Sâmbătă,
13.09.2025
Innorat
Acum
23°C

Robert, reprezentantul studenților AFT, la final de an universitar: „În Sibiu am avut oameni cooperanți, prietenoși, care mi-au oferit ajutor de câte ori am avut nevoie”

Robert, reprezentantul studenților AFT, la final de an universitar:  „În Sibiu am avut oameni cooperanți, prietenoși, care mi-au oferit ajutor de câte ori am avut nevoie”

Student plutonier Robert Stanciu este reprezentantul studenților din ani terminali ai Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu.  Tânărul este din Craiova și a venit la Sibiu pentru a-și urma visul de a activa în domeniul militar.

Robert a absolvit Colegiul Național Militar Tudor Vladimirescu din Craiova în 2021, iar drumul către o carieră militară l-a adus la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

„Drumul meu a fost oarecum pavat de dinainte să aleg AFT. Am ales Arma Infanterie, specializarea Cercetare pentru că îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii și această specializare îmi oferă posibilitatea pe viitor să comand un pluton de oameni, să am legături cu ei și asta este ceea ce vreau să fac”, a spus Robert pentru Turnul Sfatului.

„Oameni cooperanți, prietenoși, care mi-au oferit ajutor de câte ori am avut nevoie”

Aflat la final de studii, tânărul spune că a avut parte de experiențe plăcute în Sibiu și că i-au fost mereu alături oameni comunicativi, care l-au ajutat de fiecare dată când a avut nevoie. În ceea ce privește orașul, Robert îndrăgește centrul Sibiului, loc în care weekend de weekend se întâlnește cu prietenii lui.

„În Craiova stăteam și 11 în cameră, iar în Sibiu am venit într-un mediu în care stăm patru în cameră, condiții mult mai bune. Consider că mediul de oameni, mediul pe care îl ai în jurul tău, îl faci tu. Oamenii se comportă cu tine așa cum te comporți tu și eu am încercat întotdeauna să fiu tot mai bun cu oamenii. De aceea, am avut mereu oameni buni alături de mine.

În Sibiu am avut oameni cooperanți, prietenoși, care mi-au oferit ajutor de câte ori am avut nevoie și mi-a făcut o plăcere deosebită să locuiesc cu ei în acești trei ani”, a mai spus acesta.

„Vreau să ajung cât mai sus, însă nu vreau să-mi neglijez niciodată familia”

În ceea ce privește planurile de viitor, Robert își dorește să facă performanță în cariera pe care și-a ales-o, dar în același timp, să nu-și neglijeze părinții și apropiații.

„Mă văd cât mai departe, vreau să ajung cât mai sus, însă nu vreau să-mi neglijez niciodată familia și prietenii pentru mine ei sunt cei mai importanți și vor fi întotdeauna, nu voi lăsa cariera să interfereze cu aceștia, să fie un echilibru, vreau să ajung cât mai departe și o să muncesc din greu pentru planul pe care mi l-am făcut”, a concluzionat acesta.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 5596

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 1 an

Bravo! Dar rugati-va la icoana Sfantului Gheorghe sa n-aveti parte de un comandant precum sarlatanul Iohannis ca v-ati nenorocit cu tot cu familii. https://www.youtube.com/watch?v=X6C4uev39Lc
Raspunde

Titi

Acum 1 an

"Cooperanți" ce milițienesc sună mai băiete...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus