Un motociclist în vârstă de 35 ani, din judeţul Sibiu, a fost găsit mort, miercuri, în albia pârâului Izvorul Muntelui, de lângă drumul judeţean Durău - Izvorul Muntelui, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, citat de Agerprpes.
Bărbatul făcea parte dintr-un grup de şapte motociclişti, iar colegii săi au sesizat, marţi seara, dispariţia acestuia şi au sunat la 112.
Poliţişti, jandarmi, pompieri, salvamontişti şi jandarmi au început imediat căutarea bărbatului pe o distanţă de circa 30 kilometri, până după miezul nopţii.
Căutările au fost reluate miercuri, iar bărbatul a fost găsit decedat.
"Urmare a cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, într-o zonă de drum în pantă şi cu succesiune de curbe, bărbatul în vârstă de 35 ani, din Sibiu, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, plonjând în albia pârâului Izvorul Muntelui", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu, potrivit sursei citate..
Poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Acțiunea de căutare a motociclistului dispărut în zona DJ 155F -Axial a luat sfârșit, au transmis și reprezentanții Salvamont România.
„Intervenția la care au participat importante echipaje ale IPJ Neamt, Salvamont și Jandarmerie a durat toată noaptea, fiind sistată ințial în jurul orelor 03, apoi reluată la primele ore ale dimineții. A fost activat și centrul de analiză a datelor aero SARUAV care a intervenit cu o termodronă. Din păcate victima a fost în final găsită decedată, în urma vizionarii mai multor camere fixe, la iesirea din sectorul de pădure, lângă un pod cu acces dificil.
foto Salvamont România
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3757
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cornel Sibianul
Acum 1 oră
Ada
Acum 1 oră
Ioan Rotar
Acum 1 oră
Rotar
Acum 3 ore
EVREU