Cinci din cei nouă candidați la conducerea celei mai mari administrații din județ au reacționat ca urmare a votului pe care peste 60.000 de locuitori ai municipiului Sibiu l-au dat la alegerile locale desfășurate pe 9 iunie.
ACTUALIZARE Ulterior publicării articolului, au transmis reacții Adrian Bibu, candidatul PNL la funcția de primar al Sibiului, și Sebastian Suciu, din partea AUR.
Câștigătorul alegerilor din municipiul reședință de județ, Astrid Fodor, primarul în funcție, a anunțat o conferință de presă pentru dimineața zilei de marți. Până atunci, conducerea organizației municipale a Forumului a transmis un mesaj de mulțumire semnat de președintele Gabriel Tischer, viitor consilier local. „Un nou mandat al FDGR este rezultatul unui vot care ne onorează și ne responsabilizează o dată în plus. Vom fi alături de cetățenii orașului nostru cu toată priceperea, profesionalismul, dedicarea și buna credință că Sibiul trebuie să-și continue drumul spre excelență în toate domeniile administrației publice. Mulțumim celor care ne-au încurajat, sprijinit și susținut prin votul lor de încredere și îi asigurăm pe sibieni, cu toată responsabilitatea, că SUNTEM AICI pentru ei”, subliniază Tischer în mesajul său.
Astrid Fodor a anunțat o conferință de presă pentru ziua de marți
Paul Jürgen Porr, președintele FDGR la nivel național, arată că – pe lângă Sibiu – organizația pe care o conduce a mai câștigat și alte patru primării, în județul Satu Mare. „Conform rezultatelor preliminare, doamna Astrid Fodor a obținut la alegerile locale de duminică un nou mandat de primar al Sibiului, formațiunea pe care o reprezintă, FDGR, situându-se pe primul loc în preferințele sibienilor și pentru Consiliul local. FDGR a mai obținut alte 4 mandate de primari în localități din județul Satu Mare și anume în comunele Cămin, Petrești, Sanislău și Turulung”, transmite Porr, într-un comunicat remis în atenția cititorilor Turnul Sfatului.
O retragere din politică – Faraon
Ciprian Faraon, care s-a retras cu toată organizația municipală din Forța Dreptei, pentru a se înscrie în PUSL-ul lui Dan Voiculescu chiar înaintea alegerilor, este singurul candidat sibian care, până acum, a anunțat că se retrage din politică. Estimările îl plasează la sub 2% din voturile date în cursul zilei de duminică, în cursa pentru Primăria Sibiu. „O felicit pe doamna Fodor pentru noul mandat de primar, îi doresc succes. Am obținut un scor electoral cu mult sub așteptările mele, ale noastre, chiar fiind la primul exercițiu electoral si construind de curând sub egida PUSL. Le mulțumesc celor care mi-au/ne-au dat votul, regret că doar atât am reușit să obținem. Se pare că nu am atins niciun obiectiv electoral pentru aceste alegeri, motiv pentru care, cel mai probabil, voi face un pas înapoi în politică. Să auzim de bine!”, a scris Ciprian Faraon pe pagina sa de Facebook.
„Îndemn partidele din Sibiu să accepte un drum al profesionalizării vieții politice”
Cu peste 10.000 de voturi primite conform rezultatelor parțiale - echivalentul a aproape 20% din cele valabil exprimate – independentul Alexandru Găvozdea s-a clasat pe al doilea loc în rândul candidaților pentru Primăria Sibiu, cea mai mare administrație din județ. „Candidatura mea a demonstrat că viziunea propusă de mine pentru Sibiu rezonează cu foarte mulți oameni. Îi asigur că voi continua să muncesc să facem mai puternică alternativa pe care o reprezint, să creștem acest suflu nou. Am arătat că onestitatea și dialogul bat mașinăriile de partid. Pentru mine înseamnă o victorie a oamenilor, a vecinilor, a comunității și vă mulțumesc din adâncul inimii pentru încredere. O felicit pe dna Astrid Fodor pentru rezultat și îi doresc un mandat în care să repornească orașul”, transmite – cu referire la sloganul său electoral – Alexandru Găvozdea, într-un comunicat remis în atenția cititorilor Turnul Sfatului.
„Le mulțumesc tuturor sibienilor care m-au votat și celor care nu m-au votat că au participat la alegeri, cel mai important moment comunitar, care ține democrația vie”, Alexandru Găvozdea
Candidatul independent care încă din timpul campaniei nu a exclus o nouă candidatură peste patru ani invocă sondajul de opinie pe care l-a prezentat la jumătatea campaniei electorale, sondaj care îl plasa pe locul doi. „A fost singurul sondaj realizat profesionist din toată campania, cu metodologie și expertiză, iar asta sper să facă limpede pentru toată lumea, că sondajele când sunt profesioniste, sunt instrumente utile și pentru candidați și pentru votanți. Îndemn partidele politice din Sibiu, care dispun de fonduri și echipe incomparabile cu cele ale unui independent, să accepte un drum al profesionalizării vieții politice spre binele întregii comunități”, sfătuiește Găvozdea politicienii din oraș.
„Au fost mult mai mulți decât în urmă cu patru ani”
Ruxandra Cibu Deaconu a candidat pentru Primăria Sibiu din partea Alianței Dreapta Unită, iar rezultatele parțiale de până acum o plasează mult sub scorul obținut de formațiune la Consiliul local – 9,87% față de 17,68%. „În acest moment se conturează deja o victorie a doamnei Fodor pentru Primăria Sibiu și vreau să o felicit pentru rezultat și să-i doresc succes în acest nou mandat, care va începe doar la toamnă. Alianța Dreapta Unită va fi și de-acum înainte un partener corect în toate proiectele primăriei care au ca scop dezvoltarea Sibiului. De asemenea, vom continua să susținem toate proiectele propuse de noi în această campanie, pentru un Sibiu modern. Am promis sibienilor că ne vom lupta pentru ei și o vom face și în următorii patru ani, așa cum i-am obișnuit deja”, a transmis Cibu Deaconu, într-un comunicat remis cititorilor Turnul Sfatului.
„Mulțumim tuturor celor care au avut încredere în Alianța Dreapta Unită, în USR, și ne-au votat, la Primăria Sibiu și la Consiliul Local, au fost mult mai mulți decât în urmă cu patru ani și asta înseamnă că am reușit să-i convingem pe oameni că suntem ceea ce trebuie să fie un ales local: un politician în slujba comunității”, Ruxandra Cibu Deaconu
Ea transmite mulțumiri și colegilor de partid, precum și reprezentanților ADU care vor deveni primari ca urmare a votului de ieri: Mircea Orlățan - la Cisnădie, Andreea Anghel – la Turnu Roșu, Cristian Bratu – la Mihăileni și Gheorghe Pop – la Orlat.
Bibu, Giubega, Suciu. Tăcere
Aflat la a doua candidatură pentru Primăria Sibiu, Adrian Bibu a obținut un scor considerabil mai mic decât cel obținut de filiala PNL Sibiu pe care o conduce (11,37% față de 17,73%, conform numărătorii oficiale parțiale de până la ora publicării acestui material). Adrian Bibu nu a răspuns solicitării transmisă de Turnul Sfatului de a comenta rezultatul votului sibienilor.
Printre cele mai așteptate reacții la votul sibienilor este cea a lui Adrian Bibu
Actualizare 17:03 Ulterior publicării acestui articol, Adrian Bibu, a transmis un mesaj înregistrat video. „Dragi sibieni, vă mulțumesc pentru votul acordat la aceste alegeri, îi felicit pe cei care au votat, felicit primarul ales al Sibiului și vă asigur de buna mea credință și de faptul că voi face lucruri pentru Sibiu și pentru sibieni în continuare”, este mesajul lui Adrian Bibu, înregistrat în videoclipul de 20 de secunde.
La fel, nu a putut fi contactat nici Florian Giubega, candidatul PSD, pentru care este estimat un rezultat de 7,78%, conform numărătorilor finalizate până acum.
Florian Giubega va fi consilier local al municipiului Sibiu
Nu a răspuns nici deputatul Sebastian Suciu, a cărui candidatură pentru Primăria Sibiu a întrunit voturile a puțin peste 6% din cei care au votat duminică.
Actualizare 16:47 Ulterior publicării acestui articol, Sebastian Suciu a transmis un comunicat din partea organizației pe care o conduce. „Mulțumim sibienilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o prin voturile lor, participanților în secțiile de vot și celor din Biroul Electoral Central și Biroul Electoral Județean. Rezultatele obținute de candidați sunt un prim semn că se dorește schimbarea, ne mobilizează și ne determină să continuăm parcursul pe care ni l-am asumat atât înainte cât și în campania electorală. Felicităm câștigătorii acestui scrutin și suntem convinși că prezența reprezentanților mai multor formațiuni politice în consiliul județean și consiliile locale sunt în măsură să genereze progres pentru comunitățile din care facem parte”, scrie în comunicatul respectiv.
Mulțumiți. „Rezultatul nu reflectă realitatea”
Cristian Marinescu (Partidul Patrioților) a întrunit 2,28% din voturile centralizate până în prezent, în timp ce Ștefan Zară, cu 1,63% este, deocamdată, pe ultimul loc. Ambii se declară, însă, mulțumiți de rezultat.
Cristian Marinescu arată că organizația locală a PP s-a înființat recent (la începutul lui februarie). „În trei luni, plus luna de campanie care a urmat, cu ceea ce am construit și obținut, mă declar mulțumit. Dar, după părerea mea, rezultatul nu reflectă realitatea. Eu le mulțumesc celor care m-au votat și au votat candidații PP. Mergem înainte”, declară Marinescu. El ține să adauge o remarcă și la adresa liberalului Adrian Bibu, una din țintele predilecte ale discursurilor candidatului Marinescu. „Mă bucur că sibieni și-au dat seama cine este Adrian Bibu. Oricum e mult și cât a obținut acum”.
Cristian Marinescu este de părere că votul nu reflectă realitatea
Ștefan Zară, aspirantul la funcția de primar al Sibiului din partea Partidului Ecologist - devenit cunoscut la nivel național după ce și-a pus toată familia, inclusiv bunica, pe listele de candidați – apreciază că rezultatul obținut de el este unul de luat în seamă. Numărătoarea parțială îl plasează pe ultimul loc (1,63%). Contactat de Turnul Sfatului, Ștefan Zară a pus rezultatul în contextul în care și-a lansat târziu candidatura. „Poate și așteptările noastre față de trendul ecologist au fost puțin altele, pentru Sibiu. Dar sunt convins că acest trend va crește în amploare, mai ales la alegerile parlamentare”, a declarat Zară, care a mai arătat că nu exclude pentru toamna acestui an o nouă candidatură pentru Parlamentul României, de această dată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: reactiile votul sibienilor dev , reactii alegeri , primar sibiu , Primăria Sibiu , alegeri sibiu
Vizualizari: 5730
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dragan Cristina
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Hermannstädter
Acum 3 ore
Valentino Versace
Acum 3 ore
John