Primăria Sibiu anunță într-un comunicat de presă remis marți că două străzi importante din centrul Sibiului, Dealului și Banatului, au intrat în reparații. În plus, în oraș sunt în desfășurare alte lucrări de întreținere.
Lucrările de reparații sunt în curs pe străzile Frigoriferului și Ștefan cel Mare, unde se lucrează la trotuare, precum și pe Calea Dumbrăvii, pe tronsonul dintre str. Ludoș și intrarea la Zoo Sibiu, intervenindu-se în această săptămână pentru așternerea noului strat de asfalt.
”În paralel, de luni, 15 aprilie, au început reparațiile pe alte 2 străzi situate în centrul Sibiului: Dealului și Banatului. În primă etapă se va lucra la trotuare, fără a afecta circulația auto. Ulterior, până în data de 15 mai se va interveni și pentru înlocuirea completă a stratului asfaltic de uzură. Lucrările pe carosabil se vor efectua fără închiderea traficului, frezarea asfaltului vechi urmând să se efectueze pe timp de zi, iar turnarea noului strat pe timp de noapte”, informează municipalitatea sibiană.
Pe de altă parte, lucrările de reparații anunțate pentru strada Mașiniștilor se amână în contextul în care societatea deținătoare a rețelei de gaz a notificat Primăria Sibiu cu privire la desfășurarea unor lucrări de înlocuire a conductei de pe această stradă, inclusiv a branșamentelor către proprietățile private. Astfel, reparațiile pe carosabil și trotuare vor fi reprogramate după finalizarea acestor intervenții.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: asfalt , Sibiu , strazi , modernizare , stiri sibiu
Vizualizari: 3229
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Periscop
Acum 5 ore
Excelent +1
Acum 5 ore
Bastiu
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 6 ore
Emil