Copii specializați în tăbăcitul pieilor și brâie de Cartea Recordurilor la Olimpiada Națională a Meșteșugurilor de la Sibiu. Prof. Moise: „Identitatea este singura care ne legitimează în lume”

În perioada 18 – 21 iulie, la Sibiu, în Muzeul Satului se desfășoară faza națională a „Olimpiadei Meșteșuguri artistice tradiționale”. Și este cu adevărat o tradiție această olimpiadă, pentru că anul acesta a ajuns le ce-a de-a 27 ediție.

250 de copiii din toată țara, inclusiv din republica Moldova își arată măiestria în păstrarea tradițiilor în aceste zile, în Muzeul Astra din Sibiu.   

În prima zi de olimpiadă i-am găsit împărțiți pe secțiuni în clădirile muzeului de la cele trei porți.

Am început cu poarta 3, acolo unde se află Centrul Astra pentru Patrimoniu și unde erau cei mai multi participanți.  

Ghid mi-a fost Iulia Teodorescu, cercetător al muzeului, dar și membru al juriului.

Am început chiar cu o premieră. Copii care duc mai departe meșteșugul tăbăcăriei.

Alexie Vatămanu și David Crișan au venit la olimpiada din Sibiu de la Harghita. Alexie are 12 ani, iar David 13 și ambii sunt absorbiți de ceea ce fac cu pieile din fața lor.

„Suntem foarte bucuroși că acest tip de meșteșug încă se mai practică și de persoane atât de tinere. Implică foarte multă muncă și este considerată una dintre cele mai complicate meserii, pentru că implică mirosuri, implică material foarte degradabil și un proces complex până la atingerea produsului final”, spune Iulia.

Când le-am întrerupt procesul de tăbăcit, copiii se aflau în momentul în care separau pielea degradată ce cea bună și puneau un praf fin. Calciu, spune Alexie.

„Procesul pe care îl facem acum se numește argăsire. Punem calciu ca să se întărească această piele și să o putem da mai ușor jos. La final vom avea o piele fină din care putem face opinci. Blana pe care o dăm jos o putem face covor, de exemplu”, explică băieții.

Au învățat meșteșugul de la tatăl lui Alexie.

„Tatăl meu a învățat această meserie de la bunicul meu care era cioban, dar și de la o doamnă dintr-un sat din Nordul Harghitei. Ne-a învățat și pe noi și a început să ne placă.”

Cei doi băieți sunt vecini, prieteni și învață la aceeași școală. David spune că nu a fost greu să-l convingă și pe el să învețe tăbăcărie.

Lângă ei, Patrick Bilț, lucrează de zor la un ham pentru un harnașament de cai. La el nu este doar un meșteșug, ci și un mod de a trăi, familia lui ocupându-se cu asta. Băiatul vine de la Bistrița Năsăud.  

„Execut aici un ham de ponei din piele de vită. Părinții mei se ocupă cu asta din anul 1990. Pielea până ajunge la produsul final trece prin zece procese. Încă merge treaba, chiar dacă în ultimul timp mai greu. Oamenii au înlocuit caii cu mașinile, dar în zonele de pădure unde nu se poate trage lemnul cu tractorul, încă se mai pot folosi caii”, spune băiatul.

Are 16 ani și se ocupă cu tăbăcăria de la nouă ani.

„Îmi ajut părinții și o fac mult și din pasiune.”

Și băieții țes la război

Pe holul clădirii Astra este un adevărat festival al războaielor de țesut. Surprinzător, mulți băieți sunt în fața lor pentru a țese.  

De exemplu, David Barbu are 17 ani și a venit din județul Satu Mare ca să participe la olimpiada de la Sibiu.

„Țes un șal care este o parte dintr-un port popular, specific zonei de câmpie a Sătmarului. Am încercat acest meșteșug într-o tabără și de atunci tot fac. Pot spune că am început din curiozitate și s-a întâmplat să-mi placă”, povestește băiatul cu ochi albaștri.

A fost atras întotdeauna de artă și frumos, fiind elev al unui liceu de profil din Satu Mare. După ce termină își dorește să meargă la Cluj să studieze grafica.

Într-o altă sală sunt adunate mai multe secțiuni: elemente de port, brodat, cusut, fibre vegetale și păpuși.

Maria Georgescu are 12 ani și a venit din Vrancea, mai exact, din satul Vintileasca și face păpuși pe linguri de lemn. Le confecționează cu mare plăcere.

„În luna mai, anul acesta, am fost la străbunica mea și am văzut o păpușă și am vrut să am și eu. Bunica m-a învățat cum să fac”, povestește Maria.

Puțin mai departe de ea sunt Gabriel Popescu, un băiat de 13 ani și Irinuca Băboi, de 18 ani. Băiatul este venit din Ilfov, iar fata din Satul Mare. Chiar dacă sunt din zone diferite, ambii confecționează elemente ceremoniale specifice zonei lor. Aflu de la Irinuca că este câștigătoarea ultimelor două ediții ale olimpiadei. În fața ei stă o cunună de mireasă, elementul ceremonial cu care a câștigat în urmă cu doi ani. Anul aceasta va face coada cununii de mireasă, un alt element specific zonei din Nordul țării.

Lângă ea, Gabi face o stea care este folosită în Ajunul Crăciunului.

„Pasiunea pentru acest meșteșug a fost transmisă din generație în generație. Bunicul a învățat-o pe mama și mama, l-a rândul ei, m-a învățat pe mine”, spune el.

Și Irinuca a moștenit tradiția de la mama ei care este croitoreasă de haine oșenești.

„Sunt haine tradiționale, cum se poartă la noi în zonă și îmi place foarte mult tot ce ține de tradiție și de transmiterea ei mai departe. Anul acesta am terminat clasa a XII-a și voi merge mai departe la facultate pe etnologie”, spune fata.

Pe o latură a sălii se întind alte și alte războaie, de data aceasta verticale, la care se țes brâie. Și lângă aceste războaie stă Mihai Popa, un tânăr de aproape 18 ani din Avrig, Sibiu.

Băiatul face, la fel ca Patrick, hamuri pentru cai. A descoperit meșteșugul pe internet, i-a plăcut și de atunci îl tot învață. Știe să facă și opinci. Este elev al Liceului „Gheorghe Lazăr” din Avrig și spune că încă nu s-a decis ce facultate vrea să urmeze. În fața lui Mihai stă o fată tot din Avrig care împletește bice, dintr-o piele mai moale.  

Câteva mese mai încolo o întâlnesc pe care Daria Motogna, care are 16 ani și care lucrează cu mărgele minuscule și foarte colorate. Fata vine din județul Cluj și lucrează la un colier pe care trebuie să-l termine până la finalul olimpiadei.

„Este posibil să ai nevoie de mai mult de șapte zile să termini un astfel de colier. Depinde de cât de mare sau complex este. În cazul colierului la care lucrez acum este un model luat de pe un clop din Țara Lăpușului, pe care tot eu l-am făcut și pe care acum în refac”, explică fata.

Spune că meșteșugul l-a descoperit în pandemie, pentru că avea foarte multe mărgele mici acasă. Încercase până atunci mai multe meșteșuguri, dar pe acesta, nu.

„M-am apucat să fac. Prima dată cu modele mai simple și apoi din ce în ce mai complicate”, spune Daria.

Lângă ea, Cristiana Pașcalău, care 12 ani și este tot din Cluj. Face același lucru. Ea a învățat meșteșugul de la mama ei care este bibliotecară. Fata spune că de la patru ani face astfel de coliere cu bibliotecarele.

Iulia explică cât de greu este acest meșteșug.

„Fetele trebuie să aibă vedere în spațiu, pentru că nu ai neapărat un model în față după care să te iei și dacă ai greșit două mărgele nu-ți dai seama decât când ai ajuns în celălalt capăt și trebuie să strici tot. Ele trebuie să fie înzestrate și cu o răbdare de fier.”

Dantela după o tehnică de la curtea reginei Victoria și brâu de Cartea Recordurilor

Mai departe, la celelalte mese, copiii împletesc spice, sau cânepă. Andrei Moroianu ne arată cum se împletește în patru, în inimă sau în zală. Este un copil de doar 12 ani, din Grivița care explică totul cu o strălucire aparte în ochi. „Este simplu, vezi?”, spune el.

Uitându-mă în jurul meu, îmi dau seama de un singur lucru. Nu aș putea face niciodată parte din juriu la o astfel de olimpiadă. Mi se pare imposibil să poți alege. Toți copiii sunt atât de frumoși, îmbrăcați în porul popular autentic la zonelor din care vin și lucrează cu atâta pasiune meșteșugul pe care l-au moștenit sau l-au ales singur,i încât, eu una, nu-mi pot alege un preferat.

Și când credeam că le-am văzut pe toate dau cu ochii de Ștefan Vlad Botez, un veritabil bucovinean care la doar ani 12 ani brodează pe piele. A învățat de la bunica lui care are 72 de ani și cu care a venit tocmai din Suceava. Mai târziu aveam să aflu de la președintele juriului, prof. univ. dr. Ilie Moise că bunica lui este Domnica Petrovici, una dintre cele mai cunoscute profesoare de arte tradiționale din România.

Pe Ștefan îl aduce la olimpiadă încă de când avea patru ani. Venea alături de fratele său mai mare, Andrei, care împărtășește și el dragostea pentru brodatul pe piele.

„Tată meu a făcut sumane, cu asta se ocupa, iar sora lui, mătușa mea a făcut pentru tot satul broderie pe piele. Pot spune că provenim dintr-o familie de meșteșugari”, explică bunica.

După Ștefan, o fată tricotează cu o mașină specială care se numește record sau tricorecord și puțin mai încolo se croșetează dantelă după o tehnică foarte apreciată în perioada Reginei Victoria din Marea Britanie. Toate gulerele din acea perioadă erau cu acest tip de dantelă.

Nu am putut pleca fără să vorbesc și cu Cosmin Miron, un tânăr de 17 ani din Vrancea, care țesea la război un brâu din fire de lână.

De fapt Iulia mi-a atras atenția asupra lui.

„De țesut lână pe lână nu este ușor deloc, pentru că firul de lână este mai complicat: se scămoșează, ajunge să se înnoade dacă nu ești atent, se desface greu și se poate rupe ușor. Dar ce este interesant la acest tip de țesătură este că, deși, în general modelul este rezultat din băteală, acele fire care vin deasupra și dedesubt de urzeală, de data aceasta urzeala este cea care dă modelul. De aceea trebuie să fii foarte atent cum pui firele de urzeală și ce culoare au, pentru că ele sunt cele care dau modelul. De obicei firele de urzeală sunt ascunse de cele de băteală și nu se văd. În acest caz este invers. Este o tehnică ce se folosea în China antică, de decorare a textilelor”, explică Iulia.

Cosmin a învățat meșteșugul de la bunica lui.

„Încă de când eram mic intram în războiul ei. Este chiar acesta de pe care lucrez acum. Pe al meu nu am putut să-l aduc pentru că este foarte mare. Mi-a plăcut tare mult și ce este mai important și înțeleg ce fac. Am început să fac modele singur sau dacă îmi dați un model, îmi dau seama imediat despre ce este vorba și îl trec pe foaie. De când mi-am luat războiul mare, de acasă, tot țes”, spune băiatul.

O face și din pasiune, dar le și vinde. Spune că are clienți și în țară, dar și în străinătate. Unul din brâiele țesute de el a ajuns și în Germania, acolo unde adăugat la alte brâie din țară a format cel mai lung brâu țesut din lume. Recordul a fost omologat de Cartea Recordurilor.  

„Eu am țesut 24 de metri de brâu pentru județul mei. Aceștia s-au alăturat altor metri din alte județe ale țării”, explică Cosmin.

Deși nu este ușor, câștigătorii olimpiadei se stabilesc după un barem.

„Fiecare element contează, dar ne uităm și la cât de mult aplică tehnica. Fiecare copil trebuie să vină îmbrăcat în costum tradițional, autentic, din zona lor. Trebuie să știe să descrie atât costumul, cât și meșteșugul pe care îl practică. Nu în ultimul rând trebuie să ne demonstreze că ceea ce face este făcut chiar de el și știe să aplice și știe de ce trebuie să folosească un anumit tip de material și nu altul. Pentru noi rezultatul final este un criteriu, dar este foarte important și cum ajunge la acel rezultat. Acestea sunt elementele după care, de fiecare dată ne ghidăm”, spune Iulia Teodorescu.

Pictura, icoanele și satul românesc

La poarta 2 a muzeului sunt veniți copiii talentați la pictură. Unii pictează icoane, alții pictură naivă, alții fac gravură. Toți talentați și sensibili. Aici atmosfera este puțin mai caldă decât la centrul pentru patrimoniu, dar copiii nu par a fi deranjați.

Amira Carabit pictează icoane, o pasiune care s-a strecurat în sufletul fetei încă de mic copil. Are 15 ani și este din București.

„Mergeam cu mama la biserică și mereu mă uitam pe pereți în timpul slujbelor și admiram foarte mult icoanele și mă gândeam oare cu aș putea învăța și eu să pictez așa. Crescând am tot rugat-o pe mama să mă ducă undeva unde să pot învăța. De doi ani de zile m-am apucat să învăț tehnice de iconografie, mai ales icoana bizantină pe lemn la fosta școală de arte din București și totul mi se pare fascinat. D-na profesoară Cristina Istrate ne-a învățat toate tehnicile”, spune Amira.

Ceea ce pictează fata este „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.

La câteva mese mai încolo, secvențe din Deltă sunt reprezentate de Bianca Iacob într-un tablou cu pictură naivă.

„Eu sunt din Tulcea și am reprezentat în tabloul meu o fată care ține în mâini un sat întreg. Se vede o barcă cu oameni, mai multe păsări care reprezintă Delta, apa și multe personaje”, explică fata de 14 ani. În toamnă va intra în clasa a VIII-a, un an cu emoții pentru ea, după care își dorește să ajungă la un liceu de arte plastice.

Maria Tatiana Androne, în schimb, pictează doar din pasiune. Nu a luat cursuri și nici nu este eleva unei școli de arte. Vine din Ialomița iar desenul ei reprezintă o bătrână care-și sprijină capul cu o mână și se uită la un sat ce pare nelocuit.

În secțiunea de pictură se pare că nu s-au înscris mulți băieți. De aceea nu a fost greu să-l remarc pe unul dintre cei doi băieți din sală.

Are 13 ani și este elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Copil dorit”, din București.

Băiatul lucrează la o icoană cu mai multe straturi cu foiță de aur de 22 de carate. Era în stadiul în care punea primele lumini pe icoană după care va urma și ceilalți pași pentru a-și finaliza lucrarea. În final va fi icoana „Întâmpinarea Domnului”.

„La vârsta de 9 ani am descoperit că îmi place să desenez și pentru că sunt un copil care merge mult la biserică am tot văzut icoane și mi-am zis să încerc. Acum doresc să merg la un liceu de artă, cel mai probabil Tonița din București, ca pe mai departe să merg în străinătate la o facultate de specialitate.”

Chiar înainte să plec către intrarea în muzeu, acolo unde își arătau măiestria copiii care au ales ca meșteșug olăritul sau sculptura, am mai remarcat o pictură.  

Cristina Deglas reprezenta satul românesc de astăzi, mult diferit de cel de odinioară.

„Oamenii stau mult pe telefoane, copiii vin doar în vizite scurte, dar vreau să fac soarele care arată satul așa cum a fost satul odată. Așa nu ne pierdem speranța că-l putem regăsi.”

Cristina este elevă la un liceu de artă din Brăila, în clasa a X-a.

Au făcut și zece ore să ajungă la Sibiu

În pavilionul de la intrarea principală a muzeului am întâlnit-o pe Melisa Chistol. Fata încerca să facă o farfurie din lut la roata Olarului. Are 12 ani și a venit din satul Răuțel, din Republica Moldova. Meșteșugul l-a descoperit la bunica acasă acolo unde a văzut multe farfurii și ulcioare din lut. Când a aflat că în satul ei s-a deschis un cerc de olărit s-a înscris fără să stea pe gânduri.

După ce va face farfuria la roată, o „bureatează bine”, după care o pictează.

Lângă ea, Andrei Kiș face cahle săsești, însă nu pentru o sobă, ci decorative. Este din Gherla, județul Cluj.

„Am mers în Corund odată și acolo sunt multe vase și am dat peste niște cahle săsești și m-au fascinat atât de mult, încât am vrut să mă documentez. Deja mă apucasem de ceva timp de lut, așa că m-am gândit să încerc să le fac. Am învățat de unul singur după cărți și internet. Sunt autodidact”, spune Andrei povestind despre momentul în care a descoperit meșteșugul.

Pentru prima dată am văzut și eu cum se face metaloplastia. Cu asta se ocupa Matei Cornea, un băiat de 14 ani din Gherla.

Pe o foaie subțire de cupru, cu ajutorul unor instrumente speciale, făcea modelul în mare. Revenea apoi pentru detalii. Cu ajutorul acestei tehnici pot fi făcute tablouri sau icoane, cel puțin la această olimpiadă.

Matei spune că a învățat tehnica de la bunica lui și i-a plăcut.

Chiar în spatele sălii trei frați din Bacău sculptau cu măiestrie. Maria lucra la o cruce de altar, Elena o lingură țăran de lemn și Dumitru, fratele fetelor, o vârtelniță cu ajutorul căreia se fac sulurile pentru a fi vopsite.

Toți trei au învățat să sculpteze la Școala Populară de Arte și Meserii din Bacău. Primul înscris de părinți a fost Dumitru, iar fetele s-au molipsit de la el.

Chiar la olimpiadă sunt însoțiți de tatăl lor. Înainte ca ceasul să bată toiul amiezii și copiii să încheie în acea zi programul de olimpiadă am aflat și povestea Dariei Zucău care a venit tocmai din Bârlad, pentru că și-a dorit mult să participe la olimpiada de la Sibiu. Fata pictează mobilă după ce inițial a pictat pe pânză.

„Am bătut cale lungă până aici. Am venit cu trenul și îmi place foarte mult” spune Daria.

Același președinte de juriu de 27 de ani

Nu au cum să pleci de la „Olimpiada meșteșuguri artistice tradiționale” fără să vorbești cu prof. univ. dr. Ilie Moise. Este încă de la prima ediție parte din această olimpiadă.

„Eu am perspectiva celor 27 de ediții. Întâmplarea face să fi fost președinte și la ediția de acum 27 de ani și să rămân până astăzi în această funcție onorifică și la propriu și la figurat. Mă bucură orice întâlnire cu copiii și cu dascălii lor. Am ajuns de am întâlnit copiii de acum 27 de ani care sunt profesorii de astăzi. Sunt întâmplări deosebite. Și eu am constatat o bogăție a meșteșugurilor tradiționale la ediția din acest an, față de alte ediții. Am văzut pentru prima dată la această olimpiadă copii care se ocupă de argăsitul pieilor. Nu mai discutăm de celelalte meșteșuguri tradiționale, cusutul, țesut acolo unde vedem destul de mulți băieți onorând războaiele de țesut și multe, multe altele.”

Distinsul profesor spune că este foarte important pentru noi să ne păstrăm tradițiile, identitatea.

„Toate țările civilizare din Occident țin foarte mult la elementele de identitate. Noi avem o cultură tradițională excepțională. Este una dintre cele mai bogate culturi tradiționale din acest spațiu. Este atât de bogată nu doar că suntem într-o zonă dintre Orient și Occident, dintre Apus și Răsărit, dintre Nord și Sud, ci pentru că locuiesc 18 minorități la noi. 18 nații care, la rândul lor, au o identitate foarte bine conturată. Vezi nemții, sașii, vezi șvabii din Banat, vezi ungurii, vezi grecii, italienii și restul.”

Mesajul profesorului este unul puternic: de a ține de identitatea noastră cu dinții.

„Este singura care ne legitimează în lume. Globalizarea încearcă și-și întinde tentaculele peste tot și încearcă să șteargă. Nu, identitatea este cea care ne conferă un specific aparte în lume. Ca atare aplecați-vă cu mare atenție asupra tinerilor pentru a ne duce mai departe identitatea care are o bază foarte solidă, baza tradițională”, încheie prof. Ilie Moise.  

De vineri după – amiaza toți copiii au avut desemnată câte o locație în muzeul satului, iar vizitatorii s-au putut bucura de ceea ce mânuțele lor au creat, urmărindu-i lucrând în gospodăriile din muzeu.

Duminică, 21 iulie, se vor stabili câștigătorii, iar copiii și operele lor pot fi admirați în cadrul festivității de premiere de la ora 17. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi