Din 14 iunie vor porni Trenurile Soarelui, anunță CFR Călători. Din Sibiu, un drum la mare, în Constanța va costa aproape 120 de lei pentru un adult dar și 9 ore din viața lui.
Sunt însă și călătorii care vor fi de peste 19 ore. E vorba de două mari secțiuni cu probleme pe magistrala 300: pe ruta directă Cluj - Oradea trenurile nu circulă (șantiere de modernizare), iar între Brașov și Sighișoara se fac peste trei ore (restricții și lucrări).
Trenul CFR Călători Mangalia - Oradea face 20 de ore, fiindcă circulă prin multe zone cu restricții și ajunge la Oradea pe o rută ocolită, via Craiova - Târgu Jiu - Petroșani - Deva - Arad.
CFR Călători anunță că vor fi trenuri directe spre Litoral dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău.
Din Sibiu, Trenul Soarelui va pleca de la ora 3.47 și ajunge la Brașov la 7.40. De aici, merge spre Constanța, unde ajunge la ora 12.57, la 9 ore și 10 minute de la plecarea din gara din Sibiu.
118,9 lei costă pentru un adult această călătorie, în timp ce un student va plăti pentru un drum 13,15 lei. Prețul pentru un copil este de 62,2 lei, iar un pensionar va plăti 68,5 lei, conform site-ului CFR Călători.
Din București spre Constanța vor fi trenuri la 1-2 ore. Durata călătoriei pe ruta București – Constanța este în medie de circa 2 ore și 20 minute.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cat costa trenul de constanta , tren de constanta , cat costa sa mergi cu trenul l , cfr calatori , Trenurile Soarelui , cfr
Vizualizari: 9960
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Adi Gliga
Acum 8 ore
Calitate nu cantitate
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Nemo
Acum 9 ore
Ion Iliescu