Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
11°C

Ziua Drapelului Național, sărbătorită în Piața Mare. Cel mai emoționant moment a fost ridicarea steagului pe catarg

Ziua Drapelului Național, sărbătorită în Piața Mare. Cel mai emoționant moment a fost ridicarea steagului pe catarg

Miercuri, 26 iunie, în Piața Mare din Sibiu, au avut loc manifestările dedicate Zilei Drapelului Naţional. La ceremonia emoționantă și plină de însemnătate au participat oficialități ale Sibiului și câteva zeci de persoane care se aflau în Piața Mare la acel momet. 

În deschidere a vorbit dr. Cosmin Roman, muzeograf și profesor de istorie la Academia Forțelor Terestre Sibiu. Acesta a adus în atenția celor prezenți istoria Drapelului românesc care a fost adoptat întâi în Țara Românească, în 1834 ca drapel de luptă, când domnitorul Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelul drapelelor și pavilioanelor navale de luptă. A vorbit apoi despre alte momente importante din istoria neamului românesc în care drapelul nostru a jucat un rol important. 

După discurs, Garda purtătoare a drapelului a pășit în față, iar comandantul acestei gărzi a primit Drapelul României de la Arhiepiscopul Sibiului ÎPS Laurențiu Streza. În sunetul aparatelor de fotografiat, militarii au desfăcut cu grijă și respect drapelul, iar Garda purtătoare a drapelului a legat steagul de catarg. A fost rostită apoi de către Mitropolit o frază de binecuvântare, iar rând pe rând, prefectul Mircea Crețu, primarul Astrid Fodor, președinta Consiliului Judetean, Daniela Cîmpean și rectorul AFT, generalul de brigadă, Ghiță Bârsan au sărutat drapelul sfințit. 

Cel mai emoționant moment a fost înălțarea steagului pe catarg, în timp ce imnul României era cântat cu putere de toți cei prezenți. 

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea tuturor militarilor prezenți. 

Maniferstările dedicate Zilei Drapelului Național au fost organizate de Instituția Prefectului – Județul Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului în colaborare cu Mitropolia Ardealului și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

Sursa foto: Pagina facebook Prefectura Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

4 comentarii

Scarba maxima de photoshopata asta

Acum 1 an

unii ipocriti pupa drapelul Romaniei, dar fix la 2 pasi de drapel, tot ei, au facut cu nesat si cu bolta pe istoria Romaniei si eroii ei, ridicand statuia umflatului guvernator profund antiroman - Brukenthal.
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Spagarii patriei inalta drapelul Romaniei cu onoruri militare cand cuceresc o spaga sau talharesc populatia precum americanii cand au ajuns pe Luna sau pe Marte.
Raspunde

Zgarda de onoare

Acum 1 an

Ceremoniile s-au desfășurat sub egida ,, e scris pe Brukenthal unire" , sub privirile impaciutoare de la 4 m ale acestuia , parca zicand din coltul zâmbetului aristocratic de cea mai pura simțire românească ,, mulți da ... " Bine ca a veni aprobarea de la Ministerul Culturii cu amplasarea de statui , probabil si acolo se mustește de romanism .
Raspunde

Barosanu

Acum 1 an

Ce delir patriotard... ăla a sfințit drapelul, ăia l-au „desfăcut cu grijă și respect”, ăilalți l-au sărutat, restul, „toți cei prezenți” au cântat imnul „cu putere”. În realitate ziua drapelului e o sărbătoare artificială inventată pentru ca umflații din politică să-și mai facă niște poze.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus