O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, relatează Agerpres.
"În cursul dimineţii am fost informaţi, printr-un apel prin SNUAU 112, de către îngrijitorul bisericii din satul Ghioncani, comuna Întregalde, de faptul că biserica ar fi ars în totalitate", a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Câmpeni pentru stingerea ultimelor focare rămase aprinse.
Acesta a precizat că în biserică a fost oficiată slujbă în noaptea de Înviere.
"Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată", a precizat Alex Crişan.
Nu au fost înregistrate victime.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au anunţat că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.
Sursa foto: ISU Alba
Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: o biserica a ars de paște , biserica
Vizualizari: 1544
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Dragan Cristina
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Hermannstädter
Acum 8 ore
Valentino Versace
Acum 8 ore
John