Raspunde

Cornel Sibianul

Acum 1 lună

Nu cred că sibienii sunt masochiști pentru a vota iarăși pe o bunicuță care refuză să iasă la pensie și ******. În ce-l privește pe Bibu, eu știu că sibienii sunt in general ardeleni dintr-o bucată care nu vor ca orașul să fie administrat de venetici - cu atât mai puțin de un regățan. Pentru cei cu mintea scurtă, precizez că municipiul Sibiu a fost administrat din 1990 încoace exclusiv de primari ardeleni la origine( Petre Trif, Sorin Inocențiu Serbu, Dan Condurat, Klaus Werner Johannis și Astrid Cora Fodor). (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului calomnios folosit).

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Barosanu

Acum 1 lună

Eu cred că sibienii trăiesc în Europa secolului al XXI-lea, chiar dacă unii încă n-au ieșit din peșteră și încă mai judecă după paradigma „tribul nostru versus veneticii”.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Muresan

Acum 1 lună

Adi, iti dorim succes! Suntem alaturi de tine! Lupta!
Raspunde

Vadim

Acum 1 lună

Aceasta doamna Fodor, la frumoasa varsta de 71 ani, nu candideaza pentru ea, nici macar pentru FDGR, fiindca e certata cu toti de acolo, ea candideaza pentru Johannis; de ce? ei stiu de ce...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Adrian Antonie

Acum 1 lună

Nu mi-am imaginat niciodata ca ar fi atat de batrana. Acum imi explic multe..

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

[email protected]

Acum 1 lună

Bibule după ... ****** 4ani fiind preșul și mai mult decât atât al pensionatei incompatibila cu funcția și cu timpurile, ai tupeu sa candidezi din nou? Nemărginita mai e nesimțirea umană și lipsa minimei decențe.

Raspunde

Gogu

Acum 1 lună

Stiu ca vor tremura de necaz și oftică trolii usr-isti si orcile rusești de la AYP -A.U.R., dar fara suparare, fdgr a adus singura gura de aer european în viața Sibiului, in ultimii 70..80 de ani .
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Carcotasul de serviciu

Acum 1 lună

Vrem un primar tanarr si galant!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sparrow

Acum 1 lună

Mai are ciolanul cārnitā pe el. Rozātorii saliveazā ! Bā, unu' care îsi inventeazā sloganuri ca "SiBibu " ar trebui sā îsi ia lopātica si gāletusa si sā se ducā la groapa cu nisip, cu cei de nivelul lui intelectual. Am zis!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mihaela Oproiu

Acum 1 lună

Doamna Fodor ar fi penibila! Ii doresc pensie lunga, sa se bucure de copii si nepoti. Orasul se conduce cu oameni, intre oameni. Ceea ce, sa-mi fie cu iertare, nu a fost cazul dansei. Apoi, cat sa mai decida Iohannis cine si cum conduce Sibiul? Oare nu ajunge 25 de ani de guvernare saseasca? Nu gasim un roman in tot orasul asta? Stam in mana unei septuagenare?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Fost votant FDGR daca Fodor mai candideaza!

Acum 1 lună

Sper ca aceasta individa depasita de tot si toate, ramane de data aceasta pe tusa! A facut un imens deserviciu FDGR ului pentru ca prin prostiile repetate pe care le-a facut, prin inactivitate si printr-o maniera obtuza de a conduce primaria, a reusit sa distruga increderea in FDGR!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Echipa castigatoare

Acum 1 lună

Eternul loc 2 este unul extrem de onorabil, dar ne pregatim pentru hegemonia la nivel judetean si vom umple toate institutiile statului la nivel local/judetean cu membrii echipei noastre, cei mai capabili si gospodari! Sibiul este si va fi galben!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

PIC SI POC

Acum 1 lună

Doamne apara si pazeste Sibiu de impostori si gogomani. PNL-ul in arunca in lupta ca sa nu aiba contracandidat serios Fodor.
Raspunde

Puppy

Acum 1 lună

Pe măsură ce se apropie alegerile,parca d-na Fodor devine tot mai nimerită pentru funcția de primar.Cu alte cuvinte,ceilalți candidați sint jalnici.
Raspunde

Sfhdf

Acum 1 lună

nici unul d*** nu sunt potriviti pentru postul de primar al sibiului: *** sa mearga in pensie ca ne-a blocat destul 2 mandate dezvoltarea (daca nu era ea poate eram la nivelul la Oradea, Brasov, Timisoara) iar **** Bibu nu are nici stofa de primar si nici cunostiintele necesare, este pus pe imbogatire prin interpusi (ca el nu are nimic pe numele lui sa dea bine la imagine) si nu as lasa orasul pe mana la unul ca el sa il gestioneze prost asa cum a gestionat si sala transilvania si altele... mai are de vandut terenuri si alte smecherii de facut prin interpusi... (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului calomnios folosit.)

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gheorghe Ion

Acum 1 lună

Bibule, #staiacasa, nu mai visa fotolii de primari. Ia-o pe campean de mana si mergeti la o plimbărică pana la anu'
Raspunde

Sandro

Acum 1 lună

Ferească sfântu să iasă siBibu.....
Raspunde

Pastor marginas

Acum 1 lună

Uite echipa de like-dislike de la primarie cum s-a activat! Fie asta, fie toti pupatorii de "moaste" de serviciu au fost din nou la post! Prin moaste sunt sigur ca intelegeti exact la ce ma refer. Aloo bugetarii de la primarie, nu aveti altceva de lucru in afara de a urmari presa locala si a da cu clicul pe "deget in sus" si "deget in jos"? Deci nu are cum sa nu bata la ochi ca orice comentariu critic la adresa bunicii este puternic dezaprobat si comentariile ce o lauda sunt predominant votate pozitiv. Hai ca poate nu suntem chiar asa de prosti si dupa campanie, "DACAT" cu atata o sa ramaneti: cu votarile pozitive de pe site-uri si mai putine voturi la urna ;-) Mult succes!
Raspunde

Gheorghe Ion

Acum 4 săptămâni

E echipande dislike penelista. La fel se inrampla si la articolele care includ dulapul. Si doar se stiu sentimentele boborului vizavi de dulap.
Raspunde

GIL

Acum 1 lună

Bibu e cred singurul candidat PNL care se auto propune candidat la primărie , și tot el e cel care și anunță candidatura . Vă dați seama cat de dezinteresat e PNL ul daca nu au făcut o prezentare oficială
Raspunde

Vivi Dragan

Acum 1 lună

Un articol interesant pe ziare.com zice Sefa spitalelor din Bucuresti in arest pentru mita constand in plata chiriei si utilitatilor. Ce ziceti domnule Bibu seamana cu ce e pe la CJ Sibiu ? Sau in Sibiu cat e presedinte ficusul sunt alte legi si procurori se fac ca nu vad o gramada de articole pe tema apartamentului unde locuieste sefa dvs.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus