Din șapte elevi participanți la etapa națională a Olimpiadei de Matematică clasele VII-XII, trei se întorc acasă cu medalii de bronz. Este vorba despre Carla Lăzăroaie, clasa a VII-a de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, pregătită de prof. Steliana Anuța Mărginean și elevii Ioan Daniel Bischin, clasa a XI-a de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pregătit de prof. Georgeta Dorca Doriana, prof. Monica Stroe și prof. Cătălina Maria Rebegel și Alexandru Tudor Oancea, clasa a XII-a de la Colegiul Național Samuel von Brukenthal Sibiu, pregătit de prof. Cătălina Maria Rebegel.

„Felicit deopotrivă elevii calificați la națională, indiferent de rezultatul lor, și pe profesorii care i-au pregătit, atât la clasă cât și în cadrul activităților organizate de Centrul Județean de Excelență Sibiu, și nu în ultimul rând pe părinții care îi susțin. Sunt mândră de cei 3 elevi care aduc bronzul la Sibiu”, transmite inspectorul școlar pentru matematică, prof. Monica Stroe.
Premieră pentru Sibiu
O premieră pentru Sibiu a fost obținerea primului premiu din istoria participărilor la Olimpiada Națională de Lingvistică. Tudor Giurca, elev în clasa a VII-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu a reușit să obțină mențiune la acestă competiție care s-a desfășurat în perioada 5 - 7 aprilie la Ploiești.


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3060


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
AndreiM
Acum 3 ore
No Name
Acum 4 ore
Ion
Acum 4 ore
Che
Acum 4 ore
Sofer