Aproximativ 500 de copii din tot Sibiului au luat parte de 1 iunie la o serie de evenimente organizate în Parcul Sub Arini, special de ziua lor, în cadrul proiectului educativ ”Ne jucăm și curățăm, ediția a V-a”.
Ghidați de super-eroii PetRică, Tanti Rezi, BioRel, Mărie-Hârtie și Miticlă, copiii au primit mănuși, saci de gunoi și s-au implicat în acțiuni de ecologizare care au vizat vecinătatea Stadionului Municipal Sibiu, locurile de joacă din apropiere și câteva din aleile parcului.
În timp ce copii se jucau, adulții au stat la discuții cu reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu și cei ai firmei de salubrizare Soma. Cele mai des întâlnite întrebări venite din partea sibienilor au fost cele referitoare curățenia platformelor de colectare a deșeurilor din municipiul Sibiu în contextul în care foarte mulți cetățeni le răscolesc în ultima vreme, în căutare de PET-uri și sticle pentru returnare prin sistemul SGR. De asemenea, s-a discutat și despre modul în care Soma colectează separat, dar cu aceeași autospecială, fracțiile din plastic și hârtie.
Toți copiii care au participat la eveniment au primit din partea organizatorilor materiale informative și educative, cărți de colorat, fly-ere, pliante, dar și cadouri cu care s-au jucat în parc.
Nu în ultimul rând, copiii au putut vedea cu ajutorul unor ochelari 3D cum arată stația de sortare a deșeurilor de la marginea Sibiului, cum sunt sortate manual deșeurile care se aruncă amestecat și ce cantitate de gunoi se strânge din municipiul Sibiu într-o zi obișnuită.
„Ne jucăm și curățăm, ediția a V-a” continuă în perioada următoare ajungând în data de 5 iunie în Parcul Belvedere și în data de 8 iunie pe malul Cibinului, pe strada Viitorului, în apropiere de noua pistă de biciclete.
”Ne jucăm și curățăm, ediția a V-a” este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității. Evenimentele din cartiere sunt susținute de AZETS, Bilstein, Apă Canal Sibiu, Terra Building și SOMA.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: champions sibiu , volei , campionat , Turneu Final
Vizualizari: 1338
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Q
Acum 11 ore
Newman
Acum 12 ore
Ron
Acum 13 ore
Eu
Acum 13 ore
Emil