Două oferte au fost înregistrate pentru proiectul de reabilitare a fostei reședințe a mitropolițior Ardealului, de pe Bulevardul Victoriei. În următorul an urmează să aibă loc evaluarea financiară a acestora.
Compania Euras și asocierea Hevatex Com (lider), Interstar Grup, Impex Lulmy Nico SRL au depus cele două oferte pentru contractul de 10,9 milioane de lei.
Licitația a fost inițiată în noiembrie 2023, de Compania Națională de Investiții (CNI), care a crescut valoarea estimată a contractului, după un prim eșec în 2022, când costul lucrărilor a fost estimat la 6 milioane de lei fără TVA. 18 luni este termenul prevăzut pentru execuția lucrărilor. Termenul limită de depunere al ofertelor a fost 20 februarie 2024.
Compania Euras din Satu Mare a mai reabilitat la Sibiu clădiri monument, printre care Biserica Evanghelice din Piața Huet, clădirea din Piața Mică, nr 22 și Baia Populară, fiind contractată și pentru reabilitarea clădirii Primăriei vechi de pe Bulevardul Victoriei. Compania a raportat în ultimii ani afaceri de aproape 100 de milioane de lei.
De partea celaltă, Hevatex Com este o companie din Târgu Jiu, cu afaceri de aproape 6 milioane lei.
Ambele companii sunt prezente pe piață de 30 de ani.
Conform informațiilor de pe platforma de licitații publice, până la anunțarea unui câștigător va mai trece cel puțin un an, data limită pentru evaluarea financiară a ofertelor fiind estimată pentru 20 februarie 2025.
Amintim că beneficiarul investiţiei este Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, care dorește să amenajeze aici Centrul multicultural „Mitropolit Nicolae Bălan”, unde ar urma să se desfășoare activități cultural-artistice și de cercetare, centru cu o suprafață utilă totală de 664 de mp (inclusiv mansarda care ar urma amenajată în volumul podului existent).
Potrivit istoricilor care au elaborat studiul istoric al amplasamentului, actuala Casă Mitropolitană, cum este denumită în prezent, reprezintă unul din cele mai frumoase și emblematice monumente istorice de la începutul veacului al XIX lea, fiind construită în stilul eclectic, cu elemente baroce și renascentiste, unică stilistic în arhitectura orașului Sibiu.
„Necesitatea investiției rezultă din stadiul de degradare avansat aflat la limita de colaps a porțiunii posterioare a clădirii”, descriu specialiștii starea clădirii de pe blvd. Victoriei de la nr. 38 din fosta Capitală Culturală a Europei, la câțiva pași de cealaltă ruină a Sibiului, Palatul de Justiție.
Citește mai multe despre planurile privind fosta reședință mitropolitană în articolul:
„Stadiu avansat de degradare, la limita de colaps.” CNI caută din nou constructor pentru reabilitarea Reședinței Mitropoliților - una dintre cele mai frumoase clădiri monument istoric, unică în arhitectura Sibiului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2876
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Dragan Cristina
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Hermannstädter
Acum 9 ore
Valentino Versace
Acum 9 ore
John