Membru în Consiliul de Administrație al Tursib SA și o prezență constantă în ședințele de Consiliu Local al Municipiului Sibiu, economistul și medicul Cristian Marinescu spune că factorii de decizie trebuie să se pună odată la aceeași masă și să rezolve probleme autobuzelor Tursib care se opresc la intrare în Cartierul Arhitecților sau Șelimbăr. O astfel de decizie ar fi în beneficiul cetățenilor, care au cel mai mult de suferit, dar efecte pozitive s-ar resimți în tot Sibiu, datorită scăderii traficului.
”Zilele trecute am participat oficial la prima ședință a Consiliului de Administrație. Cu această ocazie îmi doresc să transmit sibienilor ce am discutat acolo, pentru că nu sunt secrete”, spune Cristian Marinescu, candidat din partea Partidului Patrioților la Primăria Sibiu.
”Foarte multă lume m-a abordat cu problema Căii Cisnădiei. Este ceva de nedescris, toată lumea spune că ar trebui să facem cumva să ajungă autobuzele și aici. De exemplu, la Rășinari s-au așezat la masă cei care au putere de decizie și au găsit o soluție. Așa cum s-a putut acolo, așa cum se poate să meargă autobuzele la mall în Șelimbăr, mi-e imposibil să cred că dacă ne punem toți la aceeași masă și ”rupem odată pisica” – așa cum se zice, e imposibil să nu găsim o soluție și să ducem autobuzele în Cartierul Arhitecților. Haideți să ne gândim logic: Toți oamenii aceia nu vor merge pe gratis, vor plăti bilete și abonamente. Eu cred că în regim de urgență primăriile ar putea discuta cu Tursibul și ar găsi o soluție pentru oamenii care suferă. Că de problema aceasta nu sufăr nici eu, nici cei din Consiliul de Administrație, nici politicienii. Cu primarul din Șelimbăr am avut o primă discuție și este deschis să colaborăm, adică să facem ca Tursibul să intre în tot Șelimbărul și chiar în Bungard!”, a declarat Cristian Marinescu.
Program cu adevărat util la Păltiniș
O altă problemă ridicată de Cristian Marinescu vizează schimbarea orarului de circulație al autobuzelor care urcă la Păltiniș, astfel încât să fie practic pentru turiști. El a dat exemplul unui om de afaceri din Păltiniș, care a făcut parte din CA al Tursib, și vreme de ani de zile nu s-a gândit să facă ceva pentru a îmbunătăți situația.
”Dacă acel om, care are afacere la Păltiniș vreme de ani de zile nu a venit în Consiliul de Administrație cu propunerea de a duce autobuzele acolo la ore utile pentru oameni, atunci înseamnă că nimănui nu-i pasă. Eu am propus să fie cură dimineața, una la amiază, în jurul orei 13:00-14:00, iar încă una seara, pentru cine vrea la finalul zile să se întoarcă la Sibiu. Altfel, cum îi ajuți pe oameni? Le pui doar ca să fie sau le pui să fie practice?”, a completat candidatul la Primăria Sibiu.
De asemenea, Cristi Marinescu a propus mărirea salariilor șoferilor Tursib, având în vedere că societatea intenționează să aducă în viitorul apropiat șoferi din străinătate, în special din Asia.
”Eu am propus în ședință o mărire de salariu la șoferi. Un șofer Tursib, dacă face ore suplimentare și muncește foarte mult, poate ajunge până pe la 6.000-7.000 de lei, în medie. Ceea ce poate părea un salariu mare, dar dacă ne uităm cât câștigă un șofer în general și ce criză este pentru astfel de angajați, nu este un salariu mare. S-a discutat foarte serios aducerea a 20-25 de șoferi la Sibiu dintr-o țară non-UE, probabil din Asia. Eu am experiență în acest sector pentru că m-am lovit de lucrurile acestea”, a completat Cristi Marinescu.
De asemenea, referitor la ședința CA, trebuie menționat că Tursibul va avea o un garaj nou, o parcare modernă, licitația fiind câștigată de firma Total NSA. ”Ce nu-mi place acolo este că s-au votat și cheltuieli neprevăzute. Adică cine a câștigat are dreptul să vină oricând să invoce cheltuieli neprevăzute și ei nici nu s-au apucat de lucru. Evident că o să facă asta, nu? Mie niciodată nu mi-a plăcut chestia asta. Promit că voi urmări cu atenție și vor face public aceste cheltuieli neprevăzute”, a mai spus Cristian Marinescu.
Bilet unic gratuit pentru turiști
O altă propunere pe care o aduce în discuție Cristian Marinescu este acordarea unui bilet gratuit dus-întors pentru turiștii străini până la Păltiniș. ”Dacă ajungi vreodată în vizită în Sibiu, ca turist, ai o cursă gratuită dus-întors până la Păltiniș. La fel și la Grădina Zoologică, să ai dreptul o dată pe an să vizitezi gratuit grădina zoologică. La prima vedere pare ciudat, dar omul acela din Bacău, din Iași, sau de unde vin, o să aprecieze că nu sunt toți milionari. Pentru o familie contează și toți acești bani se întorc în economia Sibiului. În plus, cine vine la Sibiu, urcă la Păltiniș, merge la Zoo, și așa mai departe, nu va sta în Sibiu câteva ore și poate două, trei zile. Va consuma la un restaurant, se va caza, beneficiile directe și indirecte sunt mult mai ample”, explică Marinescu.
Datele Direcției Regionale de Statistică Alba arată că la Sibiu turiștii petrec cel mai scurt sejur din Regiunea Centru. Durata medie a sejurului la nivelul Regiunii Centru, în luna februarie 2024 a fost de 1,97 zile, iar la nivel judeţean, cea mai mare durată a sejurului s-a înregistrat în Covasna (2,83 zile), iar cea mai mică în judeţul Sibiu (1,68 zile). Prin urmare o astfel de decizie ar ajuta clar turismul sibian.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3843
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Gogu
Acum 10 ore
X-ulescu
Acum 10 ore
Gogu
Acum 11 ore
Kokos