O echipă de muncitori ai Direcției Regionale de Drumuri a fost filmată în cursul zilei de miercuri de un șofer în timp ce efectuează lucrări de asfaltare pe centura ocolitoare a Sibiului pe ploaie.
Imaginile au ajuns pe adresa redacției ziarului Turnul Sfatului, temerea cea mare a șoferilor fiind că aceste lucrări efectuate pe timpul ploii nu vor rezista în timp și gropile vor reapărea.
Reporterul Turnul Sfatului a prezentat imaginile oficialilor Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, cei care au în administrare și drumurile majore din județul Sibiu, inclusiv centura orașului.
Drumarii spun că ce se vede în imagini nu sunt asfaltări propriu-zise, ci mici intervenții punctuale, plombări, menite să reziste traficului până ce vremea se îmbunătățește și începe campania anuală de reparații de drumuri.
”Acolo sunt intervenții punctuale și temporare până când va începe campania de reparații și problema se va rezolva definitiv. Acest material se folosește și iarna, este unul special și este menit să fie folosit în condiții meteo nefavorabile, adică frig și umiditate crescută. El nu este menit să reziste în timp ci este o plombare de urgență care se pune în operă manual. În concluzie, șoferul a intuit bine că acolo se va face cel mai probabil încă o reparație peste o lună, dar atunci va fi una permanentă”, a declarat pentru Turnul Sfatului Robert Elekes, purtător de cuvânt.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Mergeți la muncă! Căutați un job serios că muriți în curând de foame..
Organizarea magazinului in stil labirint a fost o idee gresita, paguboasa, dezamagitoare. Degeaba are marfa multa daca in loc sa…
La articolul „Nicu Ștefănuță la evenimentul emoționant pentru românii din Diaspora.” fiind comentariile oprite, pt ca redactia este comunista, voi…
Păi sunt în ton cu inflația , nici salariile nu au crescut și altele sunt prioritățile acum ,nu să cumpere…
S-au terminat stirile de interes public si nu mai are cine sa laude vanzatorii ambulanti? Exista artisti adevărați, dar ei…













Lasă un răspuns