Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
28°C

Condamnat pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro, din care niciun cent n-a fost recuperat, Radu Mazăre a fost liberat condiționat

Condamnat pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro, din care niciun cent n-a fost recuperat, Radu Mazăre a fost liberat condiționat

Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică "sub nicio formă", susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost "suficient", relatează Agerpres.

Fostul primar al municipiului Constanţa a fost liberat condiţionat, în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, după ce a executat cinci ani din pedeapsa de nouă ani primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.

"Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică. Nu mă mai întrebaţi ce a fost, nu mă mai întrebaţi ce voi face, că nu mă mai interesează (...) Dacă nu mă mai interesează viaţa publică, de ce vă mai interesează pe domniile voastre despre mine?", le-a spus Mazăre jurnaliştilor care l-au aşteptat în faţa penitenciarului.

Întrebat dacă a fost speriat de ceva în puşcărie, Radu Mazăre a spus: "Nu m-a speriat nimic, dar e suficient. Oamenii au o perioadă în viaţă, după aia se apucă să facă altceva".

El a adăugat că este pregătit să fie tată, soţia lui, care de altfel l-a aşteptat la ieşire, fiind însărcinată.

Tribunalul Ilfov i-a admis, luni, lui Radu Mazăre, o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.

Iniţial, pe 17 aprilie, Judecătoria Sectorului 4 respinsese cererea lui Mazăre, însă acesta a avut câştig de cauză la Tribunalul Ilfov.

"În baza art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a Cpp, raportat la art. 587 alin. 3 din Cpp, admite contestaţia formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan, împotriva sentinţei penale nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Desfiinţează sentinţa penală nr. 996/2024 şi, rejudecând în fond: În baza art. 587 din Cpp, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan, aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat Mazăre Radu Ştefan, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 101/29.06.2023, emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală; în baza sentinţei penale nr. 63/23.03.2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare. Definitivă", se arată în decizia Tribunalului Ilfov.

Radu Mazăre a fost printre primii "fugari" ai României. Condamnat definitiv în februarie 2019, el a plecat înainte de pronunţarea sentinţei, stabilindu-se în Madagascar, unde a investit într-un complex turistic. A fost extrădat şi adus în ţară în mai 2019, fiind apoi încarcerat.

La acea vreme, Mazăre reclama că a fost extrădat din Madagascar pentru a fi prezentat în România "ca un trofeu", iar predarea sa autorităţilor române a fost "frauduloasă".

Dosarul în care Mazăre a primit nouă ani închisoare se referă la retrocedarea frauduloasă a unor mari suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, prejudiciul fiind de 114 milioane euro, care nu a fost recuperat.

Radu Mazăre mai are o condamnare definitivă de cinci ani închisoare pentru luare de mită şi conflict de interese în dosarul "Polaris", pedeapsă contopită cu cea din dosarul retrocedărilor. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Cătălin Alexandru, 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

Unul

Acum 1 an

Deci infractorul o făcut copil din pușcărie, dacă nevastă-sa-i gravidă? Să mai zică cineva că acum Statul Român nu este condus mai mult pentru binele infractorilor decât pentru binele oamenilor cinstiți!
Raspunde

Emil

Acum 1 an

TS stuie bine ca nu generalul Coldea sau primarul Mazare sunt mafiotul cel mare ( Capo Dei Capi ) al Romaniei care a ordonat premierului Orban ,,curatarea totala a bubelor'' infractorilor, criminalilor si teroristilor afiliti, de catre retelele obscure de crima organizata inscaunate si promovate pe criterii de performanta infractionala in Justitie, Servicii Speciale, MAI, Parlament, Armata, CCR, etc.
Raspunde

Claus

Acum 1 an

Cat de rusinos e ca daca am calcula principalii 10 hoti din politica,am plati jumatate din datoria publica,dar politia se lauda cu acel tuicar din beci,cu o poza cu 3 dolari si 5 euro...si furtul a depasit 1 miliard euro,doar asa la suprafata...Mazare 100 mil Varanu 60 Negoita 300 Ala de la Iasi 40 Vanghelie 90 si tot asa,sutele de mil euro din banul public e combatut de alte taxe si gajaieli televizate ale prim sinistrului Ciolacom ca sunt evazionisti multi in ro...daaa sigur,orice ban trece cel putin odata prin taxare...da daca ma duc cu ziua si nu platesc taxe si iau tigari,dau acciza,daca beau o bere dau acciza,daca pun un litru de benzina acciza,daca iau mancare tva si tot asa,dar milioanele alea au zburat in Insulele paradis fiscal.O rusine de guvernare.
Raspunde

Costel Gorbanescu

Acum 1 an

Fraților,frica păzește bostana! Până când scursura asta de trădători instalată în toate structurile statului, nu va ști de FRICĂ, luați-vă gândul de la DREPTATE. Ce mizerie de stat! Furi sute de milioane de euro și faci 5 ani pușcărie! Hai la vot Români! ca să-i scuipați nu ca să-i votați.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus