Promenada Mall a găzduit vineri o întâlnire cu peste 300 de copii de la două școli din Sibiu, sosiți alături de dascăli să participe la o nouă ediție a proiectului educativ ”Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri”.
Au fost prezenți copiii de la Școala Regina Maria și de la Școala nr. 1 din cartierul Ștrand. Copiii au fost întâmpinați încă de la intrare de super-eroii colectării separate PETrică, Mărie-Hârtie, BIOrel, Miticlă și Tanti Rezi.
Evenimentul a inclus o sesiune de întrebări și răspunsuri, pe scenă urcând din partea companiei de salubrizare Soma, inspectorul Ciprian Mărginean, din partea Agenției de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu (operatorul de colectare și transport și de administrare a stațiilor de sortare de la Șura Mică și Cisnădie), Laura Banciu, și redactorul șef al ziarului Turnul Sfatului, Traian Deleanu.
Printre teme aduse în discuție la eveniment s-a numărat și noul sistem de garanție-returnare introdus în România de mai bine de o jumătate de an. Unii dintre copii și dascăli au vrut să afle mai multe detalii despre rolul acestui sistem, de trebuie să plătească o garanție pentru sticla de suc, cum pot să-și primească banii înapoi și ce se întâmplă cu sticlele returnate de ei?
Copiilor li se răspuns că există mai multe tipuri de plastic și unele pot fi reciclate mai ușor, iar altele nu pot fi reciclate deloc. În plus, realitatea ne-a demonstrat că în țările în care a fost introdus acest sistem de ciclare a scăzut foarte mult numărul PET-urilor aruncate pe jos sau în natură pentru că ele au o valoare și sunt oameni care vor s-și ia banii înapoi pentru ele. Nu în ultimul rând, copiii au aflat că există în comerț sticle din plastic realizate din plastic reciclat, limitându-se astfel poluarea asupra mediului înconjurător.
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările aduse în discuție de copiii prezenți la eveniment.
Scopul evenimentului a fost ca la final cei mici să meargă acasă, să arate părinților materialele informative primite și să aducă în discuție colectarea selectivă a deșeurilor în Sibiu, venind cu exemple pozitive din viața de zi cu zi.
”Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri, ediția a V-a” este un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.
Proiect sprijinit de: Prima Shopping Center, SOMA Salubrizare - Zona Sibiu, Azets Insight Romania, Bridge ICS.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: lăsați copiii , Sibiu , proiect , deseuri ,
Vizualizari: 899


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Toto
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Ina
Acum 3 ore
Dumitru Hulea
Acum 4 ore
Chris