Marți,
03.02.2026
Cer Senin
Acum
1°C

Sibiu, sat frumos: Porc mort în Cibin, aproape de centru. Șef la Apele Române: E plin de camere de filmat în Sibiu! Degeaba!

Sibiu, sat frumos: Porc mort în Cibin, aproape de centru. Șef la Apele Române: E plin de camere de filmat în Sibiu! Degeaba!

Mai mulți sibieni au observat marți, în jurul prânzului, cadavrul unui porc în apele râului Cibin, în zona cuprinsă între piața Cibin și podul de piatră.

Sibienii au informat primăria prin intermediul aplicației Sibiu City App, oficialii Serviciului Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public solicitând operatorului de salubrizare Soma să intervină.

”În urma unei solicitări primită din partea Serviciului Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public, echipa Soma, însoțită de specialiștii Direcției Sanitar Veterinare Sibiu, a procedat la ridicarea porcului și transportarea acestuia la sediul DSVSA pentru probe și analize cu privire la cauza morții. Mai departe cadavrul va fi incinerat, conform procedurilor legale”, au precizat pentru Turnul Sfatului oficialii Soma Sibiu.

Situația a fost comentată și de inginerul șef al Sistemului de Gospodărire a Apelor Sibiu, care s-a arătat nemulțumit că un cadavru poate fi adus de ape până în centrul Sibiului fără ca nimeni să observe cum s-a ajuns în această situație.

”Chiar este atât de dificil să-l identifici pe Schwein-ul care a aruncat un porc în Cibin? E plin de camere de filmat în Sibiu! Degeaba! Coafura rezistă! Mulțumesc SOMA! Animalul a fost scos din râu!”, a scris ing. Sebastian Forir de la Apele Române.

Sursa foto: Facebook Sebastian Nicolae Forir

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: porc cibin

Vizualizari: 1813

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Pastor marginas

Acum 1 an

Noaptea mintii! sa vedem daca e cineva in stare sa analizeze imaginile de pe camerele video instalate degeaba :)

Raspunde

Gigi

Acum 1 an

Bine ca a murit inecat si nu de pesta porcină ...sunt convins ca e crotaliat si o sa se gaseasca si proprietarul (in viată)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus