Sâmbătă,
16.08.2025
Partial Noros
Acum
30°C

Dosar penal pentru un sibian de 36 de ani prins băut la volan. Polițiștii au reținut în weekend 29 de permise de conducere

Dosar penal pentru un sibian de 36 de ani prins băut la volan. Polițiștii au reținut în weekend 29 de permise de conducere

Mai mulți șoferi sibieni au rămas fără permis de conducere, weekend-ul trecut, după ce au fost prinși băuți la volan și au condus cu o viteză mai mare decât cea regulamentară.

Astfel, în perioada 12 – 14 iulie, polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, ocazie cu care s-au constatat 9 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 29 de permise de conducere (din care 5 pentru conducere sub influența alcoolului și 9 pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 Km/h) , au fost retrase 35 certificate de înmatriculare și au fost aplicate peste 600 de amenzi (din care 117 pentru viteză), în valoare de 195.000 de lei.

*De exemplu, vineri, în jurul orei 10, pe DN 14, în localitatea Agârbiciu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au oprit pentru control în trafic un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un localnic, în vârstă de 58 de ani.

„În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Testarea cu aparatul etilotest a fost negativă.

Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise”, transmit polițiștii sibieni.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

*Duminică, 14 iulie, în jurul orei 3, pe DJ 106, în satul Daia, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 36 de ani.

„Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, mai arată aceștia.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

*La data de 14 iulie a.c., în jurul orei 17, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit un ATV condus pe str. Brateiului de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, medieșean. Împreună cu șoferul pe ATV se mai aflau 2 persoane.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus