În noaptea de sâmbătă spre duminică, 30 spre 31 martie, ultima duminică a acestei luni calendaristice, ora 03.00 devine ora 04.00.
CFR Călători a informat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor, informează Agerpres
În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene (UE). Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară, potrivit www.astro-urseanu.ro.
În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, prin Ordonanţa nr. 20 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, la art (1) se precizează că:
"În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00".
Schimbările de oră în Europa sunt sincronizate. Conform legislaţiei UE actuale, ora de vară începe în ultima duminică a lunii martie şi se încheie în ultima duminică a lunii octombrie. Ţările participante sunt Uniunea Europeană (UE), inclusiv Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Spania, precum şi majoritatea celorlalte state, inclusiv Regatul Unit al Marii Britanii, Norvegia şi Elveţia.
Cea mai mare parte a Ucrainei şi-a avansat ceasurile pentru DST, cu excepţia zonelor ocupate de Rusia. Ţările europene care nu schimbă ora sunt Rusia, Islanda şi Belarus. Unele ţări au revenit la ora iniţială, în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară. Schimbarea orei nu este însă simultană în toate ţările, din cauza diferenţei de fus orar, potrivit www.timeanddate.com.
Ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului. În general nu se aplică pe continentele America de Sud, Africa, Asia şi Australia. În 2024, nu număr de 177 de state nu aplică "ora de vară" ("Daylight saving time"), potrivit www.timeanddate.com.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: noapte , Sibiu , ora de vara , stiri sibiu
Vizualizari: 1306
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Dragan Cristina
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Hermannstädter
Acum 5 ore
Valentino Versace
Acum 5 ore
John