Sâmbătă,
25.10.2025
Cer Senin
Acum
6°C

35% din copacii tăiați pe întreaga planetă sunt folosiți pentru producerea de hârtie. Sfaturi pentru reducerea consumului de hârtie printată

35% din copacii tăiați pe întreaga planetă sunt folosiți pentru producerea de hârtie. Sfaturi pentru reducerea consumului de hârtie printată

Omenirea folosește din ce în ce mai multă hârtie? Consumul de hârtie a crescut cu 400% în ultimii 40 de ani, iar acest lucru a dus la exploatarea intensivă a pădurilor, în unele țări apărând fenomenul de despădurire. Se apreciază că aproximativ 35% din copacii tăiați pe întreaga planetă sunt folosiți pentru producerea de hârtie, arată platforma Harta Reciclării.

În acest context, am pregătit mai jos câteva sfaturi pentru reducerea consumului de hârtie printată.

Cum reducem consumul de hârtie                                          

- Solicită factura electronică, în locul celei tipărite.

- Plătește facturile online pentru a păstra dovezi electronice, nu tipărite.

- Nu accepta flyere și pliante. O sugestie poate fi ca pe cutia poștală să pui un anunț de tipul „Nu doresc materiale promoționale”.

- Tipărește documentele doar dacă este neapărat nevoie, folosește hârtie reciclată și printează pe ambele fețe ale colii.

- Refolosește foile de hârtie pentru notițe sau ciorne.

- Folosește ambalaje reutilizabile de împachetat din textile – iută, in, cutii metalice etc.

- Citește cărți în format electronic.

- Înlocuiește prosoapele de hârtie cu lavete din bumbac.

Reciclarea hârtiei în România

România ocupă unul dintre ultimele locuri din Uniunea Europeană când vine vorba de reciclarea deșeurilor municipale și a hârtiei. Cu toate acestea, o atitudine sustenabilă poate să fie ușor de implementat atât de către companii, cât și de utilizatorii casnici obișnuiți, dar reciclarea trebuie făcută inteligent.

Ce tipuri hârtie putem recicla și ce hârtie nu putem recicla

După ce hârtia este colectată, va fi sortată și curățată, iar apoi va fi pregătită pentru procesul de transformare. La sortare, hârtia va fi împărțită în funcție de calitatea pe care o are, respectiv după potențialul său de reciclare:

- Hârtia albă – cea mai potrivită

- Hârtia folosită în birouri și ziarele – o calitate medie

- Cartonul – calitate scăzută

Nu se reciclează:

- Hârtia pătată de diferite lichide sau mâncare

- Hârtiile cerate

- Hârtiile plastifiate

- Produsele sanitare precum șervețelele

Exemple de deșeuri ce pot fi colectate în pubela albastră:

- cutii de pantofi

- cutii de aparatură electrocasnică

- plicuri

- fotografii

- farfurii și pahare de carton

- cartoane de ouă

- pungi de cadouri

- etichetele de la haine

- ziare, reviste, cărți, caiete

- tuburi de la hârtia igienică și de la prosoapele de bucătărie

#ADIECOSIBIU

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Sus