Marți,
28.10.2025
Innorat
Acum
5°C

Dan Barna: Tribunalul Sibiu nu se renovează pentru că există interese imobiliare ale PSD și PNL

Dan Barna: Tribunalul Sibiu nu se renovează pentru că există interese imobiliare ale PSD și PNL

Dan Barna, candidatul Dreptei Unite pe prima poziție la alegerile europarlamentare, a declarat sâmbătă la Sibiu că palatul Justiției de pe strada Victoriei nu se renovează intenționat, politicienii PNL și PSD locali având interese imobiliare: lunar se plătesc chirii de zeci de mii de euro pentru sediul de pe strada Ocnei unde funcționează în prezent Judecătoria și Tribunalul Sibiu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă prilejuită la Sibiu de lansarea candidaților Dreptei Unite la alegeri europarlamentare. La eveniment au participat Cătălin Drulă, Eugen Tomac, Violeta Alxandru, precum și numeroși lideri locali ai USR, PMP și Forța Dreptei.

”Ce pot să le mai spun eu, sau colegii mei, sibienilor, care văd ruina hâdă a Tribunalului de zeci de ani lăsată în nelucrare, arătând stadiul Justiției, stadiul în care Iohannis și Gorghiu și toți cei din PNL Sibiu, devenit PSD, țin Justiția română. Ce le mai pot spune eu sibienilor care după o guvernare PNL văd grupurile de turiști vizitând o clădire frumoasă, pe care scrie 1857, dar care este spitalul principal al orașului? Ce le mai putem spune sibienilor care văd o administrație confiscată și înțepenită în trecut, în care dezvoltarea nu mai există în acest județ?

Este un lucru foarte clar și limpede: Alianța Dreapta Unită trebuie să guverneze România! Alianța este soluția pentru un viitor în care tinerii și din Sibiu și din întreaga țară au disperată nevoie aici, în România, nu pe coclaurii Europei sau în Statele Unite”, a declarat Dan Barna.

Dan Barna a mai precizat că atât cât a fost vicepremier, iar USR a avut Ministerul Justiției, proiectul reabilitării Palatului Justiției din Sibiu fusese deblocat. Totul a fost oprit în momentul înlăturării USR de la guvernare.

PNL are în prezent conducerea județului, Ministerul Justiției și este la guvernare, dacă s-ar dori Palatul Justiției ar fi renovat, însă primează interesele imobiliare, mai crede Dan Barna.

Dan Barna, vicepreședinte USR: PSDPNL bagă mâna în buzunarul românilor prin angajarea răspunderii lui Marcel Ciolacu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1731

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

10 comentarii

Popa Călin

Acum 1 an

În sfârșit o zice cineva cu subiect și predicat. La fel cum și sediul Registrul Comerțului e în chirie într-un imobil pentru sume consistente.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Radu

Acum 1 an

Cu siguranta el nu are interese
Raspunde

Xxx

Acum 1 an

Ati fost la putere! L ati renovat?????
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kokos

Acum 1 an

Pai da ma , ei sunt de vina , ca n-au facut in 9 luni ce n-au facut altii in 30 de ani!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sandokan

Acum 1 an

Au fost copii de mingi. Nu aveau cum. Dinarii erau în mana altora.
Raspunde

Andrei

Acum 1 an

Tribunalul Sibiu plătește 321.750 de lei pe lună către proprietarii fostei uzine Independența, cei care l-au plătit pe dl arhitect Găvozdea să propună un PUZ cu mai multe blocuri de P+7 etaje ascunse "în conul de umbră" al clădirii în care funcționează tribunalul, așa numita Casa Albă. Așa circulă banii în Sibiu. Fiecare poate gândi cu capul lui despre lucrurile astea, dacă le cunoaște.
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Pai da, cine altcineva? Doar ei au fost la putere de la pdl incoace, in afara de cele 9 luni ale usr. Care au venit si au trecut iar psdnl, usl, partidul comasat sau pur si simplu Corcitura Jalnică, cum vreti sa-i spuneti, a ramas.
Raspunde

Radu Urdea

Acum 1 an

Parcă USR a avut un ministru al Justiției ( Popescu - Garsonieră/Mazăre ) care nu a alocat niciun leu Palatului Justiției .
Raspunde

Radu Urdea

Acum 1 an

Nu cumva USR a avut un ministru al Justititiei ?
Raspunde

Calin

Acum 1 an

doctore, ai impresia ca daca scrii comentarii la gazeta reintri in gratiile lui iohannis? nu ti e de ajuns ca nevasta ta distruge orasul din functia pe care a primit o cadou?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus