O comoară culturală necunoscută la Sibiu. Manualele din care au învățat elevii sași în diferite perioade istorice: svastica lângă tricolor sau Karl Marx la litera „X”. Cel mai vechi este un Abecedar din 1827

La scurt timp după Revoluție, la începutul anilor 90, la Sibiu venea o doamnă din Germania, cu intenția de a se întoarce în țară cu un bagaj mare, la propriu. Dar nu de la shopping, ci de la bibliotecile școlare.

Respectiva doamnă se interesa de manualele după care au învățat elevii sași în școlile germane, pentru că le colecționa pentru a tipări, în 1996, o carte de referință - „Manuale germane din Transilvania și alte regiuni ale României editate până în 1945”.

Este vorba despre Gisela Teistler, directoarea Institutului Internațional pentru manuale „Georg Eckert” din Braunschweig, Germania. „Doamna Teistler a venit aici să se ducă prin comune, prin sate, la preoți mai ales, școlile înainte fiind bisericești (...) Atunci am zis - dânșii colecționează în Germania și noi aici, nu. E păcat să nu documentăm și noi cum a decurs școala timp de sute de ani. Și atunci am început colecționez manualele de prin parohii (...)”, ne spune cunoscutul profesor din Sibiu Friedrich Philippi.

Ne-am întâlnit cu Friedrich Philippi la Casa Teutsch, tot acolo unde în vara anului trecut am discutat despre una dintre pasiunile sale - berzele. „Omul cu berzele” – așa este cunoscut în Sibiu. Am aflat însă că de peste 30 de ani a adunat la Sibiu o adevărată comoară culturală, ocupându-se de impresionanta colecție de manuale școlare vechi folosite în școlile de limbă germană din Transilvania, de la mijlocul secolului XIX până în prezent.

Conținutul manualelor reflectă o perioadă istorică anumită, se poate vedea în ce perioade și cum erau îndoctrinați copiii, iar din fițuicele, notițele sau fotografiile uitate de tineri în paginile acestora se pot înțelege preocupările lor.

O colecție impresionantă: cele mai vechi manuale datează din 1827

Colecţia de manuale a fost începută după 1989, concomitent cu activitatea de colectare a arhivelor parohiale săteşti, devenită necesară din cauza emigrarii masive a saşilor. Din iniţiativa protopopului sibian de atunci, Michael Schuller, Friedrich Philippi a colecţionat manualele şcolare vechi. O parte dintre cărţi provin din arhivele bisericeşti iar altele au fost donate de către persoane private. Bine reprezentate sunt materiile germană, geografie, istorie şi educaţie cetăţenească.

„Școlile, în general, au fost ale Bisericii evanghelice, iar profesorii care au predat în aceste școli au făcut manuale proprii”, ne explică Friedrich Philippi. „Au scris și s-au editat prin biserică manualele proprii până la reforma învățământului din 1948. De atunci, manualele au fost unice pe toată țara - pentru școlile în limba germană, traduse”.

De la apeluri în ziar la depozite improvizate

Procesul de colecționare a fost unul laborios. „Am făcut și apel la ziar. Mi s-au trimis manuale. La început veneau mai multe, dar cu timpul - mai puțin. Câteodată mă mai întreabă cineva, știind că am această colecție. Chiar săptămâna trecută, o doamnă de pe strada Filarmonicii m-a sunat și mi-a spus că are niște manuale și nu știe ce să facă cu ele”.

Manualele sunt aranjate în ordine cronologică, după anul tipăririi și în funcție de materii. „Le-am depozitat lângă episcopie și acasă, unde aveam o magazie. Le-am mutat de câteva ori până a ajuns aici colecția”. Prin „aici” are în vederea biblioteca din cadrul Casei Teutsch.

„Patimile” istoriei, prin manuale

Colecția, care cuprinde aproximativ 5.000 de manuale, acoperă aproape toate materiile predate în școlile germane și românești din Transilvania. Cele mai vechi manuale datează din 1827. „Conținutul manualelor reflectă timpul respectiv,” spune Philippi. „Cel mai mult se observă la limba germană și la istorie. În anii 30 era dictatura fascistă: influența Germaniei se reflectă și la noi. După 1948, după reformă, invers - dictatura comunistă”.

Îl rugăm pe profesorul Philippi să ne ofere și câteva exemple concrete. „De exemplu, pe prima pagină apare poza lui Gheorghe Gheorghiu Dej, cred că știți cine a fost. Mai târziu, Ceaușescu. Și conținutul, la fel: imnul de stat poate fi găsit în manuale care n-au nimic cu muzica”. 

„De exemplu, în manualul de Biologie?”, îl provocăm. „În Biologie poate nu”.

Continuăm: Prin ce se manifesta îndoctrinarea copiilor? „Și prin imagini. Era svastica, de exemplu, în manualele de clasa întâi sau a doua (...) Am primit manuale unde aceasta era tăiată, pentru că nu mai era voie; sau erau texte cu conținut politic, iar manualele s-au folosit și după război, până au apărut acelea socialiste. Și atunci paginile respective erau lipite, să nu se vadă. Erau cenzurate manualele (...) Adică într-o perioadă anumită era cenzura perioada de dinainte ei”, explică profesorul.

Dar crede că cel mai bine e să ne convingem, făcând un tur al manualelor.

Îmi arată un manual din 1943, pentru clasa a 3-a, un Abecedar (Unsere Fibel) – în care steagul românesc e alături de svastică. Se observă că aceasta a fost ulterior mâzgălită.

Pe altă pagină - o imagine cu soldați. Alta care ilustrează copii trăgând în jucării ce imită soldați: „Piff paff! Bum bum!”.

Într-un alt abecedar, din 1949, îmi arată o pagină cu imaginile lui Marx și Engels, la litera „X”, și textul: „Xenia și Xaver sunt muncitori într-o mare fabrică. Acolo vor fi multe utilaje fabricate. Seara muncitorii se adună într-o sală mare de ședințe, acolo unde pe perete sunt atârnate fotografiile lui Karl Marx și Friedrich Engels. Amândoi au fost mari savanți și luptători. Ei luptă pentru bunăstarea muncitorilor”...

Mai târziu, în manualele mai noi, e altceva: „Conținutul e neutru. Cel puțin, așa avem noi impresia acum”, punctează Friedrich Philippi: „Otto spielt mit Iris / Iris spielt mit Otto”.

Cel mai vechi manual: un abecedar din 1827, tipărit la Sibiu

Apoi, profesorul Philippi scoate de pe raft o carte din 1827. Este cel mai vechi manual din colecție: un abecedar, tipărit la Sibiu.

„Iată cum arată în interior – fără nicio poză, litere mari, gotice”.

Pe rafturi manualele sunt aranjate de la clasa I până în a XII-a. Sunt manuale de limbă germană, limbă română, geografie, istorie, limbă rusă, limbă maghiară.

„Acesta e un dicționar german-român, din 1901, tipărit la Brașov (...) Un altul, din 1897. Michael Teutsch a fost învățător la Brașov și Ioan Popea la gimnaziul din Brașov. Conține și gramatică și texte traduse, exerciții (...)” 

Un alt manual are ștampila cu următorul text: „În conformitate cu avizul Consiliului Permanent Nr. 22/1925. Aprobat de onor. Minist. al Inst. publ.(...)”.

Printre rafturi găsim și un manual de limbă română, tipărit la Cernăuți în anul 1919, avându-i ca autori pe cunoscutul istoric, filolog și pedagog Sextil Pușcariu. Manualul are ștampila „Sibiu cenzurat”.

Găsim și un manual tipărit la Sibiu, de data aceasta din anul 1925: manual de limba română pentru „școalele primare cu limba de predare germană”, Clasa IV. 

Suntem impresionați de această colecție.

„Nu merită să le păstrezi? E o parte din istorie, cultura noastră”, remarcă gândurile noastre profesorul Philippi.

Roller și PTAP

„Pentru cei în vârstă e ceva cunoscut. Nu găsești să se țină așa ceva”, spune Friedrich Philippi, arătând unul dintre cele mai controversate manuale de istorie, semnat de Mihail Roller, despre care Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din2006, spunea că a fost „plin de falsificări și profund antipatriotic”. „Manual pentru învățământul mediu - Istoria RPR”. A și fost tradus și în germană.

Mergem mai departe, într-un alt compartiment al rafturilor, unde e o foaie pe care scrie „PTAP”. 

„Știți ce înseamnă?”, ne întreabă Philippi. „Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei” (râde). Caietul propagandistului, Circulația rutieră. Asta era pentru toți, nu numai pentru școlile germane. Pregătirea premilitară, ceva de genul acesta”.

Răsfoim puțin manualul. „Poziția cu arma în cumpănire” este unul dintre titluri.

Observ și un manual de limbă rusă.

„E ceva deosebit: s-a tradus manualul din românește în limba germană, pentru disciplina de rusă pentru școlile germane. E ceva deosebit, nu? După aceea, nu s-a mai tradus.

Noi am făcut rusa în a opta. Sau chiar în liceu am făcut”, comentează autorul colecției.

Colecția de lângă colecție

Ajungem în capătul colecției, dar acolo aflăm că munca încă nu e finalizată. Friedrich Philippi ne arată o grămadă de alte cărți vechi care așteaptă să fie răsfoite, cercetate și înțelese, pentru a fi apoi repartizate la locurile lor, pe rafturi. Sunt manuale pe care profesorii le-au obținut pe cont propriu, pentru documentare, cercetare și studii paralele; pentru că profesorii buni nu se limitează doar la manualele aprobate la nivel central.

„Profesorii care au predat în școlile germane s-au și documentat și au procurat manuale din Germania. Întotdeauna au făcut asta, inclusiv eu în perioada comunistă. Făceau rost de ele prin cunoștințe. Profesorii de liceu, între cele două războaie, au făcut studii și în Germania, câte unul sau două semestre, cu bursă, cum au putut. Mama mea a studiat Istoria în Germania, acolo și-a făcut doctoratul. Apoi a venit la Cluj, pentru un examen de „nostrificare” – așa se spunea: să fie al nostru – adică examenul din Hamburg să fie recunoscut la noi. Taică-meu a studiat geografia și istoria la Cluj, după aceea câteva semestre în Germania. A revenit și a predat la Liceul Honterus din Brașov. Și ca să predea trebuia să treacă această nostrificare, care a avut loc până prin 1940.

Sunt manualele care nu erau în programa oficială în școli. Erau pentru documentarea profesorilor. Și acestea au ajuns tot la mine. Ele sunt încă nesortate și trebuie să le mai prelucrez, să le documentez, să vedem cum și din ce s-au documentat și informat profesorii. Important de precizat e că ei erau la curent cu toată evoluția științelor”, ne explică cel care a decis să adune la un loc o parte din istoria sașilor.

Manualele școlare – prezent și trecut

Îl întrebăm care e situația colecției de manuale în prezent, dacă aceasta e cunoscută în Sibiu, dar și care e scopul acesteia. „Nu e prea cunoscută în Sibiu. Vreau să dovedesc trecutul școlii. Totuși, a fost învățământ modern în fiecare perioadă, în profunzime, până în cel mai mic sat; a fost învățământ obligatoriu - poate primul învățământ obligatoriu din Europa a fost la noi; a contribuit la cultura oamenilor - să știe să scrie, să citească etc.”

Continuă să mediteze: „Acuma se distribuie gratuit manualul, înainte trebuia cumpărat. Cei care nu-și puteau cumpăra, aveau biblioteca la dispoziție. În rest, ce să zic? Conținutul se schimbă, se adaptează fiecare materie. Acum există în limba română mai multe variante de manuale - asta e nou după revoluție - și școala poate alege pe care să-l folosească și comandă numărul respectiv de la diferite edituri. Au apărut editurile, dar e imposibil să traduci manualele de la fiecare editură. Deci, școlile germane, colegiile aleg un manual care să fie tradus. Și atunci traducerea trebuie organizată și cu asta se ocupă comisa școlară a Forumului (FDGR – n.n.)”.

Adică putem concluziona că acum manualul este tipărit mai ușor, există cine să-l scrie, dar nu prea mai există elevi.

Ne dă dreptate. „Da, sunt prea puțini consumatori pentru acest domeniu. Trebuie convinsă câteodată editura să mai tipărească ceva, să n-aibă deficit; e o lume economică totuși. Dar trebuie să fim fericiți că totuși să traduc, că statul le plătește și le împarte.

Pentru a menține cultura noastră, e o contribuție deosebită și costisitoare. Minoritățile au nevoie de, cum să zic, discriminare pozitivă. Mă înțelegeți. Altfel, nu rezistă. Dacă vrei să-i menții, trebuie să-i sprijini și asta costă. Și noi avem acest sprijin”.

La finalul discuției noastre Friedrich Philippi ne arată lucruri găsite între paginile manualelor, uitate sau lăsate de elevi în decursul anilor, pe care a decis să le păstreze separat. Fițuici. Fotografii din ziare. Citate din cărți. Poezii. Hărți. Chiar și bani.

„Răsfoiesc manualul înainte, să văd dacă nu e nimic înăuntru. Pe acestea le păstrez separat, nu le las în carte”, spune profesorul.

„Un succes de-al meu, un rezultat al acestei colecții”

„Înainte, elevii la școală învățau mai mult pe de rost”, spune Friedrich Philippi. „La căminul pentru bătrâni din Sibiu „Carl Wolf” am fost întrebat de bătrânii de acolo despre anumite poezii: ei nu mai știau toate strofele, doar câteva. Mă întrebau dacă nu aș putea găsi o anumită poezie în manualul de clasa a 3 sau a 4-a. Am venit aici, le-am găsit și ei s-au bucurat (...) O poezie pe care o știi pe de rost e o bogăție pe care o porți toată viața. A fost un succes de-al meu, un rezultat al acestei colecții (...)”, este o scurtă întâmplare pe care ne-a povestit-o Friedrich Philippi în timp ce coboram treptele clădirii Casei Teutsch, legată de importanța comorii culturale pe care a adunat-o la Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Ion Surdu

Redactor